Prima ediție a Conferinţei Naţionale „Schimbare, angajare, (re)integrare” organizată la Expo Arad

conferinta ccia penitenciarul arad
Distribuie:

Joi, 31 octombrie 2024, Expo Arad a găzduit prima ediție a Conferinţei Naţionale „Schimbare, angajare, (re)integrare”, dedicată identificării celor mai bune soluții pentru reintegrarea persoanelor private de libertate în piața muncii.


Evenimentul a fost organizat de Penitenciarul Arad în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad și Federația Creștină pentru Educație și Acțiuni Sociale.

Scopul conferinţei a fost să faciliteze un dialog deschis între specialiștii în domeniu. Astfel, au fost puse în discuție multiple soluții, dar și parteneriate eficiente pentru sprijinirea celor care au parcurs un proces de detenție, fiind atinse teme importante, precum crearea de locuri de muncă, reducerea recidivei și impactul pozitiv al angajării.

„Am convingerea că, economia socială poate oferi soluții inovatoare pentru multe dintre provocările actuale și are un potențial imens de creare de locuri de muncă”, a informat preşedintele Camerei de Comerţ din Arad, Gheorghe Seculici.


Programul conferinţei a fost structurat pe şase paneluri de discuţie:

1. Reinserţia pe piaţa muncii a persoanelor private de libertate, prezentat de Penitenciarul Arad
2. Fiecare OM are dreptul la o nouă şansă – AJOFM Arad
3. Repere legislative privind reinserţia persoanelor private de libertate – DGASPC şi DAS Arad
4. Reinserţia pe piaţa muncii a persoanelor dezavantajate din punct de vedere social, exemple de bune practici – CCIA Arad
5. Experienţe pozitive în munca cu persoane private de libertate – operatori economici beneficiari ai forţei de muncă pusă la dispoziţie de unitatea penitenciară
6. Reuşite în reintegrarea persoanelor private de libertate – Federaţia CEAS



„Într-o lume în continuă schimbare, ne dorim să facilităm un dialog deschis între specialiști, autorități publice, angajatori și organizații non-guvernamentale despre reintegrarea și reinserția persoanelor private de libertate pe piața muncii”, a declarat directorul Penitenciarului Arad, ELVIS IONUŢ DOBRESCU.

„[…] Persoanele condamnate au rămas cetățeni dornici de a contribui pe piața muncii, privarea de libertate fiind doar un moment pasager în viața lor, iar rolurile sociale continuă să subziste și în această perioadă”, a subliniat Roxana Simona Momeu, secretar de stat în Ministerul Justiției.

Dezbaterile și prezentările au oferit participanților o imagine clară a peisajului legal și au pus bazele pentru discuții și acțiuni viitoare pentru a identifica și aborda eficient integrarea profesională a persoanelor vulnerabile.


Sursa: Comunicat CCIA


 

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: angajare (re)integrare”, Conferinţa Naţională „Schimbare, Expo Arad, Gheorghe Seculici, penitenciarul arad
Distribuie:
Articolul anterior
DSP ARAD | „Alege inteligent, mănâncă sănătos!”
Articolul următor
Bărbatul găsit mort într-un vehicul de gunoi din Bremen (Germania) este un român de 33 de ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie