Primăria Arad și-a pus POLIȚIȘTII LOCALI să-i verifice pe posesorii de câini. Din 28 de cetățeni verificați, au fost amendați 4

primăria arad și-a pus polițiștii
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Weekendul trecut, poliţiştii locali arădeni au desfăşurat o acţiune de informare şi control privind respectarea prevederile HCLM 208/2011, respectiv reglementările privind circulaţia animalelor cu stăpân pe domeniul public.

Acţiunea s-a desfăşurat în mai multe zone din municipiu, preferate de arădeni pentru a-şi plimba patrupedele. Este vorba despre Parcurile Copiilor, Aventura Voinicilor, Mihai Eminescu,  Parcul 23 august şi Parcul Pădurice, dar şi Cartierul Aurel Vlaicu şi Faleza Sud.

28 de deţinători de câini au fost verificaţi cu această ocazie.  Dintre aceştia 4 au fost sancţionaţi contravenţional, pentru nerespectarea prevederilor în vigoare.

Potrivit Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 208/2011, însoţitorii animalelor de companie plimbate pe aleile dintre blocuri, faleza Mureşului sau în parcuri, trebuie să poarte cu ei:

(a) o pungă de hârtie pentru a ridica dejecţiile solide ale animalului şi

(b) un recipient de 1 l plin cu apă curată, cu ajutorul căreia vor spăla urmele de dejecţii sau de urină lăsate de animal.

Mai mult dcât atât sunt interzise următoarele activităţi:

(a) lăsarea animalelor să urineze pe arborii tineri, arbuşti, aranjamente florale;

(b) păscutul animalelor pe spaţiile verzi;

(c) hrănirea sau adăparea animalelor pe domeniul public dacă acest lucru produce disconfort populaţiei;

(d) amenajarea de adăposturi improvizate pe domeniul public sau privat cu ieşire pe domeniul public cu excepţia hrănitoarelor pentru păsări sălbatice;

(e) deranjarea liniştii în zonele destinate relaxării şi în orele de noapte;

(f) tranzitarea spaţiului public de către animalele de tracţiune, animalele crescute în interes economic sau animale exotice în afara traseelor special desemnate şi a zonelor stabilite pentru organizarea de evenimente;

Amenzile pentru  nerespectarea acestor reguli sunt cuprinse între 700 şi 1800  lei, iar în unele situaţii pot fi chiar mai mari, situându-se între 1500 şi 2000 lei.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad

 

 

Categorie: Știri
Etichete: caini, politia locala arad, primaria arad, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
ȘASE spărgători din Dolj au fost prinși în flagrant de Polițiștii de la Ordine Publică în timp ce furau bijuterii dintr-un imobil din Arad. Țiganii olteni sunt parte a unei rețele extrem de periculoase și au fost ARESTAȚI
Articolul următor
În sfârșit, au trecut la lucruri serioase! O firmă din Bujac care își parchează rablele „ca la țigani” de ani de zile a fost amendată cu 4000 de lei

11 comentarii. Leave new

  • Avatar of Hettmann Aneta
    Hettmann Aneta
    12 februarie 2018 23:53

    De ce când ies la plimbare cu cățeii de exemplu Duminică , am nevoie de 1 litru de apa la mine . Dacă cățeii sunt băieți ei își marchează locurile și astfel eu am nevoie de mai mult de 1 litru de apa la mine și sa nu mai zic ce stupid as arata și îmbrăcată frumos poate cu pantofi cu tocuri și litrii de apă după mine . Cu restul sunt foarte deacord cu respectarea curățeniei și a liniștii dar cu apa , scuze dar nu am mai auzit de așa ceva nici în alte orașe dar nici în alte țări .

    Răspunde
  • Daaa..faza cu apa e o mare tîmpenie..maidanezii cine spala dupa ei ???

    Răspunde
  • Ok..iau cu mine 2 pungi de hartie si 1 l de apa.
    Catelul la jumatatea plimbarii isi face nevoile. Folosesc cele 2 pungi si aprox jumatate de litru de apa.
    Dupa inca 100 m parcursi, ma verifica milita.
    Ce fac? Mi.am facut datoria. Am strans si spalat dupa catel…dar nu mai am punga si nici un litru de apa, doar jumatate. Ma amendeaza?
    Sau falco are pretentia sa cumpar apa plata?

    P.s. nicidecum apa nu este pt adaparea animalului
    R.hati cu ochi!

    Răspunde
    • Da te amendeaza, pt ca sunt niste tampiti facuti gramada in frunte cu Falca. Maine poimaine trebuie sa ne mutam in alta tara sa ne plimbam patrupezii… mai bn ar lua cainii vagabonzi de pe drumuri …la aia cn le spala urina ??

      Răspunde
      • Si cainii fara stapan sunt suflete ! Eu am trei caini, doi de rasa, unul adunat de pe strada, acum in curte in grija mea ! Ies cu toti la plimbare pe strada, dar am in permanenta pungi (de plastic) cu mine ! E un luru bun ca s-au introdus amenzi !

        Răspunde
  • Bine le face. Amenda cat mai mare. Peste tot numai excremente de caine. Pe lângă blocuri, in parcuri. Nu poti plimba copilul ca mereu trebuie sa fi atent unde calcă. Foarte puțini care adună după câini lor. Și porci care stau toată ziua în alfa? In spate la bl 29 . Aia veșnic sunt acolo. Alfa deja este sat

    Răspunde
  • Cum am scris si la alta stire pe acelas subiect .Apa este o tampenie pe langa faptul ca trebuie sa cari dupa tine sticla daca ai mascul o folosesti si dupaia ce se intampla ? Te opreste politia si te amendeaza ? In germania nu exista asa ceva .Nu o sa umblu cu sticla de apa dupa mine si daca as face asta nu as avea unde sa compltez cu apa .Restul sunt de acord .

    Răspunde
  • sticla de apa.. o idiotenie maxima. Dar nu mai mare decat obligativitatea de a avea pungi DE HARTIE. Adica pestetot se gasesc pungi de plastic pentru colectarea dejectiilor solide… NICIUNDE nu gasest de hartie. Handicapatii au impus folosirea pungilor de hartie. Te doare mintea!

    Răspunde
  • Am doi catei strang dupa ei la plimbare dar am o nedumerire. Toti sariti in sus ca e plin Aradul de rahati de caine si va uitati urat la cei care detin unul sau mai multi, noi suntem constienti facem vaccinarile si deparazitarea la zi strangem dupa animalul de companie , dar primarul ce face cu maidanezi cine strange dupa ei, ce face cu deparazitarea in oras de pureci si capuse?

    Răspunde
  • Vai, cata lume proasta…sariti in sus pentru ca in sfarsit se introduc si la noi niste reguli de bun simt. In strainatate, luati cu voi si 50 l de apa cu voi, aici faceti gargara pentru un litru si cateva pungi.

    Cand mergi cu cainele la plimbare, nu mergi cu tocuri de 15 cm cum spunea una de-aici…asta doar daca nu mergi la traseu.

    In alta ordine de idei, mergeti ca nesimtitii cu cainii pe unde isi duc altii copii. Stai linistit pe banca , te uiti cum se joaca copilul de 2-3 ani si dintr-o data il vezi cu un cacat uscat in mana…care e reactia ta ca parinte? Atunci tuni si fulgeri ca de ce la noi nu se poate si in strainatate se poate.

    Eu am si copil si caine, sunt la mijloc si mereu am un rucsac in spate cu apa, pungi, putina mancare si un vas, sa pot sa ii pun apa. Personal am atras atentia unui batran care isi dusese cainele sa isi faca nevoile taman in groapa cu nisip din locul de joaca.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Actualizare 1 Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament

0
ACTUALIZARE, ora 16.20 | Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament Componența cabinetului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere, marți, începând cu ora 14:00. După numărătoarea voturilor, prim ministru al României este Luca Niculescu. Noul Guvern a primit 280 de voturi pentru și 58 de voturi împotrivă. Au fost prezenți la vot 355 de paralamentari. Numărul de voturi valabil exprimate a fost 338 Guvernul Niculescu va depune jurământul marți, la ora 18.00. [fc_actualizare] Știrea inițială, ora 08.37 | Guvernul Luca…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

Prefectul Mihai Pașca și-a anunțat public demisia

1 comentariu
Prefectul Județului Arad, Mihai Pașca, învestit în funcție la data de 14 martie, 2025 și-a anunțat public demisia luni, 19 octombrie, 2026, printr-o postare pe pagina sa de facebook: „Din momentul adoptării moțiunii de cezură din 5 mai, am declarat că voi continua să îmi fac datoria de a reprezenta Guvernul României până la momentul în care acesta va fi înlocuit de unul cu puteri depline. Astfel că, în acord cu tot ce am susţinut în această perioadă și totodată în linie cu decizile PNL, îmi anunț public demisia din funcția de prefect al județului Arad, demisie care a fost…

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…
Bodyguard Elite
Articolul următor Scriitoarea-avocat Lia Alb își lansează cel de-al 7-lea roman Apasă aici pentru a citi
Secret Link