„Fără să fiu lipsit de modestie, îmi asum să afirm despre mine că știu, pot și vreau să fac politică în folosul concetățenilor mei”
Cum ați început cariera în domeniul politicii?
Înainte de toate trebuie să clarific un lucru: sunt absolvent de administrație publică și acesta este domeniul în care aș putea încerca, pe viitor, să-mi construiesc o carieră. Momentan, activitatea mea profesională presupune în primul rând implicarea implementarea unor proiecte cu finanțare europeană prin Programul Operațional Capital Uman și activitatea pe care o desfășor în calitate de administrator al RPL Zărandul, ocol silvic care gestionează peste 10 mii de hectare de păduri în județul Arad.
Privitor strict la întrebarea dumneavoastră, sunt mândru că anul acesta se împlinesc zece ani de când m-am alăturat Partidului Social Democrat, interval în care m-am implicat în activitatea organizatorică dar mai ales în cea de relații publice și comunicare, fiind pentru câțiva ani cooordonator al Biroului de presă al Organizației Județene PSD Arad. De asemenea, începând cu anul 2008, am ales să mă implic alături de europarlamentarul Victor Negrescu în construcția și dezvoltarea structurii PES activists România, rețeaua națională a militanților Partidului Socialiștilor Europeni, din care face parte și PSD. Astăzi sunt proaspăt consilier în Consiliul Județean Arad, ales pe lista PSD Arad la alegerile din 5 iunie 2016, și candidat al acestui partid pentru un mandat de deputat în Parlamentul României.
Având în vedere activitatea desfășurată în acești zece ani, proiectele PSD în care am fost implicat și cele care cu siguranță vor urma pot spune că am deja o carieră politică bine conturată, construită cu multă muncă și răbdare. Dar pentru mine cel mai important lucru a fost să nu fac din politică un scop în sine, să nu îmi confund cariera profesională cu parcursul în politică, lucru pe care, cel puțin până în prezent, pot spune fără nicio reținere că l-am făcut cu succes. Pe de altă parte vă mărturisesc faptul că, după atâta timp, depind într-un fel emoțional de politică, în sensul că mă leagă prietenii solide și sincere de foarte mulți oameni pe care i-am cunoscut în acest partid, oameni de bună credință alături de care am încrceat să schimbăm percepția uneori doar exagerată, alteori greșită, despre stânga în general și despre PSD în particular.
De ce ați ales o carieră în politică în detrimentul jurnalismului?
Nu a fost neapărat o alegere ci mai degrabă o stare de fapt. Eu nu am ales să abandonez jurnalismul pentru a îmbrăca haina de om politic ci, așa cum vă mărturiseam în discuțiile noastre anterioare, politicul a ales ca eu și colegii mei de la cotidianul Agenda zilei să nu ne putem continua activitatea: ziarul a fost incomod celor care exercitau puterea politică la nivelul județului Arad și, nereușind să ne impună o anumită traiectorie editorială, au recurs la constrângeri financiare, blocând accesul societății la contracte de publicitate – mă refer la contracte cu firme particulare, să nu înțelegeți greșit! – iar ulterior un apropiat al primarului Gheorghe Falcă a și cumpărat ziarul doar pentru a-l închide.
Cred că implicându-mă în politică imediat după acel moment am luat decizia corectă, chiar dacă poate am acționat impulsiv, sub imperiul dezamăgirii, al revoltei și chiar al unei oarecare doze de frustrare. Și nu mă refer doar la frustrarea legată de jocurile politice în urma cărora a fost închis un ziar onorabil, ci și – sau poate mai ales – la frustrarea pe care, ca jurnalist, o resimți adesea în diverse ocazii, când scrii despre lucruri asupra cărora nu ai absolut niciun control, nu le poți schimba, nu le poți influența, nu ai voie, deontologic vorbind, să te implici, iar ceva îți spune că trebuie să încerci să faci mai mult.
Am intrat în politică pentru că doar politica îți oferă pârghiile pentru a face lucruri concrete. Am considerat că a sta în tribune și a critica prestația jucătorilor nu influențează rezultatul meciului și prin urmare am decis să intru în teren. Și nu am intrat cu capul înainte, am stat și am analizat dacă este bine sau nu să fac o astfel de schimbare. Analizând situația și opțiunile am ajuns la concluzia că societatea civilă din Arad este, într-o mare măsură, dependentă sau chiar aservită puterii politice și prin urmare nici implicarea mea într-un ONG nu reprezenta, la acel moment, o soluție care să mă mulțumească. Asta este, pe scurt, povestea trecerii mele din tabăra mass-mediei în cea politică și poate peste încă vreo zeve ani voi fi în măsură să vă spun dacă regret această schimbare de carieră, cum îi spuneți dumneavoastră.
De ce ați ales PSD?
Am ales acest partid întrucât m-am considerat dintotdeauna un om de stânga, mă regăsesc în valorile social-democrației moderne și întotdeauna am respectat principiile stângii. Atunci când m-am înscris în PSD, acest partid avea cea mai mare nevoie de un suflu nou, de oameni noi, de promotori ai ideilor progresiste. Și probabil că și eu aveam nevoie de o provocare pe măsură! În 2006, PSD era în opoziție, pierduse zdrobitor alegerile prezidențiale și parlamentare din anul 2004, prin urmare trecuseră doi ani de mișcări interne care au generat apariția unor nume noi, începuse o reformă structurală și o înnoire a resursei umane, o reformă doctrinară în sensul modernizării partidului și a programului său politic și punerea acestuia în concordanță cu valorile stângii europene.
Alegerea în fruntea partidului a domnului Mircea Geoană, cel mai promițător tânăr diplomat român de după 1989, un personaj cu reputație excepțională la nivelul cancelariilor occidentale, a reprezentat în percepția mea semnalul că acest partid are capacitatea de a se reinventa, de a se rupe de trecut și de a se înscrie pe un drum firesc, ocupând astfel spațiul vast de pe stânga scenei politice românești. În naivitatea mea, pe care tind să cred că încă o am, am considerat și atunci ca și acum că politica trebuie să fie despre oameni, despre a lua decizii pentru binele celorlalți, despre a face eforturi astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă. Acest gen de politică nu poate fi promovat decât de oamenii de stânga reuniți într-un partid de stânga iar acest partid a fost și atunci și este și acum PSD, cel mai mare partid al României, moștenitor și continuator al social-democrației românești apărută în Transilvania după Revoluția de la 1848. Vorbim despre un curent care a adus pentru prima dată în discuție, în spațiul românesc, teme privind votul universal, libertatea presei, egalitatea femeilor cu bărbații sau drepturile salariaților, așadar nu am nicio îndoială că locul meu este în PSD!
De ce credeți că ar trebui să vă voteze cetățenii?
Îmi este greu să vă ofer alte argumente decât cele care, pentru arădenii cărora le cer votul, sunt evidente, și anume faptul că sunt unul dintre cei mai tineri candidați înscriși pe liste la nivelul județului Arad, am 34 de ani, dar am în același timp suficientă experiență politică pentru a reprezenta onorabil județul Arad în Parlamentul României. Fie că ne place sau nu, despre asta este vorba atunci când vorbim de alegerile parlamentare: despre politică. Oricât de mult ar displace unora sau altora politica, nu putem face abstracție de faptul că ea reprezintă o parte integrantă a sistemului social, un rău necesar dacă vreți, al societății umane. Politica există, sub diverse forme și abordări, încă de la începutul primelor colectivități umane și va continua să existe dincolo de repulsia – resimțită sau doar declarată – a unei părți a societății.
În acest context, fără să fiu lipsit de modestie, îmi asum să afirm despre mine că știu, pot și vreau să fac politică în folosul concetățenilor mei, iar funcția de deputat pentru care candidez mi-ar oferi pârghii pentru a realiza ceea ce alții, în legislaturile trecute, fie nu au știut, fie nu au vrut, fie nu au putut sau poate pur și simplu nu i-a interesat să realizeze. De suficienți ani sunt în contact aproape neîntrerupt cu arădenii, participând la majoritatea manifestărilor sociale, economice, culturale sau politice din localitățile județului, așadar le cunosc problemele, le înțeleg nemulțumirile, știu care le sunt nevoile, care le sunt neîmplinirile. Sunt la curent cu dificultățile administrațiilor locale, ale mediului de afaceri, ale cultelor, ale actorilor din zona civică, și chiar cred că pot să-mi asum uriașa responsabilitate de a reprezenta Aradul în Camera Deputaților fără teama de a-i dezamăgi pe arădeni.
Ce părere aveți despre contracandidații dumneavoastră?
Cred că alegătorii sunt cei mai în măsură să catalogheze fiecare candidat, inclusiv pe mine, să ne analizeze, să ne urmărească parcursul, să cunoască realizările și nerealizările fiecăruia dintre noi pentru a putea vota în deplină cunoștință de cauză. Eu nu judec pe nimeni și chiar dacă uneori gesturile unora dintre candidații celorlalte partide fac tentantă o atitudine ofensivă, am ales să nu lansez atacuri, să nu intru în conflicte care, dacă suntem realiști, nu fac decât să ridiculizeze clasa politică, distrag atenția de la problemele reale și nu contribuie cu nimic la evoluția societății în următorii patru ani. Ceea ce contează cu adevărat este proiectul fiecărui candidat, dacă îl are, și programul de guvernare asumat de fiecare partid care participă la aceste alegeri. Din păcate, principalul nostru oponent, PNL, nu are program de guvernare, așadar campania liberalilor este construită excluiv pe atacuri și emoție negativă iar candidații lor nu au proiecte pe care să le asume în fața alegătorilor.
Eu încă mai sper că în România pot avea loc campanii electorale în care să existe confruntări de doctrine și idei, campanii în care candidații vin în fața opiniei publice și prezintă ce vor să facă dacă vor câștiga alegerile. Din punctul acesta de vedere, actuala competiție este ratată, PSD fiind singurul partid care a adus în dicuție, cu subiect și predicat, ce vrea să facă în următorii patru ani, care sunt beneficiarii, termenele și resursele tuturor măsurilor propuse. Este cel mai ambițios program de guvernare din ultimii 26 de ani și nu aș exagera cu nimic dacă aș afirma că acest program poate fi privit oricând ca un adevărat proiect de țară, a cărui punere în aplicare va aduce schimbări benefice de substanță pentru România. Din punctul meu de vedere, în 11 decembrie românii vor avea de ales între acest proiect al PSD și sloganurile populiste ale PNL, între competența PSD, dovedită prin rezultatele guvernării Ponta, și incompetența tehnocraților domnului Cioloș, pe care liberalii vor să-i mențină în fruntea țării pentru încă patru ani.
Ce vă doriți să schimbați în România?
Sunt foarte multe lucruri pe care PSD vrea să le schimbe în România și sunt și mai multe lucrurile pe care aș vrea eu să le putem schimba. Dar trebuie să ne păstrăm realismul și să nu cădem în extrema cealaltă, în care propovăduim schimbarea doar de dragul schimbării. Cred însă că dincolo de schimbările pe care le vom face în plan economic și social, prin însăși implicarea mea și a altor tineri în politică se schimbă și politica și administrația și, mai devreme sau mai târziu, se schimbă și România. De asemenea, aș vrea să schimb percepția despre politică, pentru că așa cum spuneam mai devreme, democrația se realizează prin partide și prin activitatea politică, aș vrea să participe lumea la vot în număr foarte mare și să se voteze pozitiv, pentru un candidat sau un proiect în care crede majoritatea, nu mereu împotriva unuia sau a altuia.
Un lucru pe care eu, de unul singur, nu-l voi putea schimba niciodată, dar care aș vrea să se întâmple cât mai curând, se referă la mentalitatea noastră, a tinerilor: suntem parcă prea dezbinați, prea pesimiști, prea neîncrezători în noi, în forța și capacitatea tinerilor de a pune umăr la umăr și de a face echipă pentru a ne asuma viitorul acestei țări. Cred că noi, românii, avem de prea multe ori atitudinea ciobanului mioritic și nu ne găsim curajul de a susține cu fermitate ceea ce credem, ceea ce dorim pentru noi și pentru comunitatea din care facem parte; ne complacem adesea în situații pe care, dacă am avea suficientă determinare și puțin mai multă înțelepciune, le-am putea schimba radical.
Am întâlnit, inclusiv în această campanie elctorală, oameni care susțin că noi, românii, suntem sclavii occidentului, că așa am fost mereu și că asta ne este soarta. Aș vrea să schimb cumva această percepție a noastră despre noi și de aceea afirm, ori de câte ori am ocazia, că românii sunt cetățeni europeni cu drepturi egale celor ale cetățenilor oricărui stat membru al Uniunii Europene. Nu suntem nici mai urâți nici mai proști decât alții, dar suntem slabi fiindcă suntem dezbinați iar atitudinea noastră este singura care ne poate plasa mai prejos față de ceilalți. Aș vrea să avem mai multă încredere unii în alții și să avem cu toții mai multă încredere în România, să ne asumăm rolul și locul în Uniunea Europeană, să cerem respectul celorlalți conștienți că îl merităm și că îl vom primi cu o singură condiție: să ne respectăm în primul rând noi înșine. V-am spus, sunt idealist. Sau naiv. Sau câte puțin din fiecare. Dar asta mă animă și sunt sigur că, într-o bună zi, mulți tineri la fel de idealiști, de naivi sau care au câte puțin din fiecare, vor conduce România corect.
A consemnat,
Flavius Simion
Student, Facultatea de Jurnalism și Ştiinţele Comunicării – Universitatea București
