Ared
dar din dar... se fac minuni

Dar din dar… se fac minuni

  Este o vorbă: „dar din dar se face rai”, însă zilele acestea participând la o acțiune caritabilă am simțit că oferind mici daruri  unor copii nevoiași în acele clipe, emoțiile și bucuriile celor care au primit cât și a celor care oferă se transformă în minuni.  Da. Minunea este să empatizezi și să simți intens în suflet bucuria imensă a copiilor care primesc lucruri mărunte pentru noi dar mărețe pentru ei. Emoțiile și tremurul din vocea copiilor la un simplu „mulțumesc” mi-au dat de-nțeles cât de simplu și ușor se pot face minuni. Părinții de la Grădinița P.P.…
0
daruri de la polițiști

Daruri de la polițiști pentru micii colindători

  [COMUNICAT DE PRESĂ – Inspectoratului de Poliție Județean Arad] În perioada permergătoare Crăciunului, polițiștii arădeni primesc cu entuziasm la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, micii colindători, ajunși să propage spiritul sărbătorilor de iarnă. Din 11 decembrie, zilnic, peste 100 de copii- elevi și preșcolari- insoţiţi de profesori și educatori, au poposit pe holurile instituției, unde au încântat auditoriul prezent cu minunate colinde, specifice sărbătorilor de iarnă. Lăsând sacul plin în custodia polițiștilor, acestora le-a revenit nobila misiune de a împărți darurile lăsate de Moșu`, colindătorilor prezenți.
0
polițiștii arădeni au împărțit daruri

Polițiștii arădeni au împărțit daruri copiilor din Bata

  [COMUNICAT DE PRESĂ – I.P.J. ARAD] Întrucât Moș Nicolae ajunge la toți copiii, polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale împreună cu un reprezentant al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, s-au deplasat ieri, pe raza localității Bata, la sediul unei unități de învățământ, unde au distribuit daruri mai multor elevi. Ieri, de Sfântul Nicolae polițiștii arădeni au vizitat 39 de elevi și preșcolari din localitatea Bata, cărora le-au împărțit dulciuri și fructe. Încântați că în acest an moșul a trecut și pe la sediul de pe Varful cu Dor, copiii au oferit în schimb cele mai cunoscute…
0
gest umanitar al militarilor arădeni

Gest umanitar al militarilor arădeni împreună cu reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Aradului, la „Trei Insule”

  Cu toţii ştim că există oameni bogaţi şi săraci, oameni cu o poziţie socială privilegiată şi semeni de-ai noştri a căror traiectorie pe marea învolburată a acestei vieţi nu a fost tocmai conform visului lor. Există inimi de piatră, insensibile la ceea ce se întâmplă în jurul lor, însă sunt şi suflete care radiază bunătate iar rodul aceste virtuţi alese se răsfrânge cu generozitate acolo unde este nevoie. Sămânţa sădită în sufletele acestor oameni deosebiţi a adus rod însutit iar din acest dar ei au ales să dăruiască şi celor aflaţi în situaţii greu de ingerat pentru noi…
0
micuții de la liceul național

Micuții de la Liceul Național de Informatică au fost „Moș Crăciun” pentru colegii lor de la „Cicio Pop”

  Primim… ,,Prieteni de suflet’’ De sărbători, colindele răsună la unison iar sufletele noastre freamătă. Crăciunul ne îndeamnă să fim mai buni, să dăruim şi să ne bucurăm alături de cei dragi. Elevii clasei Pregătitoare E de la Liceul Naţional de Informatică Arad îndrumaţi de  prof. înv.primar Gornic Mirela şi  prof. Don Corina au dăruit pacheţele cu bucurii ,,prietenilor de suflet’’, elevii clasei Pregătitoare de la Şcoala Gimnazială ,,Ştefan Cicio Pop’’, coordonaţi de d-na prof. înv. primar Nadia Dumitraşcu, în cadrul activităţilor SNAC. Prin activităţile de voluntariat, copiii învaţă să vadă realitatea înconjurătoare cu inima şi sufletul deschis,învaţă să…
0
UAV
Revolut
Salon Marem
taxe info
GLR Car Wash
Secret Link