Ared
mere de la periam -

MERE de la PERIAM – o afacere profitabilă în spatele căreia se află multă muncă și implicare [FOTO / VIDEO]

  Miros adevărat de toamnă s-a simțit, odată ce am pășit în livada de la Periam din județul Timiș, alături de copilașii de la Grădinița P.P. „BAMBI” din Arad și copilașii unei grădinițe din Timișoara. Munca oamenilor din livada de la Periam este una demnă de tot respectul, nu este ușoară, însă toți angajații sunt binedispuși, motivați și extrem de implicați. M-a impresionat gestul unui angajat al fermei, care în momentul în care un măr a căzut pe jos s-a aplecat și l-a luat de jos, precizând că este foarte important să avem grijă de fructe – „fiecare dintre…
1 comentariu
uta, din nou nedreptățită de f.r.f

RESCO, noul partener al UTA-EI!

Resco, unul dintre cei mai mari distribuitori din vestul ţării, s-a înfiinţat în anul 1991 şi are o activitate de peste 30 de ani. Hanc Viorel Teodor este omul de afaceri arădean care a avut ideea şi viziunea de a porni această firmă. Câţiva dintre oamenii din acea vreme mai lucrează şi acum în companie, ei fiind cei care au „scris” povestea Resco. Cu timpul, compania s-a privatizat şi a devenit societate pe acţiuni, ocupându-se cu comerţul en-gros de produse alimentare, ambalare produse alimentare şi activitate HoReCa, în cele 5 depozite de la vremea respectivă. Între timp, compania şi-a…
0
se amână startul fotbalistic

Goluri multe în competiția surprizelor

Cupa României, prima etapă în județ Viitorul Pereg – Team United Sânpaul 2-1 Victoria Nădlac – Unirea Şeitin 8-2 CS Aluniş – Voinţa Macea 0-2 Foresta Oil Sânpetru German – Gloria Secusigiu 3-1 Spicul Olari – Viitorul Caporal Alexa 0-7 Avântul Tirnova  – Podgoria Ghioroc 2-3 CS Șofronea – FC Sântana 2016  6-4 Înfrăţirea Iratoşu  – Olimpia Bujac  9-3 Villa Gurba – Viitorul Şepreuş  5-1 Crişul Alb Buteni  – Olimpia Bocsig  7-6 Unirea Gurahont – Cetate Dezna 3-0, oaspeții nu s-au prezentat, este cod roșu de pandemie la Dezna Victoria Seleus – Viitorul Satu Nou 11-0 Frontiera Pilu –…
0
bătrâna doamnă la a 76-a

Fără teste pentru minori

  Federația Română de Fotbal a aprobat, prin Comitet de Urgență, noul protocol medical referitor la accesul spectatorilor pe stadion. Astfel, de vineri, 13 august, minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării în calitate de spectatori la meciurile de fotbal. În această categorie intră toți suporterii care nu au împlinit 18 ani la ora de disputare a meciurilor. Vă reamintim că oferim în continuare brățări copiilor fără testare, în urma cereri foarte mari pe care am avut-o atât din rândul tinerilor, cât și a părinților. Pentru meciul cu Universitatea Craiova, orarul de testare pentru spectatori este…
0
uta anunță deschiderea procesului

UTA anunță deschiderea procesului de recrutare voluntari

Căutăm parteneri pentru evenimentele de pe Arena ”Francisc  Neuman”, precum și alte activități ale clubului. Având în vedere importanța noului sezon, cu revenirea fanilor pe stadioane, dorim să ne mărim echipa de organizare. Cei care doresc să ni se alaăture și să devină voluntari UTA sunt rugați să trimită un portofoliu care să cuprindă CV-ul și să confirme disponibilitatea unui interviu. Amintim că acțiunile cuprind atât activități în zilele premergătoare evenimentelor(meciurilor), cât și în ziua meciurilor, în general weekend. De asemenea, voluntarii vor fi angrenați în campanii de marketing, comunicare și altele. Vă așteptăm alături de noi! Pentru noi…
0
la doar 14 ani

Talerista Briana Vărcuş a cucerit Cupa României, la junioare

Un nou rezultat notabil în acest an pentru Briana Vărcuş, taleristă legitimată la CSM Arad. După ce luna trecută s-a remarcat la Trofeul Carpaţi şi etapa, unde s-a clasat prima la junioare, cu record personal, sportiva noastră a repetat performanţa şi la Cupa României, categoria junioare, competiţie desfăşurată în perioada 14-17 iulie, la Bucureşti. Vărcuş a cucerit medalia de aur, tot cu record personal, iar CSM Arad a ocupat locul trei în clasamentul pe cluburi. Performera clubului arădean a fost premiată şi felicitată chiar de preşedintele Federaţiei Române de Tir Sportiv şi director al CSM Arad, Lucia Mihalache. Recorduri…
0
juniorii lui adi jigău

Juniorii lui Adi Jigău au cucerit zece medalii la Naţionalele de haltere!

Campionatele Naţionale rezervate juniorilor II (13-15 ani) şi juniorilor III (9-12 ani), desfăşurate  la Botoşani, au consemnat rezultate notabile în dreptul secţiei de haltere a CS Municipal Arad. Astfel, sportivii pregătiţi de Adrian Jigău au obţinut zece medalii, dintre care şase de aur şi patru de bronz, delegaţia fiind una de opt sportivi. La categoria juniori III, 40 de kilograme, David Ciurar este triplu campion naţional, cu 36 kg. la smuls, 46 aruncat şi 82 total. La categoria 36 de kilograme, Levy Mizsanyin a obţinut două locuri 5 şi un loc 6, cu 18 kg. smuls, 24 aruncat şi…
0
denis both şi mihai motorca

Denis Both şi Mihai Motorca şi-au adăugat în cont noi medalii

Zilele trecute s-a desfășurat cea de-a 66-a ediție a Campionatelor Internaționale de Atletism ale României „Iolanda Balaș Soter”. Competiția s-a desfăşurat timp de două zile pe „Cluj Arena”, în același timp cu Cupa României. S-au consemnat rezultate notabile, iar printre remarcaţi s-a numărat şi Denis Both, medaliat cu argint la aruncarea suliţei, cu un excelent 75,42 metri, la mică distanţă de campionul şi rivalul său de la CSM Bucureşti, Alexandru Novac, care a aruncat 75,64 m. Podiumul a fost completat de George Zaharia (CSM Craiova), cu 68,53 metri. În aceeași probă, juniorul Andrei Severin (CSȘ Gloria, CSM Arad) a…
0
judoka daria tudorache

Judoka Daria Tudorache, medalie de bronz la Cupa Europei!

Judoka de la CSM Arad, Daria Tudorache parcurge un an excelent pe tatami. Eleva antrenorului Lazăr Loghin a obţinut recent o medalie de bronz la Cupa Europei din Cehia, unde a urcat pe a treia treaptă a podiumului la junioare II (U18), în cadrul categoriei +78 de kilograme. Este a şasea medalie în toate competiţiile în acest an pentru sportiva arădeană, a cărei categorie conform vârstei este U16. Practic, nu a fost întrecere importantă în 2021 fără ca Daria să nu obţină o medalie. Componentă a lotului naţional, sportiva clubului nostru se pregăteşte la Deva şi este propusă pentru…
0
bine ai revenit la arad

Bine ai revenit la Arad, Jose Araujo!

  FCC Baschet UAV Arad face o schimbare pe banca tehnică pentru noul sezon competiţional. Portughezul Jose Araujo este noul antrenor principal al echipei noastre. Practic, este o revenire la Arad pentru tehnicianul care a cucerit o cupă a României și Liga Europei Centrale cu „galben-albastrele” în 2014, respectiv 2015. De-a lungul carierei, Jose Araujo a antrenat mai multe sezoane pe Olivais Coimbra, Lusitania Angra Patrimonio Mundial și Sport Alges Dafundo, din Portugalia, fiind și în staff-ul echipei naționale. În România a mai condus-o pe CSM Satu Mare. Ultima formaţie pe care a pregătit-o a fost Gisa Lions SV…
0
ioan igna

Ioan Igna, mereu alături de UTA

Fotbalist marcant în istoria UTA-ei și mai apoi nume de legendă în arbitrajul românesc, Ioan Igna e întotdeauna alături de Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc. La cei 81 de ani pe care i-a împlinit pe 4 iunie, Ioan Igna a făcut – din nou – un gest remarcabil, achiziționând un abonament pentru sezonul 2021-2022 al Ligii I. ”Deși am dreptul să intru pe orice stadion din țară gratuit, consider că, atunci când ești utist, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să deții abonament”, transmite domnul Igna, căruia îi mulțumim pentru susținerea necondiționată.
0
amical cu hajduk split

Amical cu Hajduk Split

Prețul biletelor pentru noul sezon Clubul AFC UTA Arad a stabilit tarifele biletelor de acces la meciurile din campionatul 2021-2022 al Ligii I. Preț bilet tribuna I: 40 de lei Preț bilet tribuna II: 30 de lei Preț bilet peluze: 20 de lei Să mai spunem că a treia partidă de verificare din stagiul de pregătire din Slovenia a fost anulată. Programată inițial pentru ziua de ieri , confruntarea cu Zalaegerszegi TE nu a mai avut loc . De asemenea, la nivelul lotului au apărut mici probleme medicale, inerente stadiului de antrenament în care se află echipa. Jocurile de verificare…
0
accesul la meciurile uta-ei

Accesul la meciurile UTA-ei în sezonul 2021 – 2022 al Ligii I

    Clubul UTA dorește să vină în sprijinul suporterilor care se întreabă cum se va desfășura accesul la meciurile de pe Arena Francisc Neuman în viitorul sezon al primei ligi. În cazul în care actualul context pandemic persistă, conform normelor în vigoare, este permis accesul publicului într-un procent de 50% din capacitatea stadionului, până la anunțarea unor noi măsuri de relaxare. Prioritate au abonații clubului, iar accesul, atât pentru posesorii de abonamente cât și pentru cumpărătorii de bilete (în limita locurilor disponibile după încheierea vânzării de abonamente) este permis pentru: – Persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care…
0
comunicat uta

Comunicat UTA

Clubul UTA anunță o nouă etapă în programul vânzării abonamentelor pentru sezonul 2021 – 2022. Odată încheiată campania de reînnoire a abonamentelor din sezonul trecut, trecem la abonamentele ”la liber”. Îi așteptăm pe suporterii UTA-ei la Arena Francisc Neuman după următorul program: 6 iulie – 14 iulie 2021: între orele 11:00 – 13:00 și 17:00 – 19:00. sâmbătă, 10 iulie  2021: orele 10:00 și 13:00. duminică, 11 iulie – închis.  Reamntim că există și varianta ONLINE, la adresa uta.iabilet.ro. Prețurile pentru sezonul 2021 – 2022 sunt: Tip abonament                 Preț VIP                                       2.000 lei Tribuna I                              600 lei Tribuna II                             450…
0
start cantonament

Start cantonament!

În această dimineață, Laszlo Balint și staff-ul său au condus primul antrenament din stagiul de pregătire de la Rogla, din Slovenia. Delegația arădeană a ajuns aseară în Slovenia, unde rămâne până pe 9 iulie, cu o săptămână înaintea primei etape a noului sezon competițional. Miercuri, de la ora 16:30, este programată prima partidă de verificare, împotriva echipei croate HNK Gorica. Sâmbătă, de la ora 17:00, alb-roșii vor întâlni NK Aluminij, o echipă din Slovenia. Pe 8 iulie este programată partida cu Hajduk Split, de la ora 10:30. Pe perioada cantonamentului, fotbaliștii vor avea câte două antrenamente pe zi, dar…
0
GLR Car Wash
GLR Car Wash
taxe info
veterinar arad
Bodyguard Elite
Secret Link