Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost contestat la Curtea Constituțională, iar Federația Asociațiilor de Români din Europa cere clarificări oficiale privind campania electorală a lui Călin Georgescu

CCR
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Doi candidați la scrutinul din 24 noiembrie au depus, miercuri, la Curtea Constituțională cereri de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Este vorba de Sebastian Constantin Popescu, candidat din partea Partidului Noua Românie și Cristian Terheș candidatul Partidului Național Conservator Român, conform Digi24. Pe de altă parte, Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) cere clarificări oficiale privind campania electorală a lui Călin Georgescu și posibile legături cu finanțări externe.


Potrivit Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, CCR „anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin”. „În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”, mai spune legea.

Cererea de anulare a alegerilor poate fi făcută de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării, iar cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază, potrivit legii menționate mai sus.

„Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor”, mai arată legislația în vigoare. Curtea Constituțională validează rezultatul din primul tur, după ce soluționează cererile de anulare a alegerilor.


Atribuții ale Curții Constituționale privind procedura de alegere a Președintelui României – conform CCR.ro

Sediul materiei

Atribuţia Curţii Constituţionale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului este reglementată de dispoziţiile art.146 lit.f) din Constituţie şi de art.37 şi art.38 din Legea nr.47/1992.

Legislaţie incidentă: art.37 din Constituţie; Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.650 din 12 septembrie 2011: art.27 şi art.28, art.31 alin.(1) şi (2), art.51 alin.(3), art.52, art.53 şi art.54 alin.(2)

Această atribuţie are 2 componente:

  • în cadrul primei componente, Curtea veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României;
  • în cea de-a a doua, Curtea confirmă rezultatele sufragiului.

1. Respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României

În temeiul art.37 alin.(1) şi al art.38 din Legea nr.47/1992, Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de Preşedinte al României.

Subiecte

Persoanele care se pot adresa Curţii în acest sens sunt prevăzute de art.31 alin.(1) din Legea nr.370/2004, aceştia fiind candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii.

Contestaţia

  • se depune la sediul Curţii Constituţionale, în cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. 29 alin. (2), respectiv la art. 30 alin. (6) din Legea nr.370/2004,
  • se face în scris;
  • vizează, în concret, decizia prin care Biroul Electoral Central a admis/a respins înregistrarea candidaturii sau a semnelor electorale, după caz, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art.27 şi art.28 din Legea nr.370/2004.

Procedura

Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile în termen de cel mult două zile de la înregistrare [art.31 alin.(2) din Legea nr.370/2004]. Dezbaterile au loc fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.

În cadrul aceleiaşi atribuţii prevăzute de art.146 lit.f) din Constituţie, Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii – art.42 alin.(7) din Legea nr.370/2004.

Contestaţiile formulate în temeiul art.146 lit.f) din Constituţie pot urmări şi anularea alegerilor.

În temeiul art.52 din Legea nr.370/2004, Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

Subiecte

Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri.

Cerinţe procedurale

Cererea de anulare a alegerilor trebuie introdusă în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.

Soluţionarea cererii de către Curtea Constituţională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor.

Tipul actului emis

În cadrul acestei atribuţii, Curtea Constituţională pronunţă, în conformitate cu prevederile art.11 alin.(1) lit. B. a) din Legea nr.47/1992, o hotărâre. Aceasta se ia cu votul majorităţii judecătorilor Curţii.

Comunicarea hotărârii

Hotărârile se comunică de îndată Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

2. Confirmarea rezultatelor sufragiului

După soluţionarea tuturor contestaţiilor formulate în temeiul art.37 alin.(1) teza întâi din Legea nr.47/1992, Curtea, pe baza procesului-verbal încheiat de Biroul Electoral Central şi a proceselor-verbale încheiate de birourile electorale de circumscripţie, pronunţă hotărârea privind rezultatele alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României.

În situaţia în care Curtea constată că niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente, prin aceeaşi hotărâre aduce la cunoştinţa publică prenumele şi numele celor 2 candidaţi care vor participa la cel de-al doilea tur de scrutin şi ziua votării, care va fi  la două săptămâni de la primul tur de scrutin [art.54 alin.(1) din Legea nr.370/2004].

Curtea Constituţională validează rezultatul fiecărui tur de scrutin şi asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru fiecare tur de scrutin.

Dacă nu există această situaţie sau după ce au loc alegerile din al doilea tur de scrutin, Curtea, prin hotărâre, stabileşte şi aduce la cunoştinţa publicului rezultatele alegerilor, precizând numele persoanei care a câştigat alegerile, data  şi ora la care va avea loc validarea în funcţia de Preşedinte al României prin depunerea jurământului la sediul Curţii Constituţionale.

Actul de validare se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului prevăzut la art. 82 alin. (2) din Constituţie, iar al treilea se înmânează candidatului ales [art.53 alin.(2) din Legea nr.370/2004].


Pe 29 noiembrie începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care are loc pe 8 decembrie. De asemenea, pe 1 decembrie au loc alegerile parlamentare.


Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE)FADERE  cere clarificări oficiale privind campania electorală a lui Călin Georgescu și posibile legături cu finanțări externe

În calitate de președinte al Federației Asociațiilor de Români din Europa (FADERE), fac un apel ferm către autoritățile române și instituțiile europene pentru a clarifica informațiile care au apărut în spațiul public, în urma alegerilor prezidențiale din România, în special în ceea ce privește posibilele implicări ale unor actori externi în campania electorală a lui Călin Georgescu, unul dintre cei doi candidați care au ajuns în turul II al alegerilor.

În ultima perioadă, au apărut informații alarmante conform cărora campania electorală a lui Călin Georgescu ar fi beneficiat de o susținere financiară din partea unor entități rusești și ar fi fost desfășurată pe platforma TikTok, cu scopul de a influența opinia publică din România și a crea tensiuni cu Uniunea Europeană și NATO. Aceste acuzații sunt extrem de grave, iar dacă se dovedesc a fi adevărate, ar reprezenta o amenințare directă la adresa securității naționale a României și a întregului spațiu european. Iar dacă aceste acuzații nu sunt adevărate, este incorect ca unui candidat atât de votat să i se aduca acuzații mincinoase.

FADERE cere, de urgență, clarificări oficiale din partea instituțiilor statului român, în special din partea
Serviciului Român de Informații (SRI), Ministerului Afacerilor Interne și Autorității Electorale Permanente. Este esențial ca autoritățile să furnizeze informații clare despre posibilele surse de finanțare ale campaniei lui Călin Georgescu și despre impactul acestora asupra procesului electoral din România.

De asemenea, solicităm instituțiilor europene relevante, precum Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), să se pronunțe rapid cu privire la aceste acuzații. Este vital ca Uniunea Europeană să investigheze dacă această campanie a beneficiat sau nu de finanțări externe, inclusiv din partea Federației Ruse, și, în caz afirmativ, cum a fost posibil ca acest lucru să se întâmple, având în vedere reglementările stricte privind finanțarea campaniilor electorale și securitatea cibernetică.

Românii din diaspora, care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și au dreptul de a participa activ la viața politică a României, nu trebuie să fie victimele unor manipulări externe. FADERE este profund îngrijorată de faptul că, până în acest moment, nu s-au luat măsuri suficiente pentru a preveni astfel de campanii de dezinformare și manipulare, care pun în pericol nu doar democrația, dar și securitatea națională a României și a întregii Uniuni Europene.

Cerem ca autoritățile române și europene să se pronunțe urgent și să răspundă întrebărilor esențiale:

1. Există dovezi clare privind finanțarea rusească a campaniei lui Călin Georgescu?
2. Cum a fost posibil ca o astfel de campanie să se desfășoare în mod nedetectat, iar românii din diaspora să fie expuși manipulării?
3. Ce măsuri vor fi luate pentru a preveni astfel de intervenții externe în viitor?

Este esențial ca aceste întrebări să primească răspunsuri clare și rapide pentru a proteja procesul democratic din România și integritatea Uniunii Europene. FADERE, în calitate de organizație reprezentativă pentru românii din diaspora, va continua să monitorizeze cu atenție evoluțiile și va lua toate măsurile necesare pentru a proteja
drepturile și interesele comunității românești din afara granițelor.


Sursa: Comunicat FADERE – FEDERATIA ASOCIATIILOR DE ROMANI DIN EUROPA, CCR.ro și Digi24.


 

Categorie: Politice
Etichete: alegeri prezidențiale 2024, Călin Georgescu, CCR, Cristian Terhes
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Victor Negrescu și Ilie Bolojan sunt noii președinți ai PSD și PNL după demisiile lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă
Articolul următor
CSAT: „Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral și prin încălcarea legislației electorale, un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok i l-a acordat”

1 comentariu. Leave new

  • De ce astia din diaspora pot sa voteze la orice scrutin din România.Ei sant plecati de multa vreme în alte state…stiu ei ce se întâmplă în județul meu sau in comuna mea ? Sa înțeleg ca ei voteaza pentru mine ? Diaspora sa nu mai voteze în tara mea !!! Oricum majoritatea sant tigani…de aceea ne merge asa de bine !!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

1 comentariu
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
taxe info
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…
Bodyguard Elite
Articolul următor Un arădean de 27 de ani a fost reținut de polițiști după ce a înșelat o septuagenară și pe fiica ei cu 3.000.000 lei și două autoturisme | Banii i-a cheltuit pe lăutari și păcănele Apasă aici pentru a citi
Secret Link