[ACTUALIZARE] (19 februarie 2025): Un minor le-a fost complice celor doi hoți de la Sântana. El este cel care le-a deschis poarta după ce a fost ajutat să escaladeze gardul.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, la data de 18.02.2025, au propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpaţilor C.L. şi D.A.L., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic. art. 77 lit. a şi d din Codul penal şi art. 41 alin. 1 din Codul penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Chişineu-Criş admiţând propunerea şi dispunând arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18.02.2025 a inculpaţilor C.L. şi D.A.L.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că:
În noaptea de 14/15.02.2025, numiţii D.A.L. şi C.L., ajutaţi de minorul C.E., care le-a deschis poarta după ce a fost ajutat să escaladeze gardul de către C.L. şi care a stat să supravegheze zona pentru a nu fi surprinşi cei doi sustrăgând bunuri, au pătruns, fără drept, în curtea imobilului din Sântana, str. – nr. -, jud. Arad, aparţinând numitei P.A., după care au intrat în imobil, de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv bijuterii din aur, telefoane mobile, ceasuri de mână, trei cartuşe de ţigări marca Marlboro.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, iar luarea măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuri care să înlăture un pericol pentru ordinea publică. (Sursa: comunicat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș).
[Știrea inițială] (18 februarie 2025):
Polițiștii orașului Sântana au fost sesizați despre faptul că, la data de 15 februarie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil din localitate, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii, ceasuri și telefoane mobile, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de euro.
În urma investigațiilor efectuate, sub supravegherea procurorului de caz, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat de 37 de ani și a unei femei de 25 de ani, care, în baza probatoriului administrat au fost reținuți pentru 24 de ore, prejudiciul fiind recuperat parțial.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru furt calificat.
Sursa: IPJ Arad