VIDEO O casă a fost mistuită de flăcări, în toiul nopții, la Felnac

O casă a fost mistuită de flăcări, în toiul nopții, la Felnac
Ared
Distribuie:

Un incendiu violent a izbucnit azi-noapte, în jurul orei 03:00, la o locuință din Felnac. Flăcările au cuprins rapid acoperișul și trei camere, extinzându-se pe o suprafață de 300 de metri pătrați. Pentru stingerea focului au intervenit de urgență pompierii arădeni, cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, sprijiniți de voluntarii de la SVSU Felnac. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Din primele cercetări, dezastrul a fost provocat de un scurtcircuit produs de un cablu electric defect sau neizolat.


„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului locuinței și în 3 încăperi, pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați.

După o intervenție susținută, pompierii au localizat și stins incendiul în limitele găsite. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, cauzat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile.”conform ISU Arad.


Pompierii  vă reamintesc măsurile ce trebuie respectate pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente nedorite, care se pot solda cu pagube materiale și, uneori, cu pierderi de vieți omenești:

  • Nu utilizaţi aparate electrice, cabluri, prize, întrerupătoare sau dispozitive de protecţie defecte ori improvizate;
  • Nu lăsaţi nesupravegheate aparatele electrice aflate sub tensiune (fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor etc.);
  • Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului menţionate în prospectul produsului;
  • Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și înlocuiți-le dacă sunt uzate;
  • Evitați suprasolicitarea prizelor.

Sursa / video: ISU Arad



 

Categorie: Știri
Etichete: felnac, incendiu, ISU Arad
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Buciu din Gai 2026 | Trei zile de evenimente pentru comunitate, în preajma Hramului Bisericii Ortodoxe Române Gai
Articolul următor
VIDEO Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a ajuns de la o „bere cu băieții”, direct în arest pentru 24 de ore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

VIDEO Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a ajuns de la o „bere cu băieții”, direct în arest pentru 24 de ore

0
Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a fost reținut de polițiști după ce a bătut un localnic pe terasa unui magazin din localitate. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 18:45, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan. Pe numele agresorului a fost deschis un dosar penal pentru lovire și tulburarea liniștii publice. reținut_scandal Dumbrăvița „La data de 29 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un scandal, în Dumbrăvița. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 52 de ani, din Dumbrăvița, pe fondul…

Buciu din Gai 2026 | Trei zile de evenimente pentru comunitate, în preajma Hramului Bisericii Ortodoxe Române Gai

0
În perioada 4–6 septembrie, Parcul Central Gai găzduiește o nouă ediție Buciu din Gai, evenimentul comunității organizat în fiecare an în preajma Hramului Bisericii Ortodoxe Române Gai, Nașterea Maicii Domnului. Ediția din acest an aduce, pe parcursul a trei zile, activități pentru copii și adulți, competiții sportive, robotică, film, ateliere creative, dans, concerte și un concurs de gătit. Evenimentul este organizat de Asociația Gai – Cartierul Nostru (AGCN), în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Arad-Gai, Primăria Municipiul Arad, Crama Andronic, Platinum, Temerarii Veseli și Șah Club Vados. Buciu din Gai s-a conturat în jurul unei sărbători importante pentru cartier –…

GALERIE FOTO A trecut o săptămână de când pompierii arădeni participă la misiunea de stingere a incendiilor din Serbia

0
A trecut o săptămână de când pompierii arădeni participă la misiunea internațională desfășurată în Republica Serbia, pentru sprijinirea operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație și pădure. ISU Arad este reprezentat în cadrul modulului românesc RO GFFF-V de 10 pompieri militari și două autospeciale de stingere, care acționează alături de celelalte forțe mobilizate în zona Deliblato Sands. (Foto: pompieri arădeni în misiunea din Serbia, august 2026 / sursa: ISU Arad) „Misiunea se desfășoară în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în urma solicitării de sprijin formulate de autoritățile sârbe. În aceste zile, pompierii arădeni participă la acțiunile desfășurate…

VIDEO IPJ ARAD | Analiza activității în primele 7 luni ale anului 2026 | S-a intervenit la 9.239 de sesizări, din care 8.179 sesizate prin 112

0
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a susținut vineri, 28 august, o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele activității polițiștilor arădeni în primele 7 luni ale anului. Rezultatele statistice generale au fost prezentate de inspectorul șef, chestor Dan Stoicănescu. Prezent la conferință a fost și adjunctul IPJ Arad, comisarul șef de poliție Nica Ionuț. Conform analizei prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, în primele 7 luni ale acestui an au crescut intervențiile în cazurile de violență domestică, numărul ordinelor de protecție provizorii și al măsurilor preventive dispuse fiind semnificativ mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.…

VIDEO ACTUALIZARE | Cine a fost de vină în accidentul din intersecția de la Consiliul Județean? | Chestor Dan Stoicănescu: „Au fost încălcate mai multe prevederi legale și procedurale în contextul evenimentului respectiv”

7 comentarii
Articol inițial, 27 august | Cine a fost de vină în accidentul din intersecția de la Consiliul Județean? | Un tămbălău care nu s-ar fi întâmplat dacă un bețiv din Curtici, fără permis, nu intra cu mașina-n șanț pe o stradă din Sântana Miercuri a fost o zi cu ghinion pentru un bărbat în vârstă de 48 de ani din Curtici, care a fost implicat în două accidente rutiere la interval de câteva ore. Primul, autoprovocat, conducând băut și fără să dețină permis; al doilea, fiind pasager în autospeciala de poliție implicată în accidentul din fața Consiliului Județean Arad. Primul…

VIDEO Zeci de păgubiți au protestat în fața sediului fostei reprezentanțe KIA din Arad

0
Zeci de păgubiți au protestat vineri după-amiaza în fața sediului fostului dealer KIA din Arad (LUK MOTORS ROM ARAD), purtând pancarte și tricouri personalizate cu suma pe care au achitat-o dealerului auto LUK MOTORS ROM Arad pentru autoturisme, marca KIA și ISUZU, pe care nu le-au mai primit. Cei înșelați solicită asumarea răspunderii din partea KIA România, livrarea mașinilor sau restituirea sumelor achitate și plata despăgubirilor în cazul în care livrarea nu se poate materializa. Protestatarii cer ca ancheta să îi vizeze atât pe reprezentanții locali ai fostei reprezentanțe KIA din Arad (LUK MOTORS ROM AUTO SRL), cât și pe reprezentanții KIA…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

Atelier de modelaj din hârtie reciclată cu Alexandra Floarea, la habitat B1

0
habitat B1 invită publicul la un nou atelier din seria Make it happen!, dedicată modurilor sustenabile de creație. Pe 5 septembrie, de la ora 17:00, participanții sunt invitați să descopere alături de artista Alexandra Floarea cum pot transforma reziduurile de hârtie în pastă de modelaj și, mai apoi, în mici sculpturi reprezentând diferite animale. Atelierul propune o experiență practică și accesibilă, în care un material obișnuit, considerat de multe ori deșeu, este transformat într-un material pentru creație. Participanții vor învăța procesul de obținere a pastei din hârtie reciclată și vor experimenta cu aceasta pentru a realiza propriile mici sculpturi.  Activitatea…

„Dincolo de ziduri, prin cuvinte” –  Ziua Națională a Limbii Române, marcată prin lectură, dialog și educație

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în parteneriat cu Penitenciarul Arad, organizează, cu prilejul Zilei Naționale a Limbii Române, activitatea cultural-educativă „Dincolo de ziduri, prin cuvinte”, un eveniment dedicat limbii române, lecturii și rolului pe care cuvintele îl pot avea în formarea identității și în schimbarea perspectivei asupra vieții. Evenimentul va avea loc luni, 31 august 2026, începând cu ora 10:00, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, și propune un cadru de dialog, reflecție și exprimare personală, în care cartea și cuvântul devin instrumente de apropiere, educație și speranță. Sub mesajul „Citim. Înțelegem. Ne conectăm. Împreună, prin puterea cuvintelor.”,…

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – semnificație creștină

0
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este un eveniment biblic și o zi sfântă respectată de mai multe biserici creștine care urmează tradițiile liturgice. Această zi comemorează martiriul prin decapitare al Sfântului Ioan Botezătorul, la ordinul lui Irod Antipa, în urma cererii răzbunătoare a fiicei sale vitrege Salomeea și a mamei ei, Irodiada. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultimul praznic din anul bisericesc, pentru că un nou an bisericesc începe la 1 septembrie. Potrivit tradiției, în această zi nu se bea vin roşu, nu se mănâncă varză și se ține post. Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul Sfântul Ioan Botezătorul…

Lumea presei e, din nou, îndoliată | Brîndușa Armanca s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani

2 comentarii
S-a stins din viață, la 72 de ani, Brîndușa Armanca – jurnalistă de forță, om de televiziune și scriitoare. Vestea care îndoliază lumea presei a venit prin intermediul bunei sale prietene și colaboratoare de-o viață, prof. univ.dr. Lizica Mihuț, care a postat, în jurul orei 11:30, următorul mesaj: „COPLEȘITOARE VESTE. S-a stins mult prea devreme, draga noastră colegă și prietenă BRÂNDUȘA ARMANCA. Îmi este imposibil să vorbesc despre ea la timpul trecut. Un OM SPECIAL, care a reunit demnitatea, curajul, caracterul, profesionalismul. Nu o vom uita nicicând. Dumnezeu să o odihnească în liniște și în pace în Împărăția Lui. Eternă…

Mihai Fifor – SCRISOARE DESCHISĂ către Mihai Pașca și Gheorghe Falcă despre CAZUL GRAV al fostului primar PNL al comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș

1 comentariu
SCRISOARE DESCHISĂ Către domnul Mihai Pașca, prefectul județului Arad Către domnul Gheorghe Falcă, europarlamentar și președinte al PNL Arad Domnilor Pașca și Falcă, Cazul fostului primar PNL al comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, ridică o serie de întrebări extrem de grave, la care arădenii au dreptul să primească răspunsuri clare. Nu explicații politice. Nu eschive. Răspunsuri. La 10 octombrie 2025, Tribunalul Timiș l-a condamnat pe Cristian Giorgian Matiaș la o pedeapsă rezultantă de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere.   Hotărârea a devenit definitivă prin neapelare la data de 5 noiembrie 2025. Acest lucru este consemnat explicit…

Caraș-Severin | Un tânăr de 18 ani a murit după ce mașina în care se afla a intrat în plin într-un zid de beton

0
Accidentul s-a produs vineri dimineață, în apropierea localității Cornereva din Caraș-Severin. Un tânăr de 18 ani, pasager pe locul din dreapta, a murit. Alți doi tineri au fost răniți fiind transportați la spital. Mașina în care se aflau a intrat în plin într-un zid de beton. „Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 608, pe raza localității Cornereva, în care a fost implicat un singur autoturism. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 29 de ani…
Bodyguard Elite
Secret Link