Pompierii arădeni nu au avut un sfârșit de săptămână liniștit: 94 de misiuni

misiuni_isu_weekend
Distribuie:

Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș ” al județului Arad cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, intervenții in sprijinul comunității, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate au desfășurat în acest sfârșit de săptămână (28-30.10.2022), 94 de misiuni.

Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 84 de solicitări.

Salvatorii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa gospodărească a unei case din localitatea Vladimirescu,

precum și în alte 6 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare persoane, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și recunoașteri în teren.

Totodată, în ultimele trei zile echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 3 accidente rutiere

pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În ciuda eforturilor salvatorilor, în urma acestor evenimente o persoană și-a pierdut viața.

Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:
O intervenție care a necesitat atenție sporită a avut loc pe parcursul zilei de sâmbătă, între localitățile Sintea Mare și Țipari,

unde pompierii militari au intervenit pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs între două autoturisme. În urma evenimentului au rezultat două victime conștiente, cooperante, încarcerate.

Echipajele de descarcerare au extras persoanele dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, le-au evaluat medical, ulterior fiind transportate la Spitalul Județean Arad pentru investigații suplimentare de specialitate.

O misiune care a presupus efort susținut din partea pompierilor militari arădeni a avut loc duminică seara în localitatea Vladimirescu,

unde echipajele de stingere au fost solicitate să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească.
Ajunse la fața locului echipajele operative au constatat că flăcările se manifestau violent, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Salvatorii au stins incendiul, nefiind înregistrate victime.

O altă intervenție complexă a avut loc tot pe parcursul serii de duminică în municipiul Arad,

unde echipajele de descarcerare și prim ajutor au fost solicitate să intervină în cazul producerii unui accident rutier în urma căruia o persoană a rămas încarcerată.
În ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajele medicale persoana a fost declarată decedată.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7,

pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

BULETIN INFORMATIV – ISU Arad

 

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: accidente, incendii, intervenții SMURD, ISU Arad, pompierii arădeni
Distribuie:
Articolul anterior
Un copil în vârstă de 11 ani dat dispărut de familie în Sibiu, găsit de polițiștii locali, la cerșit, în Arad
Articolul următor
Nicio inaugurare fără Iustin Cionca. Azi, Grădinița din Hășmaș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

radu gheju

[ACTUALIZARE] Evadatul de sub escortă a fost prins

[ACTUALIZARE] (ora 16.27): „În urma investigațiilor efectuate, bărbatul a fost depistat în zona localității Iratoşu.” –  a transmis IPJ Arad. Conform informațiilor noastre, bărbatul a fost găsit în mașina pusă…
arad

Programul Zilelor Județului Arad 2024

În perioada 4-6 octombrie 2024, Consiliul Județean Arad organizează prima ediție a „Zilelor Județului Arad”, un eveniment de amploare, care își propune să aducă în centrul atenției realizările comunității, sărbătorind…