Ared
unora le place-n abator

Unora le place-n abator

E ceață în decembrie, iar din tramvaiul Imperio care mă duce în centrul Aradului la opt dimineața, deasupra magazinului Leroy Merlin nu se vede altceva decât cerul mohorât. Îmi spun un Doamne ajută iluzoriu, dar rămân cu gândul la bolțarii de BCA cocoțați pe umerii și așa grei ai Abatorului. Despre această ultimă inepție imobiliară arădeană s-a mai scris, îndeosebi prin prisma juridicului și a regulamentelor urbanistice, dar văd necesară o discuție estetică, despre semnificația gestului arhitectural și, să o spunem drept, despre lipsa de cultură și viziune care domnește în Arad. Odată cu noile locuințe și spații comerciale…
1 comentariu
în ultimele 24 de ore

Arădean reținut 24 de ore după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului, de două ori într-un interval de două ore

Bărbatul de 51 de ani din Arad, a fost prins de polițiștii rutieri conducând sub influența alcoolului, de două ori într-un interval de două ore. Acesta a fost rețint pentru 24 de ore.  „La data de 22 mai a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 51 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism strada 6 Vânători. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1,12 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Tot la data de 22 mai a.c., în jurul orei 20.30, bărbatul a fost depistat din nou…
0
captură-record

Captură-record: 354 DE BAXURI DE ȚIGĂRI de contrabandă – găsite într-un depozit de pe „6 Vânători” [FOTO]

  DEPOZIT DE ȚIGĂRI DE CONTRABANDĂ, DEPISTAT DE POLIȚIȘTII ARĂDENI Polițiștii orașului Nădlac, împreună cu cei ai orașului Pecica, Biroul de Ordine Publică, Secțiile 1 și 2 Rurală Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au depistat un depozit de țigarete de contrabandă. În seara zilei de 7 august a.c., polițiștii s-au deplasat la sediul unei societăți comerciale de pe strada 6 Vânători din municipiu, unde, în două microbuze și o autoutilitară exista suspiciunea că s-ar afla țigări de contrabandă. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a…
0
fii atent cum au „combătut

Fii atent cum au „combătut autoritățile” AMBROZIA: între E 68 și „Bidi” e CÂT GARDUL… și e bine că tinerii de la USR s-au apucat să „ia atitudine”. Nu le mai trebuie decât o #MOTOCOASĂ și gata cu oribila plantă! [FOTO]

  „Acum câteva săptămâni când am început noi să luăm atitudine împotriva ambroziei, Primăria Arad a ieșit cu un comunicat la ora 22:00 în care ne asigura că vor combate această plantă dăunătoare pentru sănătate. Nu știu cum e în alte cartiere dar cel puțin în Gai e la fel de mare și stufoasă, prin urmare mă voi ocupa eu și cei care vor să mă ajute, de tăierea ei. În spate la ștrandul „Bidi”, mâine de la ora 17. Cine are motocoasă și vrea să ajute, e binevenit.” – a postat Dumitraș Flavius, Consilier parlamentar la Parlamentul Romaniei – Camera…
3 comentarii
UAV
Marketing Arad, Branding Arad
UAV
Bodyguard Elite
Secret Link