Patriarhia Română a postat un mesaj în care se subliniază că „Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea”. Acest mesaj a venit în contextul în care unii lideri ai partidelor politice pregătesc proteste și mișcări de stradă, inclusiv făcând apel la mobilizarea credincioșilor din parohii. Patriarhia Română îi îndeamnă pe preoţi şi credincioşi să nu se implice și să nu participe la proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României şi a altor instituţii ale Statului Român.
Comunicat de presă Patriarhia Română:
Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice s-a stabilit ca aceștia să meargă, duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru mobilizarea credincioșilor, în vederea organizării unor proteste și mișcări de stradă împotriva Curții Constituționale a României și a altor instituții ale Statului Român.
În acest context, adresăm un îndemn către parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor, precum şi către parohiile şi mănăstirile din celelalte eparhii, ca preoții, monahii și credincioșii să nu se implice şi să nu participe la astfel de acțiuni contrare atât legii, cât și păcii sociale.
Astfel de instigări pot avea consecințe negative, atât asupra clericilor, cât și asupra credincioșilor.
În concluzie, reamintim că Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii.
Biroul de presă al Patriarhiei Române