Ared
Recensământul rutier pe A1 și drumurile din Vest

Recensământul rutier pe A1 și drumurile din Vest

Cuprins 1. Recensământul rutier din vestul țării, reluat pe 9 august 2. Cum se desfășoară numărătoarea, pe patru județe 3. Calendarul recensământului: de la aprilie la 29 august 4. De ce contează datele pentru infrastructura din Vest 5. Context: șantiere și incidente pe A1 în aceeași săptămână 6. Ce urmează Surse Recensământul rutier din vestul țării a continuat pe 9 august 2026 pe autostrada A1 și pe drumurile naționale din județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, cu peste 80 de posturi de numărare amplasate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara. Miza este directă pentru toată regiunea:…
0

ACTUALIZARE | Un TIR a luat foc în mers pe A1, sensul de deplasare Arad – Timișoara

Pompierii au fost solicitați, marți dimineața, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe A1, la km 525, pe sensul de deplasare Arad – Timișoara. Au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Conform ISU Arad, „incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul remorcii, iar din primele informații, nu sunt înregistrate victime. Intervenția este în desfășurare.” WhatsApp Video 2026-07-14 at 16.53.34 ACTUALIZARE, ora 09.05 |  (Foto – ISU Arad) Incendiul a fost stins în limitele găsite. A ars remorca autotrenului, însă aproximativ…
0

Accident incredibil pe o stradă din Oradea | Șoferul unui Mercedes a zburat peste un sens giratoriu și peste alte două mașini care urmau să intre în intersecție

Imagini incredibile de la un accident produs miercuri seară pe strada Oneștilor din Oradea. Scenele surprinse de camerele de supraveghere din zonă publicate de ebihoreanul.ro arată că, având o viteză foarte mare, șoferul unui Mercedes a zburat, efectiv, peste un sens giratoriu și peste alte două mașini care urmau să intre în intersecție, lovind un gard și plonjând pe spațiul verde al unei stații de carburanți din zonă. Totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. Pe filmare se aude un vâjâit puternic, se vede cum mașina zboară efectiv peste amenajarea rutieră, iar apoi se aude un zgomot ca o…
0
problemele constatate de rar

RAR | Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic efectuate în anul 2024

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89.520 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 40,01% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme. La nivel național, cele mai multe neconformități au fost constatate la:  instalația electrică de iluminare-semnalizare (24,51%);  emisiile poluante (18,91%);  punți, jante, anvelope și suspensie (11,29%);  vizibilitate (11,23%);  șasiu și elemente atașate șasiului (10,40%). Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,12% dintre vehiculele controlate şi în 1,68% din cazuri au fost…
0
restricții de tonaj pe arterele

Restricții de circulație în Arad din cauza caniculei

Restricții de circulație cauzate de caniculă Având în vedere avertizarea meteo cod portocaliu de caniculă, pentru ziua de azi, 26.08.2024, pe sectoarele de drumuri județene și străzile din municipiul Arad vor fi impuse restricții de circulație în intervalul orar 11:00-20:00, pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Excepție fac următoarele categorii de vehicule: -transport persoane; -transporturi animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; -vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; -transporturi funerare; -transporturi poștale; -transporturi de echipamente de prim ajutor; -transporturi pentru distribuție de carburanți; -transporturi de mărfuri…
0
atenție, șoferi! restricții de circulație

Atenție, șoferi! Restricții de circulație în centrul municipiului de Zilele Aradului

În vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentelor dedicate Zilelor Aradului, Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil restricționarea circulației vehiculelor în perioada 16 – 25 august 2024, în diferite locații (P-ța Catedralei, Parcul Mihai Eminescu, Piața Avram Iancu, B-dul. Revoluției (tronson Teatru- Restaurant Rațio), Platoul Palatului Administrativ, Parcul Sfânta Maria-Micălaca, Ștrandul Neptun, Stadionul Motorul, Ștrandul Bidi, Palatul Cultural, Gara CFR ARAD, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Sala Clio, Sala Regele Ferdinand) după cum urmează: Strada din spatele Teatrului Clasic ,, Ioan Slavici” Arad, începând cu data 13.08.2024, ora 07:00 până în data de 28:08.2024, ora 20:00;…
0
acțiunea roadpol-speed

Acțiunea ROADPOL-SPEED: Polițiștii arădeni și maghiari luptă împotriva vitezei excesive pe șoselele din zona transfrontalieră

ACȚIUNEA ROADPOL-SPEED, CU POLIȚIȘTI ARĂDENI ȘI MAGHIARI În săptămâna 5-11 august a.c., la nivelul polițiilor rutiere din toată Europa, s-a desfășurat acțiunea ROADPOL-SPEED, prin care s-a dorit reducerea accidentelor de circulație grave, cauzate de viteză excesivă. În județul Arad, activitățile s-au desfășurat zilnic, atât de timp de zi cât și noaptea, pe toate șoselele, din municipiu și județ. Mai mult de jumătate din sancțiunile contravenționale aplicate de polițiști, în carul acestor acțiuni, au fost pentru nerespectarea vitezei legale: 546, din totalul de 1.056. O treime din numărul permiselor reținute a fost pentru viteză excesivă: 15, din totalul de 46.…
0
101 sancțiuni contravenționale aplicate

În ultimele 24 de ore polițiștii rutieri au sancționat 62 de soferi, reținut 4 permise de conducere, retras certificatele de înmatriculare a 6 autovehicule și testat 99 de persoane

Șosele în siguranță, prioritate a poliției arădene În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost sancționați 62 de participanți la trafic, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 25.740 de lei. Dintre aceștia, 33 au depășit viteza legală de deplasare, punând în pericol siguranța rutieră. 99 de persoane au fost testate cu aparatele din dotare. Polițiștii  au reținut 4…
0
40 de vitezomani în 4

81 de vitezomani în 4 ore au fost sancționați de polițiștii rutieri arădeni, într-o acțiune în cascadă cu cei ai IPJ Timiș

În după amiaza de 7 iulie a.c., în intervalul orar 15:00-19:00, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe D.N. 69, în cascadă cu polițiștii din județul vecin. Acțiunea a avut ca scop principal impunerea respectării regimului legal de viteză, care a fost încălcat de 81 de șoferi. Au fost aplicate, pentru toate neregulile constatate, 125 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 53.500 de lei. 6 șoferi au rămas fără permis, pentru viteză excesivă, iar alți 3, din cauza altor abateri. Au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. Acțiunile de monitorizare a vitezei se desfășoară zilnic, pe toate șoselele…
0
circulaţia pe valea oltului

RUTE ALTERNATIVE pentru VALEA OLTULUI (DN 7 Pitești-Sibiu), în perioada 8 iulie – 9 august

Circulaţia pe Valea Oltului va fi închisă între 8 iulie şi 9 august, pe perioada zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti. Poliția Română a comunicat rutele alternative. În perioada 8 iulie – 9 august a.c., pe DN 7 Pitești-Sibiu, pe tronsonul kilometric 242+600 metri – 250, în zona localității Boița, județul Sibiu, traficul rutier se va desfășura pe rute ocolitoare, după cum urmează: Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată > 7,5 tone, aflate în tranzit: Pentru relația București – Veștem (Sibiu) și retur: București → A3 → Ploiești → DN1A → Brașov → DN 1 → Veștem…
0
sesizați orice încălcare a legii

IPJ Arad: Precizări cu privire la noile modificări legislative în domeniul rutier

Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public în sensul că ,,O.U.G nr. 84/2024 lasă fără permis șoferi nevinovați; O.U.G nr. 84/2024 îi nenorocește și pe bicicliști și pe cei care folosesc trotinete electrice”, pentru a evita interpretări eronate, aducem următoarele clarificări: Anterior definitivării textului și adoptării actului normativ pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere, acesta a fost postat în transparență decizională și, ulterior, supus dezbaterii publice, tocmai pentru a se cunoaște clar intenția de reglementare în domeniul circulației pe drumurile publice. De altfel, în urma parcurgerii acestor etape, au fost luate în…
0
esența” din trafic la sfârșit

„Esența” din trafic la sfârșit de săptămână: consumul de alcool

Evenimente rutiere, pe fondul consumului de alcool Polițiștii orașului Pecica au fost sesizați, în după-amiaza de 29 iunie a.c., în jurul orei 18:00, despre un accident rutier, pe D.N. 7, în localitate. Din autoturism, a reieșit că un bărbat de 31 de ani, din județul Timiș, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul care se deplasa în față. În urma impactului, un pasager din autoturismul avariat a fost transportat la spital, fiind rănit ușor, la prima vedere. Testarea cu aparatul alcooltest a șoferului primului autoturism a indicat o valoare de 0,86 mg./l. alcool pur în aerul expirat. În aceeași…
0
accident rutier pe dn 7

Accident rutier pe DN 7, la Bătuța

În jurul orei 18.15, a avut loc un accident rutier pe porțiune de drum cu linie continuă, pe DN 7, la Bătuța. Au fost implicate trei autoturisme și un autotren. Conform DRDP Timișoara, s-a circulat pe jumătate de cale, îngreunat. (Foto: DRDP Timișoara) Conform Serviciului de Ambulanță Județean Arad, a fost vorba despre o „ tamponare între 4 autovehicule (2 autoturisme, 1 tir platformă și 1 tir marfă)”. În urma coliziunii au rezultat trei victime, din fericire conștiente, care au refuzat transportul la UPU.
0
Marketing Arad, Branding Arad
veterinar arad
Marketing Arad, Branding Arad
Marketing Arad, Branding Arad
Secret Link