aventura lui marius copil

Marius Copil a coborât patru locuri în clasamentul ATP și a ieșit din primul tur la Wimbledon

  Marius Copil – Guido Pella 1 – 3 Tenismenul arădean Marius Copil a coborât de pe poziţia 84 pe locul 88, cu 647 de puncte, în clasamentul ATP, conform ierarhiei care a fost dată publicităţii în cursul zilei de luni, înaintea meciurilor de pe tabloul principal la Wimbledon. La vârful ierarhiei de simplu nu sunt modificări. Lider este în continuare sârbul Novak Djokovici, cu 12.415 puncte, urmat de spaniolul Rafael Nadal, cu 7.945 puncte, de elveţianul Roger Federer, care are 6.620 de puncte Marius Copil a debutat ieri contra argentinianului Guido Pella în primul tur al turneului de la…
0
marius copil s-a calificat

Marius Copil a urcat trei poziții în clasamentul ATP

  Clasamentul ATP dat publicității luni nu propune nicio schimbare în primele 8 poziții după Roland Garros 2019. Djokovic are 5000 de puncte în fata lui Nadal, campionul de anul acesta, ibericul a cucerit pentru a 12 oară turneul din Franța. Arădeanul Marius Copil a urcat trei locuri în clasament, după turneul de pe iarbă tesfășurat la Surbminton în deschidera Winbledonului ce urmeză să se desfășoare în perioada 1 – 13 iulie . Arădeanul este cel mai bine clasat român în întrecerea masculină la simplu. 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 12.715 puncte 2 (2). Rafael Nadal (Spania) 7.945 3…
0
aventura lui marius copil

Marius Copil a ieșit din primul tur, la Wimbledon, pierzând în patru seturi, după 3 ore de joc

  Pe terenul cinci de la Wimbledon Marius Copil a dat piept cu olandezul Robin Haase în primul tur fiind singurul reprezentant al țării noastre în competiția masculină. În primul set cei doi au mers cap la cap aproape 50 de minte setul fiind decis în tie-break unde olandezul s-a impus la zero. Olandezul a salvat pe parcursul setului două mingi de break, arădeanul conducând autoritar la numărul de ași reușiți (5 – 1) Debutul setului secund a aparținut olandezului care a condus cu 3 – 0. Arădeanul a revenit egalând scorul la 4. Finalul setului secund a fost…
0
aventura lui marius copil

Marius Copil dă astăzi piept cu Robin Hase, în turneul de MARE ȘLEM de la Wimbledon

România are (la fel ca în ultima lungă perioadă) un singur reprezentant pe tabloul masculin de simplu de la Wimbledon respectiv pe arădeanul  Marius Copil,  locul 95 în clasamentul ATP. În runda inagurală de astăzi, Marius îl va întâlni pe olandezul Robin Haase (31 ani, 44 ATP). Cei doi s-au mai întâlnit o singură dată, în acest an la Sofia, iar victoria a fost a jucătorului  din orașul nostru –  7-6 (5), 6-4. Va fi a treia participare a lui Copil la Wimbledon, competiție unde nu a reușit să treacă niciodată  de primul tur. Cea mai bună performanță a arădeanului…
0

Marius Copil a început excelent pe iarbă înainte de Wimbledon

    Marius Copil și-a câștigat meciul de la turneul din s-Hertogenbosch / Den Bosch. Arădeanul a revenit de la set pierdut (în tiebreak, la 8) și l-a învins pe Aljaz Bedene, un jucător cu un trecut recent destul de agitat, între UK și țara de origine, Slovenia. Apoi, Marius a trecut și de Yuichi Sugita, tot în trei seturi. Ambii sunt mai bine clasați decât Marius. Bedene e pe 70, în timp ce Sugita, este pe 53. În primul set, el a riscat mai mult cu primul serviciu, însă chiar și așa, și l-a păstrat drept armă redutabilă.…
0
marius copil se pregătește pentru wimbledon

[TENIS] Marius Copil se pregătește pentru Wimbledon

  Arădeanul Marius Copil se pregătește pe iarba de la Surbiton în Marea Britanie în vederea participării la Wimbledon, turneu unde va fi în premieră direct pe tabloul principal, al treilea mare șlem al anului, programat în perioada 3 – 9 iulie. Marius Copil a debutat în proba de dublu de la  Surbiton alături de australianul Jordan Thomson și au cedat categoric în minim de seturi, 6-3, 6-0, în fața cuplului Groth/Sat, favoriți trei. Confruntarea a durat doar 40 de minute, la finalul căreia Copil s-a ales cu suma de 460 euro pentru participare.  Cu totul altfel vor sta…
0
premieră pentru arădeanul marius copil

[TENIS DE CÂMP] Premieră pentru arădeanul Marius Copil

    Tenismenul arădean (locul 94 ATP) a trecut vineri de cel de al doilea tur preliminar la turneul de la Roland Garros și a pătruns pentru prima oară în carieră pe tabloul principal de la acest turneu. Marius a trecut nu fără emoții de germanul Peter Gojowszyk (locul 141 ATP), în trei seturi (6 – 4, 6 – 7, 7 – 6), pe un final dramatic în care Marius a salvat 4 mingi de meci. Este primul rezultat de acest fel la un turneu de Grand Slam după rezultatele notabile obținute după ce a ajuns în turul doi…
0
Revolut
Salon Marem
UVVG
veterinar arad
Secret Link