IPJ ARAD | Analiza activității în primele 8 luni ale anului 2026 | „Pericolul” în municipiu nu este monitorizat neapărat pe zone, ci pe zile și ore de vârf | Scăderi la toate faptele de furt, din categoria infracționalității stradale | Trend crescător la loviri sau alte violențe

IPJ ARAD | Analiza activității în primele 8 luni ale anului 2026 | „Pericolul” în municipiu nu este monitorizat neapărat pe zone, ci pe zile și ore de vârf | Scăderi la toate faptele de furt, din categoria infracționalității stradale | Trend crescător la loviri sau alte violențe

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a susținut miercuri, 23 septembrie, o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele activității polițiștilor arădeni în primele 8 luni ale anului. Rezultatele statistice generale au fost prezentate de inspectorul șef, chestor Dan Stoicănescu. Prezenți la conferință au fost și adjunctul IPJ Arad – comisarul șef de poliție Nica Ionuț, șeful Poliției Municipiului Arad – comisarul-șef Marius Oancea și șefa Biroului de Siguranță Școlară – comisar-șef Ana Daniela Petreuș. Precizări în plus față de datele statistice: în Arad, „pericolul” nu este monitorizat pe zone, ci pe zile și ore de…
0
Violență și ordine de protecție încălcate în Arad | Patru bărbați au fost reținuți de polițiști în ultimele 24 de ore

Violență și ordine de protecție încălcate în Arad | Patru bărbați au fost reținuți de polițiști în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, patru bărbați au fost reținuți de polițiștii arădeni în urma unor fapte de violență domestică și agresiuni stradale petrecute pe raza județului. Printre cazuri se numără încălcarea unui ordin de protecție, agresarea unei femei însărcinate și o bătaie în plină stradă. În toate aceste cazuri, cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorilor de la unitățile de parchet competente, în vederea luării tuturor măsurilor legale ce se impun. Felnac | A intrat cu forța peste fosta concubină, deși avea ordin de protecție În noaptea de 16 spre 17 septembrie 2026, în jurul orei 02:15,…
0
A venit de la Sibiu la Arad să-și agreseze prietena | Bărbatul a fost reținut de polițiști și s-a ales cu ordin de protecție

A venit de la Sibiu la Arad să-și agreseze prietena | Bărbatul a fost reținut de polițiști și s-a ales cu ordin de protecție

Incidentul a avut  loc în 8 septembrie 2026, când polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre faptul că, un bărbat de 33 de ani, din Sibiu, și-ar fi lovit prietena și i-ar fi distrus două telefoane mobile, în timp ce se aflau în locuința din Arad a victimei. După săvârșirea faptei, bărbatul a plecat. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru lovire și distrugere, iar în urma investigațiilor bărbatul a fost găsit în localitatea de domiciliu. ​„Pa numele acestuia a fost emis un mandat de aducere, care a fost pus în executare de polițiștii Secției 1…
0
s-a ales cu ordin

Violență domestică, în ultimele 48 de ore, la Arad

Trei cazuri de violență domestică la Arad, în ultimele două zile. În toate cazurile agresorii s-au ales cu ordin de protecție. Unul dintre ei este obligat să poarte dispozitiv electronic de monitorizare. ​Polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva unui tânăr de 22 de ani, care și-ar fi amenințat fosta concubină, în locuința acesteia. Agresorului i-a fost montat un dispozitiv electronic de monitorizare. ​Tot pentru amenințare a fost emis un ordin de protecție provizoriu, de polițiștii orașului Chișineu-Criș, împotriva unui bărbat de 29 de ani. Acesta, pe fondul consumului de alcool, și-ar fi…
0
Campanie națională pentru recunoașterea relațiilor abuzive | ANES lansează pe platforma TikTok filtrul interactiv „Red Flag or Not?”

Campanie națională pentru recunoașterea relațiilor abuzive | ANES lansează pe platforma TikTok filtrul interactiv „Red Flag or Not?”

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărabați (ANES) a lansat campania națională „Red Flag or Not?”, o inițiativă de informare și conștientizare dedicată prevenirii violenței domestice și promovării relațiilor bazate pe respect, încredere și limite sănătoase. Campania „Red Flag or Not?” pornește de la o realitate importantă: violența nu începe întotdeauna cu o agresiune violentă. Controlul, gelozia, verificarea telefonului, izolarea de prieteni sau familie, manipularea ori încălcarea repetată a limitelor personale pot fi semnale timpurii ale unei relații abuzive. Atunci când astfel de comportamente sunt normalizate sau confundate cu dovezi de iubire și grijă, riscul ca acestea…
0
brățările electronice de monitorizare

Doi geloși din Curtici și Gurba s-au ales cu ordine de protecție și brățări de monitorizare după ce unul a spart o sticlă de capul rivalului iar celălalt și-a amenințat concubina cu moartea

Polițiștii orașului Curtici au fost sesizați, în noaptea de 18/19 iulie 2026, despre un scandal, în localitate. Din cercetări, a reieșit că, un bărbat de 32 de ani, din Curtici, ar fi lovit cu o sticlă, în cap, un bărbat, aflat într-o relație cu fosta sa iubită. Bărbatul de 32 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe numele său fiind emise și două ordine de protecție provizorie. Un ordin, cel prin care îi este interzis să se apropie față de fosta sa iubită, este cu monitorizare electronică, urmând a fi pus în aplicare la expirarea ordonanței…
0
peste 5.400 de apeluri

Peste 5.400 de apeluri, în primul semestru al anului 2026, la HelpLine-ul destinat victimelor violenței domestice

În primele șase luni ale anului 2026, la linia telefonică națională gratuită 0800 500 333, au fost primite 5.437 de apeluri, cu, aproximativ, 1.500 mai multe decât aceeași perioadă a anului 2025, ceea ce reprezintă o creștere cu aproape 40%. Gestionat de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), HelpLine-ul, 0800 500 333, este gratuit și destinat victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane. Din totalul de 5.437 de apeluri primite în primul semestru al anului 2026, 4.328 au fost apeluri preluate, 808 au fost apeluri scurte, iar 301…
0
ipj arad | analiza activității

IPJ Arad | Analiza activității în primele 5 luni ale anului | Un nou instrument digital destinat persoanelor care se confruntă cu forme de abuz | Controale intensificate pentru depistarea motocicletelor care circulă cu modificări neomologate

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a susținut vineri, 26 iunie, o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele activității polițiștilor arădeni în primele 5 luni ale anului. Rezultatele statistice generale au fost prezentate de inspectorul șef, chestor Dan Stoicănescu. Despre activitățile desfășurate în domeniul siguranței școlare pe parcursul anului școlar care s-a încheiat, dar și despre activitățile ce vor fi derulate pe perioda vacanței de vară a făcut precizări comisarul șef de poliție Daniela Petreuș – șef Birou Siguranță Școlară din cadrul IPJ Arad. Totodată, inspectorul principal de poliție Oană Valentina din cadrul Compartimentului de…
2 comentarii
anes și bolt

ANES și Bolt, parteneri împotriva violenței domestice

Bolt și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) anunță un parteneriat prin care helpline-ul național gratuit 0800 500 333, destinat victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane va fi promovat de către Bolt prin diverse canale, inclusiv în aplicație și prin intermediul serviciului de customer support. Numărul 0800.500.333, gestionat de ANES, va fi promovat într-unul dintre cele mai utilizate ecosisteme digitale din România, cu o prezență în 47 de orașe, pentru ca numărul să devină cât mai cunoscut. Parteneriatul vizează pe viitor și training-uri ale șoferilor și șoferițelor partenere,…
0
„Violența în familie” a fost cauza intervențiilor polițiștilor arădeni în ultimele 48 de ore

„Violența în familie” a fost cauza intervențiilor polițiștilor arădeni în ultimele 48 de ore

„Violența în familie” a fost cauza intervențiilor polițiștilor arădeni în ultimele 48 de ore. Trei bărbați au fost reținuți, alții s-au ales cu ordine de protecție și monitorizare electronică – acestea fiind doar cazurile cele mai grave care apar în buletinul de presă al IPJ Arad, alte zeci de apeluri la 112 din același motiv râmânând doar la statistica unui fenomen îngrijorător. Doi bărbați de pe Valea Mureșului, reținuți pentru violență domestică În ultimele 48 de ore, polițiștii orașului Lipova au reținut doi bărbați, pentru violență în familie. La data de 13 martie 2026, polițiștii au fost sesizați despre…
0
bătaia-i încă „ruptă din rai”

Noi reglementări împotriva violenței domestice | Agresorii obligați să urmeze un program de asistenţă de specialitate, altfel riscă amenzi de până la 10.000 de lei | Instanța poate recomanda internarea voluntară ori poate solicita internarea nevoluntară a agresorului

Persoanele care comit acte de violenţă domestică vor fi obligate să urmeze un program de asistenţă de specialitate, altfel riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei. Aceasta este una dintre modificările adoptate de Parlament pentru consolidarea protecţiei victimelor violenţei domestice. În plus, autorităţile locale vor fi informate despre eliberarea unui ordin de protecţie în maximum cinci ore de la emiterea acestuia, astfel încât victima să beneficieze rapid de asistenţă socială. Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, PNL, USR şi UDMR, a fost votat miercuri în Camera Deputaţilor, ca for decizional. Modificările legii Se introduce obligaţia instanţei de a dispune,…
0
percheziții la grăniceri și vărșand

Chișineu-Criș | Încălcări ale ordinelor de protecție soldate cu arestare preventivă și control judiciar pe numele agresorilor

Cele două incidente au avut loc sâmbătă. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, într-unul dintre cazuri, iar în celălalt caz au propus arestarea preventivă. Cei doi agresori aveau emise ordine de protecție și interdicția de a nu se apropia de victime și de locuințele acestora, interdicție care, se pare, că nu valorează nimic. A încălcat ordinul de protecție pe care-l avea, de a nu se apropia de părinții săi „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, la data de 22.02.2026, au propus arestarea preventivă pe o perioadă…
0
bărbat ridicat de poliție

Bărbat ridicat de poliție după un scandal într-un apartament din Micălaca

Mai multe echipaje ale poliției au intervenit în această după-amiază în urma unui apel la 112 care reclama o violență domestică, într-un bloc din Micălaca, Zona 500. Conform informațiilor din partea martorilor oculari, o femeie era ieșită în balconul unui apartament și striga că soțul amenință că o ucide, solicitând ajutor. Bărbatul a fost scos din apartament și urcat în una dintre mașinile de poliție.      
0
arădean reținut de polițiști

Arădean reținut de polițiști după ce și-a agresat soția însărcinată, victima fiind transportată la spital

Incidentul a avut loc miercuri, la domiciliul celor doi soți din municipiul Arad, intervenția polițiștilor fiind solicitată în jurul orei 11.30. Femeia însărcinată a fost transportată la Spitalul Matern. Bărbatul (C. Petru Alin) a fost reținut. „Polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi fost agresată de soțul ei, victima fiind transportată la spital. Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 40 de ani, din Arad, aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-ar fi agresat soția însărcinată. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Pe numele acestuia…
0
violența domestică în arad -

Violența domestică în Arad – tabloul anului 2025

Anul 2025 e aproape de final și, până în momentul publicării acestui text, au avut loc 52 de femicide în România, cu raportare la statistica sumbră din primele 11 luni ale anului. În aceeași perioadă de referință, la nivel național polițiștii au intervenit la 125.125 (cu 3.768 mai multe față de perioada similară a anului trecut) de semnalări în contextul violenței domestice, dintre care 60.685 în mediul urban și 64.440 în mediul rural. Menționăm că multele cazuri înregistrate în luna decembrie se vor regăsi în statistici abia în luna ianuarie 2026. Nu numai numărul de ordine de protecție se…
0
Revolut
Bodyguard Elite
veterinar arad
Secret Link