un spectacol ce trebuie văzut

Un spectacol ce trebuie văzut: „Carmen Vlaga vorbește cu tine”, în regia lui ȘTEFAN IORDĂNESCU

  Teatrul Clasic „Ioan Slavici” „Carmen Vlaga vorbește cu tine”, în regia lui ȘTEFAN IORDĂNESCU Dramaturg și prozator, cu o carte de vizită impresionantă, ȘTEFAN CARAMAN a debutat editorial la Arad (Editura „Mirador”), publicând, apoi, de-a lungul anilor, peste 20 de volume de teatru și proză (roman, povestiri, proză poetică). Piesele sale se regăsesc continuu, încă de la debutul din anul 1998, în repertoriul Companiilor independente și al Teatrelor din: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Piatra Neamț, Târgu Mureș, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Târgoviște, Tulcea, Reșița, Teatrul Dramaturgilor, Teatrul Național Radiofonic, Vršac, Serbia (Teatrul Sterija). Invitat să participe cu piesele sale…
1 comentariu
[ză] pes©ăruș”

„[ZĂ] PES©ĂRUȘ”, după A.P.Cehov     

  Am urmărit aseară spectacolul Teatrului arădean, cu bucuria inițială de a descoperi una dintre cele mai cunoscute piese din dramaturgia universală. Dar nu l-am regăsit pe Anton Pavlovici Cehov,  ci un spectacol, în care textul excepțional al dramaturgului rus conta mai puțin, aflându-ne înaintea unui op de regie. Actualizarea lui Cehov a însemnat pentru regizoarea CATINCA DRĂGĂNESCU un mix, care reunește sub cupola cehoviană și sub semnul, încă din titlu, a unei dorite anglicizări, direcții și forme teatrale în care interpreții ne trimit spre „teatru în teatru”, spre generația flower-power și rock, spre o tară ce înseamnă consumul…
0
suicidul

[CRONICĂ DE TEATRU] Suicidul, ca mod de existență. Spectacolul FLORI DE MINĂ, în regia lui Ștefan Iordănescu

  TEATRUL  CLASIC  „IOAN SLAVICI” – Deschiderea  stagiunii  2017-2018 FLORI  DE  MINĂ, de   SZÉKELY CSABA Sunt sigură că regizorul ŞTEFAN IORDĂNESCU a propus această piesă, ce aparţine Trilogiei Minelor, nu pentru că autorul ei  a luat premiul pentru scenariu radiofonic din partea prestigioasei instituţii de presă BBC. Şi nici pentru faptul că, în august 2012, Asociaţia Criticilor de Teatru din Ungaria i-a acordat autorului ei distincţia „Piesa anului”, la Festivalul Naţional de Teatru de la Pécs. Şi nici pentru că a avut, fapt rarisim, aproape numai elogii în presa culturală, deopotrivă ca text şi lectură spectacologică. Sunt sigură, zic,…
1 comentariu
orașul nostru”

[CRONICĂ DE TEATRU] „Orașul nostru”, o adaptare după un text genial al lui Thornton Wilder, în premieră la Arad

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” – Premieră teatrală – „Orașul nostru”, adaptare după textul lui Thornton Wilder Dramaturg și romancier, laureat cu trei Premii Pulitzer, Thornton Wilder declara că se consideră, în primul rând, profesor. Și îl înțeleg foarte bine, nu doar dintr-o solidaritate de breaslă, păstrând proporțiile de rigoare, ci pentru că realmente avea vocația de „dascăl”, în cel mai bun sens al cuvântului. În mod sigur, și-a surprins publicul în anul 1938, cu Orașul nostru (piesă pentru care i s-a decernat unul din cele trei Premii Pulitzer) prin faptul că îi propunea o altă raportare față de spectacol,…
0
iubirea la oameni (din viața

[CRONICĂ DE TEATRU] Iubirea la oameni (Din viața în pragul iernii și în așteptarea verii) – un spectacol elaborat cu profesionalism dar lipsit de inventivitate și de emoție

  Apreciem dintru început includerea în repertoriul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” a piesei lui Dmitri Bogoslavski, Iubirea la oameni, autorul fiind nu numai un tânăr dramaturg, (născut în anul 1985), dar și regizor și actor, o personalitate complexă, apreciată în patria sa, Belarus, dar nu numai. Este interesant chiar titlul piesei, și anume „iubirea la oameni” și nu „iubirea de oameni”, aceasta din urmă putând fi urmărită într-o amplă bibliografie teologică, pentru că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe unicul Său fiu” să moară și să învie apoi, spre iertarea păcatelor umanității. Așadar, iubirea…
1 comentariu
pe scena teatrului „ioan slavici”

Pe scena Teatrului „Ioan Slavici”, o superbă comedie într-o lectură scenică neinspirată și paradoxală

  Aplaud dintru început înscrierea celebrei comedii a lui Victor Ion Popa, Take, Ianke și Kadîr, în repertoriul actualei stagiuni teatrale, de fapt o capodoperă a dramaturgiei interbelice. Alături de Mușcata din fereastră și Ciuta, comedia în discuție constituie una din piesele de rezistență ale lui Victor Ion Popa, deopotrivă dramaturg și prozator, regizor și scenograf, cronicar artistic și desenator, profesor și întemeietor al Teatrului popular precum și al Teatrului pentru copii. Cea mai cunoscută dintre piesele lui Victor Ion Popa, Take, Ianke și Kadîr, aproape că se „joacă” singură, pentru că autorul ei dă indicații regizorale și de…
0
taxe info
Wise
Marketing Arad, Branding Arad
veterinar arad
GLR Car Wash
Secret Link