premiera istorică a româniei

Premiera istorică a României la Campionatul European de padel: rezultate excelente la debutul internațional

România a scris istorie în sportul românesc, marcând o dublă premieră de excepție: pentru prima dată, Lotul Național de padel al țării noastre a participat la un Campionat European și nu oricum, ci obținând rezultate remarcabile în fața unor adversari de top. Sub egida Federației de Padel din România, în perioada 7–13 iulie 2025, echipa națională a evoluat în cadrul prestigioasei FIP Euro Padel Cup, desfășurată la Madrid, Spania – una dintre cele mai importante competiții europene de padel. Debutul istoric al României a fost mai mult decât onorabil: la prima confruntare cu elitele padelului european, sportivii români au demonstrat…
0
campionatul județean de padel

Campionatul Județean de Padel – Timiș 2024, ediția I, la final | Încep înscrierile pentru ediția a II-a

Primul campionat județean de padel din România a ajuns la final după șase luni de competiții intense, care au adus pe terenurile PADEL CENTER Timișoara aproximativ 120 de sportivi. Sâmbătă, cele mai bune echipe vor urca pe podium, iar festivitatea va fi marcată de focuri de artificii. Campionatul Județean de Padel – Timiș 2024, ediția I a fost un concurs important: prima competiție județeană de padel organizată în România. Dar, mai mult decât atât, celebrează nașterea unei comunități. Oameni de afaceri, medici, ingineri, studenți, români și expați, de toate vârstele, vorbitori sau nu de limba română, au devenit parteneri…
0
padel

Primul CAMPIONAT JUDEȚEAN DE PADEL la Timișoara

Anul 2024 vine cu vești bune pentru iubitorii sportului, Padel Centre anunță organizarea primului CAMPIONAT JUDEȚEAN DE PADEL. Campionatul se va desfășura pe etape, tur/retur, sub auspiciile Federației de Padel din România. Organizatorii anunță deschiderea sesiunii de înscriere în competiție dar și faptul că vor fi puse în joc premii atractive în bani și articole sportive profesioniste. „Continuăm promovarea padelului în județul Timiș și în România, după un an în care Timișoara a găzduit Cupa României și a demonstrat că acest sport se bucură de o vizibilitate din ce în ce mai mare. Numărul sportivilor care practică acest sport…
0
Padel

CUPA ROMÂNIEI LA PADEL, prima competiție de profesioniști are loc la Timișoara

[COMUNICAT DE PRESĂ] Moment istoric pentru sportul românesc. În premieră, la Timișoara are loc CUPA ROMÂNIEI LA PADEL, cea dintâi competiție profesionistă care reunește cei mai performanți sportivi practicanți ai acestui sport recunoscut oficial în țara noastră de curând. Astfel, în câteva zile îi vom cunoaște pe primii campioni naționali la padel. În acest sfârșit de săptămână, Timișoara devine capitala padelului din România. În lupta pentru titlul național dar și pentru premiile generoase în bani, în CUPA ROMÂNIEI LA PADEL intră primi 12 jucătorii / divizie. Este vorba de sportivii cu cele mai multe puncte acumulate pe durata turneelor…
0
sportivii din timișoara au participat

Sportivii din Timișoara au participat la Cupa Internațională a Cluburilor de Padel din Spania

[COMUNICAT DE PRESĂ] Sportivii PADEL CENTER TIMIȘOARA și-au adjudecat Premiul Fair Play la Cupa Internațională a Cluburilor de Padel (The International Cup of Padel Clubs), cea mai reprezentativă competiție între cluburi din Europa, desfășurată zilele trecute în Malaga (Spania). De asemenea, clubul timișorean a câștigat Grupa 3 a competiției, surclasând echipe din Senegal, Tunisia și Danemarca – în finală. Este pentru al doilea an consecutiv când sportivii timișoreni intră în această competiție, ei fiind, de altfel, și primii reprezentanți ai unui club de padel din România care au participat la turneul ce are deja o tradiție de șapte ani.…
0
timișoara găzduiește în weekend circuitul

Timișoara găzduiește în weekend Circuitul Profesionist de Padel etapa Open I

La sfârșitul lunii iulie, Timișoara devine capitala padelului profesionist. Padelul, cel mai nou sport recunoscut oficial de Ministerul Tineretului și Sportului din România, câștigă tot mai mulți adepți, iar zeci de sportivi profesioniști din țara noastră ajung în acest final de săptămână în orașul de pe Bega unde are loc o etapă Open I în cadrul Circuitului Profesionist de Padel. După etapele care au avut loc în Capitală și la Brașov, baza sportivă Padel Center Timișoara (Dumbrăvița, strada Praga nr. 6) va găzdui, în perioada 28 – 30 iulie, etapa lunii în cadrul Circuitului Profesionist de Padel – Open I,…
0
campionatul național de padel-

Campionatul Național de PADEL- un sport nou în România, dar cu 8 milioane de jucători în întreaga lume – în premieră la Timișoara

  [COMUNICAT DE PRESĂ] La Timișoara va avea loc Cupa „Americana” – etapa finală a Campionatului Național de Padel, eveniment care promovează unul din cele mai noi sporturi descoperite (și) de români. Competiția este programată să aibă loc sâmbătă, 7, și duminică, 8 septembrie 2019, la baza sportivă Padel Center, reunind sportivi din România, Serbia și Ungaria. Meciurile de padel vor începe sâmbătă la ora 10,00. Cu ocazia campionatului, unul dintre cei mai bine cotați antrenori de padel din lume, spaniolul Rafael Darkito, ajunge la Padel Center. Acesta va susține cursuri de inițiere  în jocul de padel, pentru toți…
0
Marketing Arad, Branding Arad
Salon Marem
UAV
Wise
Secret Link