[COMUINICAT DE PRESĂ] ZIUA POLIȚIEI LA ARAD În contextul sărbătoririi Zilei Poliției Române, eveniment marcat în fiecare an în data de 25 Martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad va organiza o serie de manifestări menite să marcheze însemnătatea acestei zile. Astfel, în 22 Martie, începând cu ora 10.00, I.P.J. Arad organizează la sediul unității (strada Vârful cu Dor 17-21) Ziua Porţilor Deschise, prilej cu care arădenii vor putea vedea laboratorul mobil al Serviciului Criminalistic, autospecialele dotate cu aparat radar folosite de poliţiştii rutieri și logistica folosită de Serviciul pentru Acţiuni Speciale. În data de 25 Martie, de la…
0
Ziua Europeană a Justiţiei Civile a fost marcată la Tribunalul Arad. 250 de elevi şi-au manifestat interesul de a cunoaşte modul de funcţionare a justiţiei
[COMUNICAT DE PRESĂ] Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad are plăcerea să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Asemenea anilor precedenţi, şi în acest an, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad şi Serviciul de Probaţiune Arad, au organizat evenimentul intitulat „Porţi Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile. La data de 5 iunie 2003, Consiliul Europei şi Uniunea Europeană au stabilit desfăşurarea în fiecare an, la data de 25 octombrie, a zilei Europene a Justiţiei Civile, cu scopul de a aduce modul de funcţionare a justiţiei în atenţia publicului european. Justiţia civilă reprezintă…
[ACTUALIZARE] Evenimentul „Porţi Deschise” a adus la Palatul de Justiție peste 300 de vizitatori
Cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, în data de 26.10.2017, Tribunalul Arad a fost şi gazda deschiderii celei de-a VI – a ediţii a Festivalului Internaţional de Poveşti „Magia Cuvântului”. [COMUNICAT DE PRESĂ – TRIBUNALUL ARAD] Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad are plăcerea să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Asemenea anilor precedenţi, şi în acest an, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad au organizat evenimentul intitulat „Porţi Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile. La data de 5 iunie 2003, Consiliul Europei şi Uniunea Europeană au stabilit desfăşurarea în fiecare…
Jandarmeria Română împlinește 167 ani. Vezi manifestările prilejuite de ZIUA ANIVERSARĂ la Arad
Pe 3 aprilie, 2017, se împlinesc 167 de ani de la semnarea actului prin care domnitorul Grigore Alexandru Ghica a promulgat Legiuirea pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi, document care marchează întemeierea Jandarmeriei Române. Programul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad – COMUNICAT DE PRESĂ Vineri 31 martie este Ziua Porților Deschise. Începând cu ora 11.00, la sediul inspectoratului din localitatea Vladimirescu vor fi prezentate exerciții demonstrative din misiuni specifice și cu câinii de serviciu. „Totodată, luni 03.04.2017, ora 11.00, sunteți invitați să fiți alături de noi cu prilejul împlinirii a 167 ani de la inființarea Jandarmeriei Române” –…
„Ziua Porţilor Deschise” la CJA se va ține duminică și va dura 3 ore – timp în care poți face (cul)turism-viteză de la Podgoria la Boul Roșu!
„Ziua Porţilor Deschise”, la Consiliul Judeţean Arad – comunicat de presă În cadrul „Zilelor Aradului”, Consiliul Judeţean Arad organizează „Ziua Porţilor Deschise”, la sediul instituţiei. De asemenea, „Ziua Porţilor Deschise” va fi organizată şi la alte instituţii subordonate Consiliului Judeţean: Centrul Cultural Judeţean, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. „La sediul Consiliului Judeţean, cei interesaţi pot admira o expoziţie de fotografii cu porturi populare specifice Aradului, viziona filme de prezentare a Aradului şi, bineînţeles, vizitarea clădirii în care-şi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean. Ne…








