Scriitorii GHEORGHE SCHWARTZ și ȘTEFAN MITROI – la Școala Gimnazială din Andrei Șaguna

scriitorii gheorghe schwartz și ștefan
Distribuie:

Luni, 24 noiembrie 2025, la Școala Gimnazială din Andrei Șaguna, scriitorul ȘTEFAN MITROI, va fi prezentat publicului de scriitorul Gheorghe SCHWARTZ și Anton ILICA, în organizarea lui AUREL USCA, iubitor de cultură și literatură din Sintea Mică.


Scriitorii GHEORGHE SCHWARTZ și ȘTEFAN MITROI - la Școala Gimnazială din Andrei ȘagunaȘTEFAN MITROI s-a născut în satul Siliștea (Teleorman), acolo unde într-o altă Siliște (Gumești) și-a avut originea Marin Preda, în aceeași comună  (Vitănești) a lui Constantin Noica. A finalizat studiile de Drept la Iași, precum și doctoratul în domeniu. Renunță la a fi magistrat, prin asumarea vocației de scriitor, remarcându-se în poezie, proză, teatru și publicistică. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, fiind în staful scriitorilor profesioniști și participant activ în Uniunea Ziariștilor Români, ca redactor la diferite publicații bucureștene.

Scriitorii GHEORGHE SCHWARTZ și ȘTEFAN MITROI - la Școala Gimnazială din Andrei ȘagunaCa poet, reținem volumele Bolnav pe înserare (1992), Adio, înger păzitor (2001), Buzunare cu grâu (2001), Memoria fumului (2024), plus altele mai recente, apărute în România literară, Lumina, publicație a Patriarhiei Române ortodoxe, Flacăra, Luceafărul de dimineață, date tiparului pentru volumul Poezii de pământ (în curs de apariție). Prozatorul Mitroi a îmbogățit literatura română cu proze scurte și romane, remarcând Somnul verde al copacilor (1989), Dulce ca pelinul (2008), Poveștile cerului, Poveștile pământului (2021, 2025), Adu-ți aminte să nu uiți (2022), Pisica surdomută și alte unsprezece povestiri (2023), Ziua înmormântării lui Gheorghe (2023), Mamă, pe mine nu vrea să mă muște nici un câine (2025). A. D. Rachieru îl consideră „inventiv, ludic, fantasmatic și poematic”, inspirat din satul său natal și din spațiul Câmpiei teleormănene. Este un viguros prozator contemporan și un original prozator și poet, care oferă literaturii române texte remarcabile ca valoare și virtuți stilistice. A beneficiat de analize critice la textele sale, menționând pe criticii Irina Petraș, Radu G. Țeposu, Ioan Holban, Ana Dobre, Anton Ilica, Adrian D. Rachieru, care au apreciat virtuțile stilului, nostalgia ruralității, prozolirismul și originalitatea scrisului. 


Scriitorii GHEORGHE SCHWARTZ și ȘTEFAN MITROI - la Școala Gimnazială din Andrei ȘagunaCel mai important scriitor cu care Aradul a înzestrat literatura română este GHEORGHE SCHWARTZ. Originar din Lugoj, după Facultatea de filozofie din Cluj-Napoca, ajunge în „mândrul și îngâmfatul oraș de pe Mureș” (cf. Caragiale), rămânând aici pentru totdeauna, unde a dobândit și a profitat de liniștea potrivită pentru scriere și carieră universitară. A fost profesor universitar la Universitatea Aurel Vlaicu, pe baza doctoratului în filozofie, a făcut diplomație și publicistică, a promovat valorile autentice ale orașului nostru, a adus, prin prestigiul său, scriitori din țară pentru lansări de cărți și a dat literaturii naționale a României prestigiul unui scriitor excepțional, premiat și omagiat cu glorii și autoritate literară. A fost onorat cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române, Premiul Opera Omnia, fiind cetățean de onoare al Aradului și membru al Uniunii Scriitorilor. 

Literatura română a fost îmbogățită cu 54 de cărți. Remarcabile și unice prin problematică și stil sunt: Ciclul „Cei O Sută” (11 volume, în 4545 pagini, o istorie a umanității de la începutul babilonic al lumii până în anul 2040), cu seria lugojeană (de începuturi Martorul, cu patru romane), ciclul Vocalize (cu 8 romane, conform gamei muzicale), precum și alte  trei romane care propun un stil nou: Convoiul, Acvariul (2 volume cu 1000 pagini) și recenta apariție Dinozaur muribund (proze coerente în maniera de fantezie literară). Beneficiază de trei monografii (scrise de Gheorghe MOCUȚA, George MORĂREL și Anton ILICA), precum și de nenumărate prezentări în presa culturală și literară din țară și străinătate. Opera i-a fost tradusă în diferite limbi europene. 

Gheorghe SCHWARTZ este prezent în Arad, alături de Dl. Ștefan MITROI, onorând o prietenie literară, bazată pe valoare și calitatea scrisului lor.



 

Categorie: Știri
Etichete: anton ilica, Aurel Usca, Gheorghe Schwartz, Ștefan Mitroi
Distribuie:
Articolul anterior
„Strategii și politici incluzive în spațiul educațional european” | Conferință națională cu participare internațională, la UAV Arad 
Articolul următor
Premieră în județul Arad în lupta cu molozul depozitat ilegal | Primul DEPOZIT AUTORIZAT pentru a prelua exclusiv deșeuri inerte rezultate din construcții a devenit FUNCȚIONAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

PNL adună semnături pentru subtraversare rutieră la Podgoria și parcare subterană în Piața Avram Iancu

0
Arădenii sunt chemați să susțină două investiții importante pentru oraș, promise de majoritatea candidaților la alegerile locale. La propunerea președintelui Organizației Municipale PNL, Sergiu Bîlcea și a vicepreședintelui Mihai Pașca, Biroul Municipal PNL a votat pentru demararea strângerii de semnături pentru realizarea unei subtraversări rutiere la Podgoria, între Corneliu Coposu și Iuliu Maniu și pentru realizarea parcării subterane în Piața Avram Iancu.  „Cele două proiecte au fost susținute atât de PNL cât și de alte partide și candidați în campaniile electorale, totuși nu au fost transpuse în proiecte concrete. De aceea, am decis să solicităm arădenilor, organizațiilor non-guvernamentale și mediului…

Green Efficient – centru de colectare fier vechi și metale neferoase în Sâmbăteni, Arad

0
Green Efficient achiziționează fier vechi și metale neferoase de la persoane fizice, companii și alte centre de colectare, direct la punctul de lucru din Sâmbăteni, județul Arad. Cumpărăm: Cupru • Alamă • Aluminiu • Inox • Zinc • Plumb • Cabluri • Acumulatori • Fier vechi • Caroserii auto și alte deșeuri metalice. Dotări pentru orice cantitate Centrul dispune de infrastructură pentru recepția rapidă a deșeurilor, de la cantități foarte mici până la transporturi industriale: cântar auto de 60 de tone, pentru camioane și transporturi de mare tonaj; cântare de până la 3 tone; cântare de precizie, inclusiv pentru cantități…

APEL UMANITAR | Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru

0
Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. În urma unui grav accident rutier, pentru transferul în străinătate și intervențiile chirurgicale necesare trebuie strânsă suma de 80.000 de euro. Sara a fost victima unui grav accident rutier, petrecut în ziua de 10 august 2026, fiind lovită pe stradă, în timp ce era pieton. După accident, a fost preluată de elicopterul SMIRD și dusă la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat peste 10 ore. Pentru a putea fi transferată la un spital…

Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii și pompierii arădeni

0
Antepreșcolarii și elevii din județul Arad vor începe, luni, cursurile în anul școlar 2026-2027. Potrivit autorităților, rețeaua școlară din județ cuprinde 450 de unități de învățământ. Pregătirile pentru noul an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost comunicate de IPJ Arad și ISU Arad. IPJ Arad: Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii arădeni În județul nostru există, în acest an școlar, 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar. Toate au fost verificate, cu privire la sistemele de securitate. Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor…

Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte la Spitalul Județean

0
Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Intervenția a fost posibilă datorită generozității familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv. Procedura s-a desfășurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj și București. În urma intervenției chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii și corneea, organe și țesuturi trimise de urgență către centrele de transplant din țară pentru salvarea unor pacienți aflați pe listele de…

Ing. Lorena Iovescu | Principalele proiecte nerealizate si pierdute din PNRR pentru Județul Arad

0
Cele mai importante proiecte nerealizate, pierdute sau modificate din PNRR pentru județul Arad includ Complexul Matern-Pediatrie, noua centrală în cogenerare (CET) și sistemul de senzori pentru parcări inteligente. Din cauza renegocierilor naționale cu Comisia Europeană și a întârzierilor majore în execuție, aceste investiții nu au putut fi finalizate în termenul limită al programului. Pentru exemplificare, proiecte majore cu finanțare pierdută sau modificată – în Judetul Arad – sunt: Complexul Matern-Pediatrie Arad:Proiectul estimat la 436 de milioane de leia pierdut integral finanțarea din PNRR din cauza nerespectării criteriilor de maturitate și a termenelor stricte. Autoritățile locale au fost nevoite să scoată lucrările…
taxe info
Articolul următor [Profile în câteva linii] CAIUS CUȚARU  Apasă aici pentru a citi
Secret Link