Ared
situația în care se află

Adio curse înainte să înceapă, de pe Aeroportul Arad | Altă companie aeriană le-a tras țeapă…

În ultimii ani, Aeroportul Arad a fost lăsat cu pista-n soare aproape de toate companiile cu care administrația județeană și conducerea aeroportului se lăudau că vor opera curse. Companiile au venit, au discutat, au promis că vor opera zboruri, aleșii s-au lăudat și… adio curse înainte să înceapă. Cazul LUMIWINGS din 2021 (și altele dar acest exemplu ne-a lovit primul memoria) se repetă în 2025. De această dată, compania Animawings, care anunțase operarea unor curse charter de pe Aeroportul Arad în această vară, s-a retras fără nicio explicație. „Măgăreața” anunțului a picat de această dată pe Ovidiu Moșneag, directorul…
2 comentarii
ca-n „absurdistan”

Bancul zilei: Aeroportul Arad a finalizat lucrările de refacere a căii de rulare…

Aeroportul Arad a finalizat lucrările de refacere a căii de rulare, o investiție c u o valoare de 19,2 milioane de lei, fonduri accesate prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Proiectul a mai prevăzut achiziționarea şi a unui utilaj pentru lucrări de întreţinere a platformelor de îmbarcare, a căii de rulare Alfa şi a pistei. Autospeciala respectivă a costat peste 4,4 milioane de lei, fiind un utilaj complex. Lucrările au fost impuse de Autoritatea Aeronautică, pentru a acorda certificarea de conformitate atât în ceea ce privește calea de rulare Alfa, cât şi platforma 1 de îmbarcare a călătorilor. Directorul Aeroportului,…
1 comentariu
filme”: „conducerea sc aeroportul arad

„Filme”: „Conducerea SC Aeroportul Arad SA este preocupată de menținerea și îmbunătățirea nivelului de siguranță și de securitate a pasagerilor și bagajelor acestora”

Mai bine s-ar apuca de producții cinematografice bollywoodiene… poate am afla și noi, într-un final, după cele șaptezecidemii de ore ale filmului care curse, care pasageri și care bagaje au legătură cu Aeroportul Arad în acest secol. În orice caz, ne bucurăm că încă 29.948.696,08 lei ( aproximativ 5.989.739,2 euro) își vor „lua zborul” din buzunarul UE  pentru Aeroportul Arad. F Dacă nu ați avut parte de un motiv să vă păstrați buna dispoziție, vă provocăm să citiți următorul comunicat de presă însoțit de o fotografie denumită sugestiv cadar_aeroport: [COMUNICAT DE PRESĂ] Aeroportul Arad SA a semnat în data…
0
fii atent ce probleme

Fii ATENT ce probleme au aleșii noștri: Ovidiu Moșneag n-are treabă cu AVIOANELE de pe Aeroportul Arad căruia îi e aproape director – ci cu O CÂRTIȚĂ!

  Dacă-l pune  pe Gopo director la Aeroport (deci, 1.000.000 %), să știți că de la el să n-aveți pretenții la avioane, zboruri, management tehnic, contracte, respect și alte basme capitaliste… nehh: pe Ovidiu Moșneag să rețineți că cel mai mult și cel mai mult din tot aeroportul ăla îl interesează o cârțiță! De unde știm asta?… ei bine, de la aceleași surse despre care v-am povestit în episodul anterior descălecării în acest subiect (vezi articol asociat), dar prin porumbei. Și ce zic sursele?… Fii atent, cuvânt cu cuvânt: „Azi dimineață (vineri, 23 martie -n.n.), la adunarea de vineri,…
0
filme (nu avioane!) cu gopo

FILME (nu avioane!) cu Gopo, Vasii, Grec, Bălăcel și, desigur, Falcă, povestite „din miezul surselor” tristului nostru AEROPORT

  Antenele noastre (le vedeți în poză câte sunt… deci nu ne jucăm!) au receptat un monolog al unui angajat al Aeroportului Arad, derulat undeva în fața unei oglinzi din toaletă (cred), chiar în momentul-cheie  în care Ovidiu Moșneag se prezenta la concursul premeditat, ținut și aranjat pentru el: DA, ACEL CONCURS LA CARE A REPETAT DE ȘASE ORI CĂ NU SE PREZINTĂ! Softul nostru special,  montat în tehnica individuală pentru momente de acest fel,  a decriptat monologul, l-a transformat în text și a ieșit ceea ce urmează să citiți. Redacția nu a intervenit în niciun fel asupra stilului…
0
rușine curvei politice care

Rușine curvei politice care a făcut din „Gopo de la Podgoria” de care ne plăcea, „Happy Meal”-ul unui faraon tunat de care nu ne place!

Am fost la conferința de presă a tinerilor PNL-iști pentru că m-a rugat Oana, promițându-mi că o să-mi placă, iar eu, crezând că-i cu și despre Cionca ceva ce mă interesează în mod deosebit, m-am dus. În pofida faptului că n-a fost Cionca – sau poate tocmai de aceea – chiar mi-a plăcut… așa că mersi fetei că a avut dreptate – ăsta ar fi rezumatul A + B = C al unei vineri ploioase de martie… cod galben, nu fleacuri… deși așa părea dacă mă uitam doar la hartă. Stam așa… era doișpe și zece și eram fix…
4 comentarii
consilierul ioan gligor asimilează aeroportul

Consilierul Ioan Gligor asimilează Aeroportul Arad cu o gaură neagră din care „banii intră şi dispar cu rapiditate”

  [COMUNICAT DE PRESĂ – PSD ARAD] Consilierul judeţean Ioan Gligor se arată revoltat de faptul că Aeroportul Arad cheltuie în continuare sume imense din banii arădenilor. Asta, în condiţiile în care activitatea la aeroport e inexistentă, iar, în 2017, au existat doar două zboruri pe săptămână, pe parcursul verii. „Am parcurs lista de investiţii pentru acest an de la Aeroportul Arad, iar suma este una foarte ridicată: nu mai puțin de 2,9 milioane de lei, din bani de la CJA, în condițiile în care societatea are pierderi imense. Dacă ţinem cont că am avut zboruri doar trei luni, iar…
0
am fost la inaugurarea aerogării

Am fost la inaugurarea Aerogării și am contemplat un apus de soare combinat cu răsărit de lună plină… Cel mai frumos a fost cvartetul de coarde plus o frază [FOTO TARI]

  Știți cum e la inaugurări, nu?… este cineva pe-aici atât de inocent încât să nu fi trecut prin inaugurări la viața lui?… Nu vă plictisim cu texte administrativ-informative-economiastice… dar pentru conformitate dăm și noi un copy&paste de pe Comunicatul de presă care zice așa: „Începând de miercuri seară, arădenii se pot mândri cu una dintre cele mai frumoase aerogări din România, după ce au fost finalizate lucrările la noul terminal pentru plecări. Investițiile s-au ridicat la două milioane de euro, sumă asigurată de antreprenorul care a realizat lucrările. Aeroportul Arad va plăti această datorie în rate, în următorii…
3 comentarii
Bodyguard Elite
UAV
Revolut
Krak
Krak
Secret Link