Spectacol vocal simfonic original în deschiderea Festivalului „Toamna Muzicală Arădeană”, joi la FILARMONICĂ

spectacol vocal simfonic original
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – FILARMONICA DE STAT ARAD]

Cântece pentru toate vârstele, refrene ale tinereții, armonii și texte nemuritoare, toate într-un spectacol vocal simfonic original, unic în peisajul concertistic românesc, care poartă semnătura inegalabilului orchestrator Sabin Păutza.

Special concepute pentru ansamblul Filarmonicii arădene, versiunile vocal simfonice ale celor mai îndrăgite șlagăre românești, vechi de câteva decenii, deschid în acest an festivalul Toamna Muzicală Arădeană, continuând printr-o replică autohtonă seria potpuriurilor create în anul precedent din succesele pop ale muzicii de peste ocean.

Să-mi cânți cobzar bătrân, Du-mă acasă măi tramvai, Cel mai frumos tango, Astăzi e ziua ta, Să-mi cânți un cântec de iubire, De-ai fii tu salcie la mal, Copacul, Strada Speranței, Un albastru infinit, Să nu uităm să iubim trandafirii, ș.a.  susțin promisiunea unui eveniment cu adevărat senzațional, pregătit de Sabin Păutza și Robert Daniel Rădoiaș și programat în seara de Joi, 1 Noiembrie 2018, la ora 19.00, în Sala Palatului Cultural.

Compozitorul, dirijorul şi profesorul Sabin Păutza a urmat cursurile Liceului de matematică din Reşita şi a studiat în paralel muzica cu Carl Tirier şi Katerin Szöguy. În anul 1965 a absolvit Conservatorul de muzică “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti unde s-a bucurat de îndrumarea unor profesori de prestigiu precum Marţian Negrea, Tudor Ciortea, Ion Dumitrescu, Dumitru D. Botez, Marin Constantin, Emilia Comişel, Ştefan Niculescu şi Aurel Stroe.

S-a specializat apoi în compoziţie şi dirijat la Accademia Chigiana din Siena (Italia), cu Franco Donatoni, Bruno Maderna şi Franco Ferrara. Între 1966 şi 1984 a predat armonie, dirijat şi orchestraţie la Conservatorul „George Enescu” fiind în acelaşi timp dirijor al formaţiilor simfonice şi corale ale institutului. Cu aceste ansambluri a concertat în ţară şi peste hotare („Bydgoszcz International Festival”, „Internationales Jugendfestspieltreffen Bauyreuth”).

Din anul 1984 se stabileşte în Statele Unite unde câştigă prin concurs poziţiile de director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey, Plainfield Symphony, unde lucrează şi în prezent. Dirijează frecvent în Europa, SUA şi Australia şi este invitat deseori să predea cursuri de măiestrie la diferite universităţi americane şi europene ca Atlan Institute din New York, N.Y. University sau Universitatea Emanuel.

Sabin Păutza deţine numeroase premii şi distincţii româneşti şi internaţionale, printre care premiul „George Enescu” al Academiei Române, premiul Uniunii Compozitorilor din România, Marele Premiu al Televiziunii Române, premiul „Rudolph Nissim” al ASCAP şi cel mai recent, Marele Premiu „Doctor Martin Luther  King Jr.”. Activitatea sa internaţională de dirijor şi compozitor i-a adus titlul onorific de Doctor în Muzică decernat de London Institute for Applied Research, titlul de „Doctor Suma Cum Laudae” acordat de Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca precum şi titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Plainfield.

Sabin Păutza a dirijat în cele mai renumite săli de concert din Statele Unite, Europa şi Australia (Carnegie Hall din New York, Santa Cecilia din Roma, Philharmonic Hall din Sydney, s.a). Numele său figurează alături de cei mai mari muzicieni ai lumii în Who’s Who in Music publicat la Cambridge (ediţiile 1980 – 1984 -1992 – 1996 – 2000) şi în volumul „2000 de Americani Notabili” publicat de American Biographical Institute.

Sabin Păutza este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al ASCAP (Uniunea Compozitorilor Americani) şi al Biroului de Consilieri al Institutului Biografic American. Compoziţiile sale sunt publicate în totalitate de catre Editura San Nicobian din New York iar firma Swift Music Group (SUA) editează în prezent seria „Opera Omnia” a compozitorului, din care au apărut deja primele zece CD-uri.

Din anul 2014 se desfăşoară la Reşita Concursul şi Festivalul Internaţional de interpretare pianistică şi compoziţie „Sabin Păutza”, organizat de Societatea pentru Cultură „METARSIS”,

Muzicianului i-a fost acordat  în anul 2013 titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Valahia” din Târgovişte, iar  în anul  2015, Sabin Păutza primeşte aceeaşi distincţie din partea  Universităţii “Eftimie Murgu” din Reşiţa. În Octombrie 2016, la Palatul Peleş din Sinaia, Casa Regală a României i-a acordat maestrului Decoraţia Regală Nihil Sine Deo.

 

 

Categorie: Cultură
Etichete: filarmonica de stat arad, Robert Daniel Rădoiaş, Sabin Păutza, Sala Palatului Cultural Arad
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
ISTORIA ȚIGANILOR în Europa – Evul Mediu (651 – 1453). Fragment din volumul „Romii în vâltoarea istoriei”
Articolul următor
Caravana „MOROMEȚII 2” ajunge la Arad. Oferta cinematografică a lunii noiembrie la Cinema Arta [PROGRAM]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

1 comentariu
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…
Wise
Articolul următor [ACTUALIZARE] 10 zile le-au trebuit polițiștilor și să vadă filmul de mai multe ori, ca să înțeleagă CUM BATE ZOF… dar nu l-au convins și pe procuror… așa că „cei 4 care au speriat REALUL” sunt liberi Apasă aici pentru a citi
Secret Link