Nimic nou din trafic: alte 101 sancțiuni contravenționale și un dosar penal

politia rutiera
Distribuie:
Infracțiune rutieră

Polițiștii orașului Pâncota au depistat, la data de 16 noiembrie a.c., un bărbat de 67 de ani, din jud. Timiș, în timp ce conducea un autoturism, pe o stradă din Pâncota. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,33 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal.


Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 38.200 de lei, din care 44 pentru nerespectarea vitezei legale în localități și în afara acestora.

Au fost reținute 7 permise de conducere și retrase tot atâtea certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.

 

Biroul de presă al IPJ Arad


 

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: infracțiuni rutiere, politia rutiera, sanctiuni contraventionale, soferi
Distribuie:
Articolul anterior
Pedro Sánchez a fost reales ca Prim-Ministru în Spania
Articolul următor
Spețe ale polițiștilor arădeni în ultimele 24 de ore: încă un mandat de executare a pedepsei închisorii, două cazuri de violență domestică și un caz de părăsirea locului accidentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

boreala

Aurora boreală văzută și în Arad

Noaptea trecută, în 10 mai, cerul României a devenit un adevărat teatru al naturii, oferind un spectacol rar și captivant – Aurora Boreală. Fenomenul, specific țărilor nordice, a transformat cerul…