patriarhia română îi îndeamnă

Patriarhia Română îi îndeamnă pe preoţi şi credincioşi să nu se implice și să nu participe la proteste şi mişcări de stradă | „Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea”

Patriarhia Română a postat un mesaj în care se subliniază că „Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea”. Acest mesaj a venit în contextul în care unii lideri ai partidelor politice pregătesc proteste și mișcări de stradă, inclusiv făcând apel la mobilizarea credincioșilor din parohii. Patriarhia Română îi îndeamnă pe preoţi şi credincioşi să nu se implice și să nu participe la proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României şi a altor instituţii ale Statului Român.  Comunicat de presă Patriarhia Română: Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice s-a stabilit ca aceștia să meargă, duminică, 8…
0
biserica ortodoxă a oferit ajutor

Biserica Ortodoxă a oferit ajutor concret și diversificat celor afectați de pandemie în valoare de 3.080.015 de euro

    Patriarhia Română anunță că valoarea ajutoarelor oferite de Biserică în perioada 20-27 aprilie 2020 a fost de 2.278.396 lei. Valoarea totală a măsurilor de sprijin oferite de eparhii de la începutul crizei de sănătate Covid-19 și până la data de 27 aprilie se ridică la 14.876.474 lei (3.080.015 euro). Noi contribuții la ajutorul social-filantropic oferit de Patriarhia Română celor afectați de pandemie Patriarhia Română continuă ampla acțiune caritabilă dedicată celor afectați de pandemie, oferind ajutor concret și diversificat la nivel de parohii și eparhii, în mod special persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați…
0
măsurile sanitare și spirituale

MĂSURILE SANITARE ȘI SPIRITUALE în timpul EPIDEMIEI anunțate OFICIAL de Biserica Ortodoxă Română

  [COMUNICAT DE PRESĂ] Măsuri sanitare şi spirituale în timp de epidemie În contextul îngrijorării provocate de creșterea, inclusiv în România, a riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română face apel la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătății și de celelalte autorități abilitate (spălarea riguroasă a mâinilor și a feței cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului în caz de tuse și strănut, dezinfectarea obiectelor și suprafețelor frecvent utilizate etc.). În acelaşi context temporar, din punct de vedere liturgic și duhovnicesc, Patriarhia Română face următoarele recomandări: 1. Persoanele care manifestă simptomele de…
0
Bodyguard Elite
Wise
Bodyguard Elite
Salon Marem
taxe info
Secret Link