Ziua de 1 iunie a fost sărbătorită în avans la Grădinița Bambi din Arad, luni 31 mai – astăzi, 1 iunie, fiind zi liberă.
Micuții grădiniței au fost primiți luni dimineața de personajele Mikey și Minnie, cu multe surprize, care promiteau să le facă o zi precum titlul petrecerii: „Carnavalul Copilăriei”.
Educatoarele grădiniței au pregătit mai multe colțuri tematice precum renumitele și cele mai de preț desene pe asfalt, pictură pe pânză, pictură pe față și, concursul mult așteptat de cei mici, „Brioșa Buclucașă”.
Acest carnaval a avut și un scop caritabil, la finalul zilei fiind organizată o „Tombolă a jucăriilor”, în urma căreia s-au donat bani pentru cazul lui Robert, băiatul de 16 ani, din Curtici.
Toți părinții au donat bani pentru Robert în speranța ca, de 1 iunie, să reușească să-i aducă lui Robert un strop de bucurie, în sufletul lui de copil puternic și încrezător !
La Mulți Ani, copii!
(A.B.)