![scoția pentru începători [intro]](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2016/08/scotia.webp)
Pentru mulți Scoția este doar o parte din Marea Britanie, un loc asociat cu The Highlander, whiskey sau monstrul de la Loch Ness si miturile care înconjoară un lac de altfel banal. După opt ani trăiți in Scoția am avut norocul să ajung să cunosc intim această țară cu adevarat specială, oamenii ei și felul lor de viață; am ajuns să înțeleg de ce un scoțian nu-ți va ierta greșeala de a-l numi englez și de ce Marea Britanie, ca și alianță politică, a ajuns la sfârșit de viață. Dar nu vreau să mă arunc direct într-o discuție despre referendumul pentru independența Scoției din 2014; aș vrea mai întâi să vă povestesc un pic despre cum m-am trezit în Scoția.
M-am mutat după absolvirea liceului din Arad, si trebuie să recunosc, am luat decizia de a pleca fără multă planificare.
Prin Martie 2008 am participat la o prezentare în incinta liceulului Moise Nicoară al unui ambasador de la Robert Gordon University, Aberdeen, al cărei scop a fost, firește, încurajarea elevilor de a aplica. Nu plănuisem nimic concret legat de ce vroiam să studiez, dar am realizat că asta era probabil cea mai la îndemână opțiune și că detaliile puteau fi rezolvate mai târziu. Am aplicat în următoare săptămână după prezentare, dar fără să consider cu adevărat opțiunea că voi fi de fapt acceptat și, ca urmare, nu am luat destul de în serios tot procesul. Astfel am aplicat doar la universitatea menționată, o facultate relativ „tânără” dar promițătoare pentru domenii gen Comunicare și Relații Publice, Marketing, Business, etc. Fiind complet nehotărât în legătură cu ce carieră doream să urmez, am ales Comunicare și PR, crezând că e un câmp de studiu mai variat care ar avea balanța potrivită de cursuri orientate spre partea de comunicare corporatistă cât și spre jurnalism, care îmi surâdea mai mult de fapt. Contrar așteptărilor mele am aflat după încă 3 săptămâni că am fot acceptat atâta timp cât nota finală de la Bacalaureat era peste 9 și de asemeanea să primesc un B sau mai bine la examenul ESOL Cambridge de limba engleză. Cumva am reușit să îndeplinesc condițiile astea și m-am trezit dintr-o dată confruntat cu realitatea că urma să mă mut, din Septembrie, în Scoția, asta bineînțeles după ce am primit și binecuvântarea părinților de a pleca. Vă mărturisesc de la început că mi-a luat ceva timp să apreciez cu adevărat țara asta, mai ales din cauză că încă nu aveam o identitate ca și adult formată când am plecat din Arad.
Primul an a fost cel mai greu, a trebuit să mă adaptez unui mediu academic și social complet necunoscut.
Am fost uimit, de exemplu, să aflu când mi-am primit orarul pentru primul semestru că aveam un total de 14 ore de lecturi și seminare pe săptămână. Din tot ce auzisem de la prietenii mei care mergeau la facultate în România, toți îmi spuneau cum au 6-7 materii pe semestru și la fel de multe predări si examene. Eu în schimb am avut 3 examene și 3 lucrări de predat după primul semestru și cam același număr după al doilea. Numărul acestora a mai scăzut treptat astfel că în anul patru am avut doar 2 examene, vreo 2 predări dar și lucrarea de licență. Asta nu a însemnat în schimb că a fost ușor, orele de predare reduse a însemnat că a trebuit să lucrez mult mai mult în afara cursurilor ca să pot obține note satisfăcătoare, dar nu m-am prins de asta decât la primirea rezultatelor pentru primul semestru și am fost șocat să aflu că am primit numai note de C si D. Nu mă așteptam din start să primesc numai note mari, nu am excelat cu adevărat niciodată academic, dar mă așteptam la note ceva mai bune totusi. Sistemul de notare este reprezentat de un procentaj între 0 și 100, adică: peste 70% însemna că ai luat A, pste 60%, B peste 50% era C, peste 40% D și orice sub 40% însemna că ai picat cursul. A devenit clar că standardele erau mai înalte decât îmi imaginasem. Nu vreau să vă plictisesc cu prea multe detalii legate de asta, aș menționa doar că a ținut un pic peste un an până când am meritat note de B și A.
S-ar putea ca acum să vă intrebați: bine, bine…dar unde ai locuit totuși în timp ce te chinuiai să înțelegi un sistem de notare de altfel relativ simplu?
Răspunsul este și el simplu: având în vedere ca eram student străin, facultatea mi-a oferit ocazia să aplic pentru un loc într-unul din cele patru cămine care le aveau pe vremea aceea și, din nou, pentru că veneam din străinătate, am avut și prioritate la un asemena loc. Am fost și mai liniștit când am aflat că modelul căminelor nu avea nici o legătură cu ce ajunsesem să cunosc despre căminele din România. În loc să fie între patru și șase elevi într-o cameră, eram între șase și opt elevi într-un apartament. Fiecare în camera lui (relativ mică dar destul de încăpătoare pentru un pat, un dulap și un birou) și cu două toalete și dușuri în fiecare apartament, nu la capătul holului. Singura problemă a fost că și costul unui loc în cămin era direct proporțional cu condițiile oferite, deci a trebuit să verific de mai multe ori cu familia că sprijinul financiar necesar putea fi acordat cel puțin până când eram în poziția de a putea să-mi găsesc un loc de muncă part- time pe lângă facultate. Obținerea dreptului de muncă, pentru un student străin, urma să fie un proces mai laborios decât am crezut că ar fi fost necesar, și a durat aproape 7 luni ca aplicația mea să fie acceptată. Într-un final dramatic am primit și permis de muncă și am putut să încep primul job ca și asistent de vânzări la Toys R Us, un loc mult mai puțin jovial decât ți-ai imagina având in vedere că este un magazin de jucării pentru copii. A trebuit să particip la vreo trei stagii de interviu (printre care un test de matematică și tot felul de exerciții în care trebuia să încerc să vând un produs sau altul unor clienți imaginari) dar după toate probele astea mi-au acordat postul pentru 30 de ore pe săptămână. Bucurie mare inițial, urmată rapid de conștientizarea că este cel mai plitcistor loc de muncă posibil, mai ales că am fost repartizat la raionul de biciclete și nu aveam mai nimic de făcut toată ziua. Dar banii erau bineveniți oricât de mult am ajuns să disprețuiesc cei 30 de metri pătrați aflați acum sub controlul meu.
Nu m-am gândit de mult timp la vremurile astea, dar cu toate că m-am mutat fără să am habar de ce urma să fac, cu toate că primul an în Scoția a fost dificil din punct de vedere academic cât și ca adaptare socială, pot spune acum că a meritat efortul pe deplin și vă voi spune și vouă de ce, pe parcursul următoarelor articole. Deocamdată am vrut doar să mă prezint și să vă invit să cunoașteți și voi mai bine o țară care, pentru mine, a devenit casă.
(Andrei Marian)
3 comentarii. Leave new
Intre scotieni:
-Salut, bine ca te-am intilnit! Poti sa-mi imprumuti 20 de lire?
-Imi pare rau, dar n-am bani la mine.
-Dar acasa?
-Acasa toti sint bine-sanatosi.
Mi-ar fi plăcut să continue serialul. Păcat de el, părea un tânăr de viitor. Probabil că situația tatălui său l-a afectat mai mult decât propriul prezent. Oricum ar fi, gestul său nu poate fi acceptat. Dumnezeu să aibă milă de sufletul lui!
Și mie…:(