Falimentul bate la porțile ruginite ale AOT Energy cu „berbecul”, insolvența e în prag, se taie tot ce se poate vinde la fier vechi, se plătește-n „bani la plasă”… iar asta se întâmplă din toamna lui 2023 încoace. Primăria Municipiului Arad fie nu știe ce se petrece acolo (din moment ce nu a informat organele de cercetare și populația cu privire la incredibilul șir de ilegalități care se petrec la fostul CET S.A.), fie „face pe naiva” și, chiar dacă ar vrea să-și achite datoria de către AOT, ar intra sub incidența legilor fiscale, întrucât firma sub tutelă elvețiană…
12 comentarii
CFR Călători respinge scenariul falimentului, dar avertizează asupra riscurilor dacă nu primește compensații suficiente
CFR Călători neagă ferm informațiile apărute recent în spațiul public referitoare la un posibil faliment sau la oprirea activității. Compania de stat subliniază însă că nivelul actual al compensației primite de la bugetul de stat, alături de diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025, amenință stabilitatea transportului public feroviar de călători. Într-un comunicat transmis sâmbătă, reprezentanții companiei atrag atenția că o eventuală reducere a compensației față de cea din 2024 ar putea conduce la un blocaj în sistemul feroviar. „Este imperativ ca valoarea totală a compensației anuale, precum și cea unitară, să nu scadă sub nivelul anului trecut”, au declarat…
CFR Călători riscă să intre în faliment – traficul de pasageri ar putea fi suspendat
Compania Națională CFR Călători se află într-o situație financiară gravă și ar putea suspenda traficul de pasageri din cauza riscului de incapacitate de plată, potrivit unei note oficiale transmise autorităților. Documentul atrage atenția asupra subfinanțării sistematice și a reducerii drastice a compensațiilor pentru serviciile publice de transport, în condițiile în care cheltuielile au rămas cel puțin la nivelul anului precedent. Pentru anul 2025, compania beneficiază de o compensație de 1,739 miliarde de lei, adică doar 80% din bugetul alocat în 2024. Suma este considerată insuficientă pentru acoperirea costurilor de funcționare. În paralel, veniturile din vânzarea de bilete sunt în…
[ACTUALIZARE] Adi Țolea explică falimentul magazinului familiei sale prin… istoria crizei și lipsă de miză
[ACTUALIZARE] Nu atât un drept la replică (meritat, de altfel) – în sensul clasic al termenului juridic – cât o actualizare a „subiectului MOV-ROZ SRL”… Un acord de publicare venit (cu plăcere și aproape cu intenție) din partea redacției a unui document definitiv emis de Justiție, însoțit de o scurtă explicație a gestului editării știrii de față. Iată ce spune Instanța, cu data de astăzi: 23.09.2016, 12:17:46 Catalin Cristea: Informaţii generale Informaţii generale Nr. unic (nr. format vechi) : 2167/108/2012 (3460/2012 ) Data inregistrarii 05.04.2012 Data ultimei modificari: 21.09.2016; Sectie: SECTIA a II-a CIVILA Materie: Faliment Obiect: cererea…







