Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și violență în familie
Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un tânăr de 21 de ani, din Arad, care ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa, de către magistrații Judecătoriei Arad, prin aceea că, la data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 11.30, s-ar fi apropiat de tatăl său la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție, și l-ar fi lovit.
În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru încălcarea ordinului de protecție și violență în familie.
Reținut pentru violență în familie și distrugere
La data de 25 octombrie a.c., polițiștii orașului Pecica au fost sesizați despre un scandal în familie, în localitate. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 52 de ani, din Pecica, pe fondul unui conflict, și-ar fi lovit mama și ar fi distrus bunuri din locuință.
Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru violență în familie și distrugere.
Șosele în siguranță, prioritate a poliției arădene
În ultimele 72 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost sancționați 232 de participanți la trafic, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 130.000 de lei. Dintre aceștia, 127 au depășit viteza legală de deplasare, reprezentând un posibil pericol pentru siguranța rutieră. Polițiștii au reținut 18 permise de conducere și au retras certificatele de înmatriculare a 15 autovehicule
care nu respectau normele legale.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.
Sursa: BP – IPJ Arad




