În perioada 22 – 27 aprilie, polițiștii arădeni au desfășurat activități pentru siguranța pietonilor în municipiu și în județ. Activitățile au vizat atât respectarea de către pietoni a regulilor de traversare, cât și respectarea obligațiilor ce revin conducătorilor auto în privința acordării de prioritate pietonilor angajați în traversarea regulamentară. Activitățile fac parte dintr-un demers ce se desfășoară sub coordonarea Direcției Rutiere, organizat la nivel național de Poliția Română. Obiectivul este responsabilizarea tuturor participanților la trafic, cu accent pe prevenirea accidentelor cu pietoni.


Polițiștii au acționat în special în zonele cu risc ridicat de accidente, în proximitatea trecerilor de pietoni, în apropierea unităților de învățământ și pe drumurile intens circulate, pentru identificarea și sancționarea abaterilor precum: traversarea neregulamentară și deplasarea pietonilor pe partea carosabilă a drumului public; nerespectarea regulilor la trecerile pentru pietoni, de către conducătorii auto sau de către pietoni.

Polțiștii arădeni recomandă tuturor pietonilor să respecte regulile de circulație, să se asigure temeinic înainte de a traversa și să manifeste prudență, mai ales în condiții de trafic aglomerat sau de vizibilitate redusă.


Recomandări pentru pietoni:

Respectând regulile rutiere, vă protejați viața!


Sursa: IPJ Arad