PSD l-a validat pe Crin Antonescu drept candidat la prezidențiale

psd l-a validat pe crin
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Crin Antonescu a fost validat duminică drept candidat la prezidențiale de către PSD, într-un congres extraordinar al social-democraților

Astfel, Antonescu are acum susţinerea oficială a PNL, UDMR şi PSD. „Ăsta poate fi începutul unei frumoase prietenii. În cazul nostru e puţin altfel, povestea e ceva mai interesantă, ceva mai spectaculoasă şi tot ce îmi doresc, nu doar pentru noi, ci pentru ţara noastră, e ca această lungă şi complicată poveste să aibă happy end”, a declarat Crin Antonescu. Congresul PSD a avut loc la Palatul Parlamentului, dar membrii PSD au participat și online. Candidatura lui Antonescu a fost validată cu 5.484 de voturi „da”, 18 voturi negative şi 14 abţineri.


Crin Antonescu a declarat, în debutul discursului său de la congreusl PSD, că doar partidele politice sunt cele care pot păstra democrația și „pot apăra ce e de apărat în România”

„Mă bucur să fim asociați într-o misiune pe care ne-o asumăm conștient. Trăim într-un vârf al unei nemulțumiri și chiar isterii generale a ceea ce se numește sistem, împotriva partidelor, că știu sau că nu știu oamenii, împotriva democrației și libertății. Partidele care în acești 30-35 ani au asumat povara guvernării par a fi pentru mulți oameni răul cel mare al României. Eu sunt aici și am răspuns chemării dvs. și intru cu încredere în acest rol dacă o veți face pornind de la convingerea nu că partidele sunt minunate, că nu au dezamăgit, că nu m-au dezamăgit și pe mine, ci de la premisa că noi românii avem de ales între discursul falsei icoane făcătoare de false minuni care ne anunță că partidele vor dispărea și credința și dorința mea ca acest lucru să nu se întâmple.”, a spus Crin Antonescu.


Marcel Ciolacu: Am generat doar silă, iar rezultatul a fost că românii ne-au întors spatele

„Astăzi am decis să fiu direct si la obiect, noi, oamenii politici ne uităm în oglindă și ne vedem frumoși și mai ales, iubiți, imaginea proiectată nu e aceeași cu modul în care ne percep oamenii. De aceea, cred că a venit timpul să acoperim oglinzile propriului ego și să le demonstrăm românilor că înțelegem cu adevărat ce defecte avem și unde am greșit.

Am crezut că este suficient să pornim autostrăzi, spitale regionale, să facem dreptate pensionarilor și să creștem veniturile românilor. Am crezut că e suficient să intrăm în Schengen, să renunțăm la vizele pentru SUA. Am crezut, de fapt, că e suficient să avem o bună guvernare pentru a aduce un președinte de stânga la Cotroceni după 20 de ani. Am greșit, la fel cum au greșit și Victor Ponta și Adrian Năstase, doi premieri care au guvernat bine România”, a spus premierul în cadrul congresului.

„Românii voiau un profil de președinte pentru realizări de la guevrnare nu ne-a aplaudat nimeni, oamenii ne-au spus că era datoria noastră. De fapt, rolul nostru și fișa postului este în acest sens. Vreau să vă spun că e corect, eu, personal, am greșit. Am mai greșit că am avut încredere într-un partener care n-a găsit maturitatea de a avea alegeri atunci când i-am anunțat pe români, de a avea un candidat comun. El nu trebuia să se numească Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă.

Orgoliile stupide au făcut să candidăm separat și să ne umplem de noroi unii pe alții în fiecare seară pe toate televiziunile. Am generat doar silă, iar rezultatul a fost că românii ne-au întors spatele și au preferat un fals Mesia. Unii au dispărut în timp ce noi suntem aici. Să renunțăm și noi acum ar fi cel mai convenabil. Noi la PSD nu am renunțat niciodată atunci când a fost greu, trebuie să ne asumăm momentul cu la fel de mult curaj”, a continuat Marcel Ciolacu.

„A repeta aceleași greșeli ar însemna să dăm ceasul României înapoi cu 35 de ani. Suntem obligați să venim în fața românilor uniți, cu un om care are profilul prezidențial, un om capabil, cu experiență, educat, onest, și mai ales, un patriot, un om cu principii puternice care a știut să lupte pentru valorile sale și care a putut să spună „nu”. Acest om este Crin Antonescu”, a adăugat premierul.


Fostul premier și președinte al PSD Victor Ponta și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, printr-un mesaj postat pe Facebook duminică, în timp ce Congresul PSD îi valida candidatura lui Crin Antonescu. „Credeți-mă pe cuvânt, știrea de astăzi nu e Victor Ponta”, a reacționat Marcel Ciolacu.

„Am vrut să vorbesc în fata Congresului, însă nu am avut acest drept! Important e să mă audă românii. Voi intra în luptă cu toate puterile și tot curajul, ca să punem România pe primul loc”, a susținut Victor Ponta într-un mesaj video postat pe Facebook.


 

 

 

 

 

Categorie: Politice
Etichete: crin antonescu, marcel ciolacu, PSD
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Ilie CHEȘA: „UTA merită mai mult! Performanța trebuie răsplătită, nu mediocritatea!”
Articolul următor
Nicolae Ciucă demisionează din funcția de senator

1 comentariu. Leave new

  • Niște penibili dintr-un partid au votat o mumie, o momâie, un parazit care nu a făcut nimic, și care este membrul altui partid. Partidele astea nu mai au bărbați de stat, au ales un impostor blazat cu un discurs de doi bani să participe pentru ele la alegerile prezidențiale. Niște penibili!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

NOBEL 2026 | LITERATURĂ | Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson – pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”

0
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost acordată pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”, care a reușit să creeze forme noi de expresie literară printr-un dialog permanent cu tradiția clasică. Născută la Toronto în 1950, Anne Carson este recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa de poetă, cercetătoare a culturii clasice și traducătoare din greaca veche. De-a lungul carierei a combinat literatura, filologia și studiile clasice, devenind una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane. Academia Suedeză a subliniat că…

GALERIE FOTO La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad s-a pus piatra de temelie pentru Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”

0
Astăzi, 8 octombrie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie pentru Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, un moment cu profundă încărcătură spirituală, care marchează începutul unui proiect menit să aducă mai aproape de sufletele oamenilor speranța și puterea credinței. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, și de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți La acest moment deosebit au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice și ai mai multor instituții, precum și…

Percheziții la Arad într-un dosar de înșelăciune cu lingouri de aur false

0
Joi, 8 octombrie 2026, polițiștii din Lipova și Păuliș, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au efectuat două percheziții domiciliare într-un caz de înșelăciune cu lingouri de aur false. Un suspect a vândut pe o platformă online două lingouri de câte 5 grame, pretinzând că sunt din aur de 24K dar în realitate, acestea erau fabricate dintr-un aliaj ieftin (cupru, zinc, nichel și argint). Modul de operare: pentru fiecare tranzacție, suspectul folosea un cont unic online și o singură cartelă telefonică. Lingourile erau ambalate, sigilate și aveau o marcă falsă pentru a părea autentice. O…

Româncă de 24 de ani, ucisă în UK de un student la criminalistică obsedat de „Dexter” | Detaliile cazului au fost făcute publice de Poliția din West Midlands

0
Un student obsedat de serialul „Dexter” și-a recunoscut vinovăția pentru uciderea unei tinere românce de 24 de ani, pe care a atras-o într-o cameră închiriată din Tividale. Tânăra, pe nume Maria Săceanu, a fost înjunghiată de 78 de ori. Benjamin Day, în vârstă de 20 de ani, din Redditch, studiase științe criminalistice la universitate și devenise obsedat de personajul Dexter. El avea 19 ani la momentul crimei (21 decembrie 2025) și pledase inițial nevinovat pentru acuzația de omor, însă și-a schimbat declarația în vinovat la termenul procesului de la Wolverhampton Crown Court, de marți. Cazul a revenit în atenția publică…

Patru tineri din Arad, sub control judiciar după ce au bătut cu bestialitate un alt tânăr | Victima și-a pierdut un ochi

3 comentarii
Patru tineri cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani sunt cercetați penal de procurorii din Arad, fiind acuzați că au agresat cu brutalitate un tânăr de 20 de ani. Conflictul a izbucnit după ce victima s-a sprijinit de mașina unuia dintre agresori. În urma loviturilor primite, inclusiv cu un pahar de sticlă în zona feței, victima a suferit leziuni extrem de grave și a rămas fără ochiul stâng. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au informat printr-un comunicat că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților B.P.C. (19 ani), Z.D. (20 de…

NOBEL 2026 | CHIMIE | Henri B. Kagan și Kenso Soai „pentru descoperirea efectelor neliniare şi a autocatalizei în sinteza organică asimetrică”

0
Academia Regală Suedeză de Ştiinţe a decis miercuri să acorde Premiul Nobel pentru Chimie din 2026 lui Henri B. Kagan şi Kenso Soai „pentru descoperirea efectelor neliniare şi a autocatalizei în sinteza organică asimetrică”. Unele molecule, precum aminoacizii, există sub forma a două variante care sunt imagini în oglindă una faţă de cealaltă. Cu toate acestea, organismele vii conţin doar una dintre aceste imagini în oglindă. Modul în care ar fi putut apărea o astfel de asimetrie chimică a reprezentat mult timp un mister pentru chimişti. Henri B. Kagan şi Kenso Soai au primit Premiul Nobel pentru Chimie din 2026…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

CONFERINȚĂ DE PRESĂ Festivalul Toamnei și Festivalul Familiei – 9-11 octombrie, pe platoul din fața Consiliului Județean Arad

0
Festivalul Toamnei și Festivalul Familiei | Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad organizează între 9 și 11 octombrie 2026 Festivalul Toamnei și Festivalul Familiei. Evenimentul are loc pe platoul din fața Consiliului Județean Arad, iar intrarea este liberă. Vizitatorii vor găsi aici produse tradiționale, o zonă de Picnic Garden, activități sportive și spectacole artistice pentru toată familia, în cadrul Festivalului Familiei. Ideea de la care a plecat acest festival, devenit deja tradiție, a fost aceea de a aduna comunitatea în jurul tradițiilor locale Vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea, a declarat: „Festivalul Toamnei ajunge la Consiliul Județean Arad! În aceste zile,…

Kunsthalle Bega prezintă prima expoziție personală a lui Bogdan Ciocodeică The Real Me Is the Voice Inside My Head / Eu cel adevărat sunt vocea din capul meu

0
Kunsthalle Bega prezintă, în perioada 9 octombrie 2026 – 30 ianuarie 2027, The Real Me Is the Voice Inside My Head / Eu cel adevărat sunt vocea din capul meu, prima expoziție personală a lui Bogdan Ciocodeică. Expoziția marchează trecerea lui Bogdan Ciocodeică de la arhitectură și design către practica de artist vizual,transpunând preocupările sale pentru spațiu, structură și vulnerabilitate într-un nou teritoriu artistic. Deschiderea expoziției are loc vineri, 9 octombrie, de la ora 18:00, iar întâlnirea cu Bogdan Ciocodeică continuă a doua zi, într-un dialog construit în jurul expoziției și al parcursului său artistic. Sâmbătă, 10 octombrie, de la…

DSP Arad | Campania națională de vaccinare antigripală

0
Campania națională de vaccinare antigripală pentru sezonul 2026-2027 a început oficial la 1 octombrie 2026. Conform protocolului terapeutic din cadrul Ordinului nr. 467/1.044/2025, vaccinul antigripal se administrează anual, de preferat începând cu luna octombrie, fiind recomandată continuarea administrării pe tot parcursul sezonului gripal, pentru a asigura protecţie optimă în această perioadă. Coform informațiilor transmise de DSP, în județul Arad, de la începutul sezonului și până în prezent, au fost vaccinate antigripal 2101 persoane. În scopul eradicării, eliminării și controlului eficient al unui număr cât mai mare de boli infecțioase, vaccinarea constituie una dintre cele mai rapide și eficiente intervenții de…

Make it happen! continuă la habitat B1 cu două ateliere de reciclare creativă și o expoziție finală

0
Make it happen! continuă în această toamnă la habitat B1 cu o serie de ateliere în care explorăm moduri creative de a transforma materiale recuperate în obiecte și lucrări artistice noi. Seria a adus până acum în atenție bioplasticul și metalul reciclat, iar în următoarele două întâlniri vom continua explorarea cu resturi de imprimare 3D, textile și polistiren. Atelierele sunt dedicate experimentului și lucrului practic, fără să fie nevoie de experiență artistică anterioară. Atelier de resturi de imprimare 3D cu Roxana Fogaș Pe 10 octombrie, Roxana Fogaș propune un atelier dedicat resturilor provenite din procesul de imprimare 3D și posibilităților…

Q Band și Filarmonica Arad | Magia Sărbătorilor revine pe scenă și-n acest an

0
  Q Band și Filarmonica Arad | Colindăm, colindăm iarna | 17 și 18 decembrie ora 19:00 | Biletele au fost deja puse în vânzare și pot fi achiziționate online. După 4 ani de concerte de Crăciun, săli de spectacole sold out, mii de oameni care i-au susținut și le-au fost aproape, Q Band și Filarmonica Arad, alături de invitații lor speciali, continuă tradiția și vă pregătesc și-n acest an un show plin de emoție și energie. Cele mai iubite colinde și melodii de Crăciun – românești și internaționale – reorchestrate de Onișor Rodilă și conduse de dirijorul Laurențiu Muntean.…

Ciprian Vărșan | INTERPELARE privind disfuncționalitățile sistemului TollRO și impactul economic și administrativ asupra transportatorilor rutieri din România

0
Adresată: Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, domnului ministru interimar Radu Miruță De către: Ciprian-Nicolae VĂRŞAN, deputat în circumscriptia electorala nr.2 ARAD Obiect: Disfuncționalitățile sistemului TollRO și impactul economic și administrativ asupra transportatorilor rutieri din România Stimate Domnule Ministru, Începând cu implementarea sistemului TollRO, operatorii români de transport rutier au semnalat numeroase dificultăți tehnice, administrative și economice care pot afecta în mod semnificativ activitatea transportatorilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii. Digitalizarea sistemului de taxare rutieră reprezintă un obiectiv necesar și justificat. Cu toate acestea, orice sistem nou trebuie să fie funcțional, predictibil și adaptat realităților operaționale din transportul rutier, fără…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor MENAJERIA DE STICLĂ (2) Apasă aici pentru a citi
Secret Link