Radiografia infracțională în județul Arad în cele 9 luni ale anului

ovidiu budea dan stoicanescu
Distribuie:

Luni, 21 octombrie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentată activitatea polițiștilor în cele nouă luni ale anului.

Radiografia infracțională în județul nostru: creșterea infracționalității sesizate, creșterea infracțiunilor economice și a celor de altă natură, creșterea faptelor de natură penală din domeniul protecției mediului, creșteri la furturile din societăți comerciale în scop de subzistență (furturile de la raft au crescut cu 98 de fapte, față de aceeași perioadă a anului trecut) și, din nefericire, mai mulți morți și persoane rănite grav în accidente rutiere.

Suplimentar, conducerea Inspectoratului a răspuns întrebărilor jurnaliștilor și cu privire la măsurile dispuse în cazul celor doi polițiști care au scăpat de sub escortă doi bărbați pe care îi transportau din arest la Tribunalul Arad pentru prelungirea măsurilor preventive (vezi detalii AICI).

Legat de finalizarea lucrărilor la sediul IPJ Arad de pe Vârful cu Dor, deși rezervat, inspectorul șef ne-a promis „o surpriză plăcută”, existând posibilitatea ca mutarea în sediul reamenajat să se facă până înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie.

Două concluzii personale, pe scurt: Prima, IPJ Arad are în sfârșit șef la Arme și Muniții. Pare că epoca de tristă amintire a comisarului Grui ca șef al Serviciului a apus și activitatea acestui serviciu a intrat pe făgașul care trebuie. A doua, chestorul Dan Stoicănescu s-a acomodat ciudățeniilor Aradului și face față la comandă și doar cu un adjunct.


Cu precădere, în această perioadă infracțiunile de mediu au intrat în atenția Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Conform bilanțului întocmit de instituție, în cele 9 luni ale acestui an, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Arad „au desfășurat 34 de acțiuni și 91 de controale, la sediul a 34 de societăți comerciale și 57 de persoane fizice. Au fost constatate 28 de fapte de natură penală și s-au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 107.000 de lei. Ca urmare a activităților desfășurate au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 951.000 de kilograme și 8.900 de litri de deșeuri periculoase. A fost dispusă măsura eliminării pentru aproximativ 3.200 de kilograme și 874 de kilograme de substanțe periculoase care au devenit deșeuri (pesticide)”.

Șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, comisarul șef Ovidiu Budea:

„Deșeurile sunt produse secundare stilului nostru de viață și o consecință a îmbunătățirii nivelului de trai. În mod paradoxal, pe măsură ce crește nivelul de trai, «înrăutățim» calitatea mediului din jurul nostru. Este necesară o conștientizare a tuturor să înțelegem că legislația din domeniul protejării mediului este responsabilitatea fiecăruia. Poliția ia măsuri de obicei când situația este mai gravă, când vedem acumulări de deșeuri, când găsim societăți care nu respectă normele legale și nu-și fac treaba așa cum ar trebui”.

ovidiu budea

                (Foto – Șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, comisarul șef Ovidiu Budea)

Reprezentativ este cazul societății comerciale de la Sintea Mare, care a depozitat 650 de tone de deșeuri periculoase, ambalate în saci de rafie, direct pe pământ, fără respectarea normelor legale. În saci au fost găsite tonere, imprimante, resturi de plastic, hârtie și materiale textile. Deșeurile ar fi fost depozitate de o societate comercială în afara spațiului propriu și ar proveni din introducerea acestora în țară, în vederea reciclării, care nu s-a realizat.

A fost întrebat dacă IPJ Arad a ignorat multă vreme activitatea societății astfel încât să fie depozitate sutele de tone de deșeuri ilegal la Sintea Mare, în curtea firmei. Comisarul șef Ovidiu Budea spune că polițiștii au mai verificat societatea și în trecut:

„A fost o constatare făcută anterior, împreună cu Garda de Mediu. Atunci s-au stabilit niște termene de neutralizare, termene care au expirat anul acesta. Pe perioada respectivă, societatea nu și-a îndeplinit obiectivele de neutralizare, drept pentru care noi am reluat verificările și am luat măsurile în consecință, respectiv am sesizat cu privire la situația de fapt. Teoretic, conform documentației, societatea respectivă avea un cadru legal de funcționare la acel momentul și în acel cadru legal s-au dispus niște măsuri cu privire la respectivele produse. Nefiind respectate, și mai ales văzând activitățile pe care le-a desfășurat societatea, am luat măsurile consecință. Nu aș putea să intru mai mult în detalii pentru că avem o anchetă în desfășurare”.

Acesta nu a putut să ofere detalii cu privire la locația cetățeanului italian, cel care a înființat firma, și care nu a fost găsit până acum, declarând scurt că „aș prefera să nu intru în detalii în ceea ce privește ancheta”. Datele din anchetă însă întăresc convingerea că acea firmă a fost înființată în scopul de a introduce ilegal în România deșeuri și a fost desființată imediat ce și-a atins scopul.

Pe subiect a intervenit și chestorul Dan Stoicănescu, șeful IPJ Arad: „Ideea cu aceste controale nu este neapărat ca în primul moment să iei toate măsurile legale pe care le ai la dispoziție: contravenții sau infracțiuni. Primul lucru, împreună cu partenerii de la Garda de Mediu sau de la alte instituții care au competență, este să se stabilească măsuri de remediere a neregulilor constatate. Abia ulterior, când constați că, de fapt, nu au făcut demersuri să se pună în legalitate, vii și cu măsurile drastice de combatere, practic, a fenomenului”.

ovidiu budea dan stoicanescu 1

             (Foto – chestorul Dan Stoicănescu, șeful IPJ Arad)


Analiza activității I.P.J. Arad în primele 9 luni ale anului 2024
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, în primele 9 luni ale acestui an au fost înregistrate 5.638 de fapte, din care aproape 70% în mediul urban.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, se constată o creștere a infracționalității sesizate cu aproximativ 6,78 %, dar a scăzut infracționalitatea judiciară cu 2,08%. Creșterile s-au înregistrat la infracțiunile economice (+26,17%), și la cele de altă natură (+18,94%). Referitor la infracțiunile judiciare, creșterile s-au înregistrat la furturile din societăți comerciale (furturile de la raft, cu 98 de fapte, față de aceeași perioadă a anului trecut).

Infracționalitatea stradală a înregistrat o creștere cu 7.93% față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind înregistrate 557 de fapte.

Ponderea cea mai mare a infracțiunilor stradale o reprezintă, în continuare, mica violență, fiind înregistrate 249 de infracțiuni de lovire (cu 106 fapte mai mult față de perioada similară a anului trecut). Infracțiunile de furt reprezintă aproximativ 30% din infracționalitatea stradală. Polițiștii arădeni au înregistrat, în primele 9 luni ale acestui an, 167 de fapte de această natură.


În cadrul dosarelor penale instrumentate de I.P.J. Arad, au fost dispuse măsuri preventive față de 292 de persoane (+1 față de anul trecut).

Astfel, au fost arestate preventiv 56 de persoane, față de 2 persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, iar 46 de persoane au fost cercetate sub măsura controlului judiciar. Polițiștii arădeni au reținut, în primele 9 luni ale acestui an, 167 de persoane.


În ceea ce privește violența domestică, în primele 9 luni ale anului 2024, au fost săvârșite 385 de infracțiuni din această categorie,

din care 212 în mediul urban și 173 în mediul rural, cu 38 mai puțin față de primele 9 luni ale anului 2023, când au fost comise 423 infracțiuni din această categorie (210 în mediul urban și 213 în mediul rural). Cea mai mare pondere privind infracționalitatea sesizată în domeniul violenței domestice o au infracțiunile de lovirea sau alte violențe, respectiv 208 fapte, reprezentând 54 % din totalul sesizat.

Polițiștii arădeni au emis, în primele 9 luni ale acestui an, 185 de ordine de protecție provizorii, față de 177 în perioada similară a anului precedent. Au fost confirmate de procuror 184 de ordine de protecții provizorii, iar din acestea, 65 au fost transformate în ordine de protecție, de instanțele competente.


Siguranța rutieră este o prioritate a poliției arădene, fiind organizate, periodic, acțiuni pentru impunerea respectării legislației rutiere pe șoselele din județ, prevenirea accidentelor rutiere și descurajarea fenomenului infracțional. Acțiunile au fost desfășurate împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, Consiliul Județean (cântarul mobil), polițiști locali și alte structuri, ocazie cu care au fost constatate 758 de fapte penale (+69), au fost aplicate 26.335 de contravenții, la OUG 195/2002 și la alte acte normative, au fost reținute 1.658 de permise de conducere pentru fapte contravenționale și infracțiuni la regimul circulației rutiere și au fost retrase 931 de certificate de înmatriculare.

În cele 9 luni ale anului 2024, activitățile preventive și de combatere a încălcării legislației rutiere au vizat principalele cauze generatoare de accidente rutiere (neacordare prioritate vehicule, abaterile bicicliștilor, neacordare prioritate pietoni, viteza neregulamentară, circulația pe sens opus), și consumul de alcool și substanțe psihoactive la volan.

În perioada analizată, situaţia operativă a accidentelor de circulaţie grave este următoarea: 54 accidente de circulație (+6 față de anul trecut), în care au decedat 22 persoane și 39 persoane au fost rănite grav. În anul 2023, au decedat 21 de persoane, și au fost rănite grav 50.

În primele 9 luni ale acestui an, au fost desfășurate 624 de acțiuni de amploare, din care 21 de razii.


Siguranța școlară

În luna septembrie a acestui an, în incinta școlilor din județul Arad și a zonelor adiacente, au fost înregistrate 3 fapte de natură penală, față de 5, în aceeași perioadă a anului precedent.


Din punct de vedere al infracționalității de mediu,

polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Arad, au desfășurat 34 de acțiuni și 91 de controale, la sediul a 34 de societăți comerciale și 57 de
persoane fizice. Au fost costatate 28 de fapte de natură penală și s-au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 107.000 de lei. Ca urmare a activităților desfășurate, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 951.000 de kilograme și 8.900 de litri de deșeuri periculoase. A fost dispusă măsura eliminării pentru aproximativ 3.200 de kilograme și 874 de kilograme de substanțe periculoase care au devenit deșeuri (pesticide).


Citește și:


 

Categorie: Știri
Etichete: bilant, chestor Dan Stoicănescu, Comisar șef Ovidiu Budea, infractiuni, IPJ Arad
Distribuie:
Articolul anterior
LIGA 4 ARAD | Comentarii din toate meciurile, cu haz și necaz
Articolul următor
Noi serii de cursuri organizate de Camera de Comerț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie