Șofer amendat pe A1 și autobuzul de pasageri indisponibilizat, pentru că utiliza altă cartelă tahografică decât cea emisă pe numele său

autobuz a1
Distribuie:

La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac au oprit, pentru control un autobuz cu pasageri, care se deplasa pe A1, calea 1, la km 584.


La volanul autobuzului a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din jud. Vaslui, care transporta 26 de pasageri spre Italia.

Verificările polițiștilor au stabilit că șoferul utiliza altă cartela tahografică decât cea emisă pe numele său, iar cartela sa avea înregistrate 5 abateri.

Conducătorului auto cu care acesta efectua cursa i-au fost constatate 4 abateri cu privire la nerespectarea timpilor de odihnă.

Șoferul autobuzului a fost sancționat cu amendă în valoare de 30.000 de lei, iar al doilea șofer cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

Autobuzul a fost indisponibilizat până la punerea în legalitate.



Atragem atenția tuturor conducătorilor de autovehicule de transport pasageri și marfă, precum și conducătorilor de autovehicule care se deplasează pe distanțe mari, că oboseala la volan este una din cauzele de producere a accidentelor cu consecințe grave.

Respectați timpii de odihnă, iar dacă simțiți că sunteți obosiți, luați o pauză, pentru repaus și odihnă, în parcările special amenajate!

 

Biroul de presă al IPJ Arad


 

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: A1, nereguli tahograf, șofer
Distribuie:
Articolul anterior
Un polițist a amendat un „Police”
Articolul următor
Genialul escroc Manuel Isfan LOVEȘTE DIN NOU! Polițiștii din Alba Iulia l-au reținut miercuri, după ce a fost deconspirat de un șofer pe care l-a oprit în trafic, deghizat în polițist, în seara de Revelion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

tigari - contrabanda

Prins în trafic burdușit de țigări, un contrabandist notoriu din Sântana n-a mai scăpat ca la alte flagrante: 13.400 de pachete de țigarete netimbrate și două autoturisme i-au confiscat polițiștii de la SICE

[COMUNICAT DE PRESĂ] CONTRABANDĂ, PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ ȘI REȚINERE În cadrul cercetărilor desfășurate într-un dosar penal, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul…