Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos
Cinstiţi credincioşi şi credincioase,
În acest an, ca dealtfel şi în cei precedenţi, întâmpinăm Crăciunul în mireasma sărbătorilor, atât a celor obişnuite acestui răstimp, cât şi a celor bisericeşti, într-o frumoasă împletire în farmecul iernii, care dincolo de îngheţul ce vrea să pătrundă şi în sufletele oamenilor, aduce căldura soarelui spiritual. Postul Crăciunului e o vreme de avânt duhovnicesc ce încununează şi sfârşitul unui an, spre sporită râvnă în lucrarea binelui în cel următor. Rugăciunea şi cumpătarea în toate sunt practicate cu zel de bunii credincioşi drept întărire a comuniunii între ei şi care o cere pe cea cu Dumnezeu. În curgerea zilelor de post sunt statornicite sărbători, ca Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, sau cele ale sfinţilor, între care a celor ce se bucură de o cinstire deosebită din partea poporului dreptcredincios, ca de pildă Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul Bisericii şi Țării noastre, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfânta muceniţă Filoteea, toate la un loc întreţinând simţământul de pregătire duhovnicească pentru prăznuire. Astfel, acum câteva zile am luat aminte la târnosirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului, de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în zilele următoare primind şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, cunoscând că monumentala biserică poartă hramul celui dintâi chemat la apostolat de către Mântuitorul, totodată creştinător al strămoşilor noştri, ceea ce dovedeşte vechimea misiunii apostolice pe pământul ţării noastre. De asemenea, preoţii şi credincioşii eparhiei au participat la sfinţirea operei iconografice a noii Catedrale arădene, act ce arată cinstirea sfintelor icoane temeluită pe însăşi învățătura despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor. Este şi biruinţa icoanei Ortodoxiei, nutrind mereu conştiinţa că, Domnul a luat chipul nostru, spre a-l reface după căderea în păcat spre a dobândi asemănarea cu Creatorul. Între cele două momente menţionate ca într-o cronică a Bisericii şi a ţării, sfinţirea şi binecuvântarea a două catedrale, s-a sărbătorit şi Ziua Naţională a Patriei, subliniind cu aceasta faptul că adevăratele făuriri ale neamului sunt rodul unităţii de cuget şi simţire a celor de o credinţă, limbă şi voinţă. Viaţa bisericească în mod firesc contribuind la orânduirea celorlalte planuri ale activităţii întregii obşti, îndrumarea trebuie să aibă pecetea adevărului, păzind mereu dreptarul credinţei. Orientarea altarelor bisericilor spre Răsărit este edificatoare în această privinţă. Mersul soarelui confirmă realitatea legilor neschimbate ale universului, armonia întregii creaţii, scopul spre care aceasta trebuie să tindă urmând voinţa divină. Purtarea creştinului ţine seama aşadar de Soarele călăuzitor cu lumina minţii şi căldura inimii în împlinirea poruncilor sfinte spre desăvârşire. Solstiţiul iernii încă vesteşte aceea că razele binefăcătoare ale astrului zilei îşi măresc puterea îmbrăţişând întreg pământul, luminând mintea şi încălzind inima celor ce îl locuiesc. Iată cadrul în care se înscrie sărbătoarea Crăciunului ca şi celelalte care o urmează, adică Tăierea Împrejur a Pruncului Nou-Născut, într-o unitate cu înnoirea anului, mai apoi Boboteaza. Desigur că şi casele creştinilor, înţelegând pe toţi ai lor în ecoul Centenarului Marii Uniri, primesc icoana arătării Sfintei Treimi şi Crucea de Bobotează, pregătite și pregătiţi fiind potrivit măreţiei zilelor de praznic pentru sfinţire.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Temeluindu-se pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, atât imnele religioase, cât și colindele sau diferitele creații populare privind praznicul Crăciunului, ca de pildă Vicleimul, fac trimitere constantă la Răsărit ca noțiune mult cuprinzătoare. Astfel, în limba noastră înțelesul verbului „a răsări” nu se limitează la aștrii ca apariție a lor pe cer sau ivire la orizont, ci și la faptul de a ieși din pământ, a lua ființă, a se naște, a apărea, a se ridica deasupra altora, a crește, a începe o viață nouă și altele, iar ca denumire arată însuși faptul, punctul cardinal de unde răsare soarele, ținutul așezat în partea aceea sau însăși persoana aparținătoare.[1]Primește și un înțeles religios a unui loc minunat cum este raiul sau poarta dinspre răsărit a Templului din Ierusalim. De pildă Biblia prevede că ”Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden spre răsărit, și a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului.”[2] În altă parte, în contextul nașterii Domnului mai presus de fire, profetul urmându-și călăuza are următoarea viziune: „Apoi m-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit și iată slava Dumnezeului lui Israel venea dinspre răsărit; glasul Lui era ca glasul de ape multe și pământul strălucea de slava Lui… Și slava Domnului a intrat în templu pe poarta care este cu fața spre răsărit și m-a ridicat duhul și m-a dus în curtea cea dinăuntru și iată slava Domnului umplea tot templul… Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea dinafară a templului, spre răsărit și aceasta era închisă. Și mi-a zis Domnul: „poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide și nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă.”[3] O mărturie însemnată despre răsărit este și aceea dată de magii călăuziți de stea spre a se închina Pruncului Împărat al lumii[4] prin care „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit.”[5] În sens metaforic termenul este folosit pentru Mântuitorul ca Soare al dreptății, Răsăritul cel de sus, care răsare în lume, pentru a lumina ca soarele ceresc și Luceafărul, cum au zis proorocii și apostolii. Numele Lui este Însuși Răsăritul.[6] Un imn folosit cu precădere la slujba hirotoniei și a cununiei lămurește tocmai această realitate: „Isaia, dănțuiește; Fecioara a avut în pântece și a născut Fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu și Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.” Nu e de prisos a aduce și o precizare în legătura dintre Steaua Răsăritului, Soarele dreptății și personalitatea Mântuitorului și anume din partea Sfântului Ioan Hrisostom: „Să ne depărtăm de lucrurile pământești, că și magii atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia au văzut pe Soarele dreptății; dar mai bine spus nici steaua n-ar fi văzut-o dacă nu s-ar fi ridicat de acolo cu râvnă. Să ne ridicăm, dar, și noi.”[7] Într-o cuvântare la Nașterea Domnului același îndeamnă: ”Gândește-te ce mare lucru este să vezi soarele coborând din ceruri și alergând pe pământ și slobozind razele sale tuturor celor de aici… Gândește și socotește acum ce mare lucru este să vezi pe Soarele dreptății că sloboade din trupul nostru razele Sale și luminează sufletele noastre.”[8] Troparul Praznicului este edificator în tot acest context: „Nașterea ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarele dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus; Doamne, mărire Ție!” Dar și alte cântări bisericești și religioase arată măreția răsăritului prin care se descoperă însăși strălucirea Dumnezeirii Mântuitorului. De pildă, una din cântările slujbei Utreniei Praznicului este: „Cercetatu-ne-a pe noi de sus Mântuitorul nostru, Răsăritul Răsăriturilor, și cei din întuneric și din umbră am aflat adevărul; că din Fecioară S-a născut Domnul.”[9] Dintre colinde, multe reiau în vers cele ale imnelor, ca de pildă „Steaua sus răsare / ca o taină mare / Steaua strălucește / Și lumii vestește / Că astăzi Curata / Preanevinovata / Fecioara Maria / Naște pe Mesia” sau alta „Trei crai de la răsărit, / cu steaua au călătorit / Și-au mers până a stătut / unde Hristos s-a născut” și ”Nouă azi ne-a răsărit, / Mesia cel mult dorit / Domnul Iisus Hristos”.[10] „Soarele slavei Hristos”, „Soarele cel din Soare”, cum intonează imnul,[11] strălucește mereu peste întreaga lume, punând în lumină sfinte strădanii pe calea Răsăritului.
Dreptmăritori creștini și creștine,
Am privit pământul de la răsărit până la apus, de la miazăzi la miazănoapte, din vremurile înaintaşilor şi până astăzi cu nădejdea mântuirii spre viitor, bineştiind că Dumnezeu dintru început a creat pe om ca tot ceea ce lucrează acesta să fie spre slava cerului. Prin darul lui Dumnezeu şi munca omului, natura însăşi îşi dă rodul care şi el răsare spre îndestularea a tot ce are viaţă. Răsăritul arată locul Raiului de demult, a fericirii veşnice în deplină comuniune cu Dumnezeu, îngerii şi sfinţii. Naşterea Domnului înseamnă un Răsărit al zilei neînserate cum rosteşte rugăciunea,[12] adică a Împărăţiei lui Dumnezeu dincolo de mărginirea spaţiului şi timpului. În concordanţă este renaşterea adevăraţilor creştini, a celor care „de la Dumnezeu s-au născut”, cum afirmă şi evanghelistul.[13] De aceea şi praznicul aparţine celor mici, copiilor şi celor ce sunt ca ei sau trebuie să fie la fel pentru a se mântui cum învaţă Mântuitorul: „de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”[14]. Și Moş Crăciun vine prin nămeţi pentru a împărţi daruri pretutindeni, ocolind pământul, amintind de păstorii din locuri sfinte şi de magii de la răsărit cu prinosul lor pentru Pruncul născut la Betleem. Daruri de lumină şi căldură spirituală de la cel ce este însuşi Soarele dreptăţii, Răsăritul Cel de Sus. Urmând obiceiurilor străvechi, lumea satelor le-a cultivat cu grijă, ele aducând bucurie la toate vârstele. Ţinând seama de aceasta, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a socotit potrivit ca după „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam” să proclame anul 2019 „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”. Aşadar, toţi cei care trudesc ca pământul să dea cele trebuitoare vieţii materiale și spirituale au nevoie de razele soarelui ce însufleţeşte totul. Poetul cântă: „Sfântă muncă de la ţară, izvor sacru de rodire / Tu legi omul cu pământul în o sfântă înfrăţire”.[15] În acest cadru Biserica se roagă stăruitor lui Dumnezeu: „Cel ce răsări iarbă animalelor și verdeață spre folosul oamenilor, adapă brazdele pământului și înmulțește roadele lui… Cel ce strălucești soarele peste cei răi și peste cei buni și dai timp senin și rouă bine-roditoare și bună întocmire văzduhului spre folosul zidirii Tale… Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, strălucește lumina soarelui spre pământ…spre îndestularea și rodirea lui.”[16] Fie ca Răsăritul însuşi să răspândească lumina şi căldura întreţinătoare a vieţii prin credinţa mărturisită cu tărie, încununând praznicul care tuturor să le aducă sănătate şi putere de lucrare, întru zile îndelungate spre mulţumirea lor deplină şi spre slava lui Dumnezeu, Tatăl și Fiul şi Sfântul Duh. Amin.
Al vostru, către Domnul rugător și de tot binele doritor,
† TIMOTEI
A R H I E P I S C O P al ARADULUI
Însemnare: Această Pastorală cu nr. 3000/2018, având titlul „Răsăritul cel de Sus” şi scrisă la 02 decembrie 2018, se va citi în fiecare biserică parohială sau mănăstirească la Sfânta Liturghie din prima zi, iar în filii a doua zi de Crăciun. Icoana ei reprezintă pe cea din Noua Catedrală arădeană.
***
[1] Dicționar explicativ al limbii române, București, 1975, p. 777;
[2] Facere 2, 8-9;
[3] Iezechiel 43, 1-5; 44, 1-2;
[4] Matei 2, 1-12; Canonul Înainteprăznuirii, Cânt. 6, 2;
[5] Matei 4, 16; Canonul 1 al Nașterii Domnului, cânt. 9, 3;
[6] Maleahi 3, 20; Luca 1, 78; II Petru 1, 19; cf. Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, București, 1984, p.410;
[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în Scrieri, part. a treia, trad. Pr. D. Fecioru, în col. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, București, 1994, Omilia VII, cap. V, p. 96;
[8] Idem, Cuvântări la Praznice Împărătești, col. Izvoarele Ortodoxiei, vol. 5, București, 1942, p. 1-2;
[9] Svetilna;
[10] Prof. Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, pp. 30, 32, 45;
[11] Vecernia din 23 decembrie, Stihoavna, stih 3 și Slava…;
[12] Liturghier, Imnul după Sfânta Împărtășire, cf. Canonul Învierii, cânt. 9, stih 3;
[13] Ioan 1, 13;
[14] Matei 18, 3;
[15] Vasile Alecsandri, Plugurile, ciclul Pasteluri, vol. Poezii alese, București, 1990, p. 194;
[16] Liturghier, Ectenie la vreme de neplouare și de necontenire a ploilor.
