Provocarea stupidă de pe TikTok a băgat în spital și trei adolescenți arădeni

upu
Distribuie:

Trei adolescenți, cu vârsta între 11 și 14 ani au ajuns în cursul serii de marți în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, cu fracturi de antebraț. Pacienții au fost preluați, de urgență, de medicul de chirurgie și ortopedie pediatrică, de gardă, doi dintre ei necesitând intervenție chirurgicală. Conform afirmațiilor celor trei adolescenți, cauza traumatismelor a constat în încercarea de a îndeplini o provocare lansată pe platforma TikTok.


„Cei trei pacienți au ajuns la spital, aproximativ în același timp, fiind din localități diferite. Doi dintre ei au necesitat internare și reducere ortopedică a fracturilor în anestezie generală, suferind fracturi de antebraț, cu deplasare, iar la al treilea nu a fost necesară internarea și a fost imobilizat, gipsat, având tot fractură de antebraț, dar fără deplasare. Facem apel la părinți să fie foarte atenți la activitatea din mediul virtual a copiilor deoarece, asemenea cazuri încep să se înregistreze în mai multe zone ale țării, punându-le în pericol sănătatea și siguranța”, a explicat dr. Adrian Pavel, medic șef Secție Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică la SCJUA.


„Superman Challange”
Provocărea presupune că adolescenții se aruncă cu mâna întinsă în sus, în încercarea de a mima zborul lui Superman, așteptând ca prietenii lor să îi prindă. În realitate, participanții sunt lăsați să cadă, astfel că pot apărea accidentări urâte și fracturi. Riscurile sunt semnificative, cu posibile consecințe pe termen lung pentru copiii care participă la această provocare periculoasă. Specialiștii atrag atenția că efectele pot fi extrem de grave. Recuperarea urmează să dureze între una și două luni, iar unele fracturi necesită intervenții chirurgicale complexe.

Categorie: Știri
Etichete: adolescenți, provocare TikTok, stiri arad, superman, UPU Arad
Distribuie:
Articolul anterior
JUSTIȚIA GERMANĂ | Gregor Formanek (100 de ani), născut la Arad, ultimul gardian în viață al lagărului de la Sachsenhausen și considerat responsabil de moartea a 3.300 de deținuți, poate fi judecat
Articolul următor
Rapoartele M.A.I, SRI, SIE și STS din ședința CSAT despre campania lui Călin Georgescu au fost desecretizate | VEZI DOCUMENTELE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

whatsapp image 2025 01 14 at 13.48.55

Trei arădeni au fost săltați de DIICOT pentru trafic de droguri și doi arestați, după o supraveghere de trei luni care s-a finalizat cu 10 percheziții | La domiciliul acestora s-au găsit bani, sute de grame de canabis, hașiș, „cristale”, pastile de ecstasy… și-un timbru LSD

PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ȘI EFECTUARE DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună…