Ared
activitățile casei româno-chineze

Activitățile Casei ROMÂNO-CHINEZE, Filiala Arad – mediatizate apreciativ la nivel național

  Activitățile Casei Româno-Chineze – Filiala Arad sunt mediatizate apreciativ la nivel național. CASA PRIETENIEI, revista lunară a Casei Naționale Româno-Chineze a alocat în cel mai recent număr o pagină activității Filialei arădene și vizitei pe care au efectuat-o în China președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, președintele filialei Arad a Casei Româno-Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuț și directorul Direcției Comunicare și Strategii din cadrul Consiliului Județean Arad, Andrei Ando. „Este onorant pentru noi că revista Casa prieteniei a alocat Aradului o pagină întreagă. De altfel, vreau să profit de acest prilej pentru a mulțumi Excelenței Sale Xu…
0
republica populară chineză și-a trimis

Republica Populară Chineză și-a trimis la Arad cei mai înalți reprezentanți pe care-i are în România. De azi, Pecica este primul oraș care are un Club „Pro China”

  Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențial al Republicii Populare Chineze în România, Xu Feihong, a lăudat fără rezerve activitatea preşedintelui Casei Româno-Chineze, filiala Arad, prof. Dr. Lizica Mihuț. Excelența Sa Xu Feihong, ambasadorul Chinei la București, s-a aflat astăzi pentru a doua oară la Arad. Dacă prima dată a vizitat municipiul pentru a participa la simpozionul „Cultură și Civilizație chineză. Dialoguri interculturale româno-chineze”, organizat de filiala arădeană a Casei Româno-Chineze, de data aceasta a venit în județ pentru a participa la inaugurarea primului Club „Pro China” din România, înființat  la Pecica. Casa Româno-Chineză  a fost aleasă pentru a găzdui întâlnirea…
0
prof. lizica mihuț - primită

Prof. Lizica Mihuț – primită de Ambasadorul Chinei la București, Excelența Sa XU Feihong

  Prof. dr. Lizica Mihuț a fost joi la București, unde, în calitate de președinte al Casei Româno-Chineze, Filiala Arad, a ținut să-l felicite personal pe Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Excelenţa Sa Xu Feihong, cu prilejul apropiatei Zile Naționale a Republicii Populare Chineze. „Primire la Ambasada Republicii Populare Chineze de la Bucureşti Cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Populare Chineze, am avut onoarea să fiu primită de Excelenţa Sa Xu Feihong, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze la Bucureşti” – este mesajul-foto pe care prof. Lizica Mihuț l-a posta pe pagina…
0
produs al aradului

Produs al Aradului, cartea „CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO – CHINEZE” a fost lansată la la Muzeul Național al Literaturii Române [FOTO]

  Marți 27 iunie 2017, ora 17.00, la Muzeul Național al Literaturii Române din  București, a avut loc lansarea cărții CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO – CHINEZE, apărută recent la Editura Casa Româno – Chineză. Lansarea a avut loc  în prezența Excelenței Sale, XU FEIHONG, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România. Cartea cuprinde lucrările prezentate de către participanții la Simpozionul Internațional   „Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Interculturale Româno – Chineze”, ediția a II-a 2016, care au avut loc la Arad, în organizarea Casei Româno – Chineze, Filiala Arad. De asemenea, cartea mai cuprinde un…
0
aradul mi-a lăsat o impresie

[EXCLUSIV] „Aradul mi-a lăsat o impresie de neuitat (…) având un enorm potenţial” – interviu cu Excelența Sa Xu Feihong, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România

  Vizita în orașul nostru a ambasadorului Republicii Populare Chineze în România, Excelenta Sa Xu Feihong cu prilejul Simpozionului Internațional de Cultură și Civilizație Chineză – Arad 8 – 10 noiembrie, mi-a oferit nu doar o revelație personală, ci, mult mai important, cunoașterea unui reprezentant al unei uriașe culturi și puteri economice totodată. Am înțeles că merită cu prisosință să facem diligențele diplomatice pe lângă Ambasada RPC la București pentru a obține un interviu – nu-i așa?, clasic –  cu E.S. Xu Feihong, în care să abordăm subiecte cu tematică mai aproape de local, pornind de la politica internațională…
0
ambasadorul chinei

Ambasadorul Chinei – în vizită la Consiliul Judeţean. S-a pus și problema Aeroportului Arad

  Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad a primit astăzi vizita Excelenţei Sale, Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România. Excelenţa sa a vizitat Aradul, la invitaţia Casei Româno-Chineze, cu prilejul zilelor culturii chineze, eveniment  organizat prin grija doamnei Lizica Mihuţ. „Am fost onoraţi să primim vizita Excelenţei Sale, Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, la Consiliul Judeţean Arad. A fost o vizită importantă, o oprtunitate excelentă de apropiere a judeţului nostru de China. Aradul este înfrăţit cu provincia Hainan şi am dori să extindem acest gen de colaborare şi cu alte regiuni din China. Am…
0
excelența sa xu feihong

Excelența Sa Xu Feihong, ambasadorul Chinei în România, vine la Arad și participă la Simpozionul Internațional despre Cultura și Civilizația Chineză

  Excelența Sa Xu Feihong, ambasadorul Chinei în România va sosi luna viitoare la Arad – motivul principal fiind participarea la simpozionul internațional despre cultura și civilizația chineză organizat de filiala arădeană a Casei Româno-Chineze, dar delegația și-a programat și o serie de întâlniri cu reprezentanții administrației municipale și județene și cu mediul de afaceri. Anunțul a fost făcut ieri, într-o conferință de presă, de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno – Chineze din Arad. Cu acest prilej, aceasta a semnat, împreună cu Ana Maria Dragoș, președintele Asociației Con Brio (foto – galerie), un protocol de colaborare…
1 comentariu
Wise
Bodyguard Elite
Krak
Marketing Arad, Branding Arad
UAV
Secret Link