Teatrul Național din Timișoara anunță organizarea unei noi ediții a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești

opera si teatrul national timisoara
Distribuie:

FESTIVALUL EUROPEAN AL SPECTACOLULUI TIMIȘOARA –FESTIVAL AL DRAMATURGIEI ROMÂNEȘTI 4-10 și 19-20 decembrie 2024


Anul acesta, FEST–FDR îmbracă haine groase, de iarnă, fiind programat în perioada 4 – 10 decembrie și 19-20 decembrie 2024. Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând spectacolul pe text românesc de teatru, în interiorul FDR,  modulul de tradiție al festivalului. Așadar, programul FDR al acestei ediții reprezintă nu atât o selecție de spectacole montate în parametrii de timp tradiționali impuși de sistemul de selecție – spectacole realizate pe parcursul anului scurs de la ediția anterioară, cât un punct de vedere care are pornește de la ideea că viitorul este modelat de felul în care societatea zilei de astăzi își înțelege trecutul. De aceea, Naționalul timișorean, prin coordonatorul artistic al FEST–FDR, teatrologul Oana Borș, plasează spectacolele invitate în această ediție în spațiul conceptual al festivalului, intitulat MEMORIE. RECUPERĂRI.


Titlurile reținute pentru această ediție a modulului FDR sunt următoarele:

10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA de Gabi Sandu, regia Gabi Sandu și Elena Morar (Teatrul de Stat Constanța); PĂRINȚI, după Diana Bădică, regia Cristian Ban (Teatrul „Metropolis” București), RECONSTITUIREA, concept de Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru (Teatrul Național Craiova), HARTA LUI ELIAN, concept de Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia: Nicoleta Lefter (Teatrul „Gong” Sibiu), IERBAR de Radu Afrim după volumul de poezie „Cartea plantelor şi animalelor“ de Simona Popescu, regia Radu Afrim (Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”), OCHII MAMEI, după Tatiana Țîbuleac (Centrul de Teatru Educațional Replika) și DECALOGUL DUPĂ HESS de Alina Nelega, regia Gabi Cadariu (Teatrul de Artă București).


Întrucât principiul de bază al FEST–FDR este întâlnirea și dialogul dintre spectacologia românească și cea mondială și, totodată, în siajul aceluiași spațiu conceptual, publicul festivalului se va reîntâlni în secțiunea FEST cu celebrul regizor și actor italian Pippo Delbono care, alături de compania lui, va prezenta pe scena Teatrului Național spectacolul TREZIRE / IL RISVEGLIO, ale cărui repetiții generale le-a găzduit în vara acestui an. Spectacolul TREZIRE / IL RISVEGLIO de Pippo Delbono este o coproducție internațională, o colaborare care a reunit teatre din Italia, Franța, România și Belgia, respectiv Emilia Romagna Teatro ERT / Teatro Nazionale, în calitate de producător executiv și Teatro Stabile din Bolzano, Teatro Metastasio din Prato, Théâtre de Liège, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Institutul Italian de Cultură din București, Sibiu International Theatre Festival / Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatro Piemonte Europa / Festival delle Colline Torinesi și Théâtre Gymnase-Bernardines din Marsilia, în colaborare cu Centro Servizi Culturali Santa Chiara, Trento și Le Manège Maubeuge – Scène Nationale, în calitate de coproducători.

il risveglio


În sfârșit, Teatrul Național va închide această ediție a FEST–FDR cu premiera festivalului, spectacolul ABSURDINIA, pe un scenariu și în regia lui Gavriil Pinte, într-o explorare a teatrului absurdului, alăturând vocile lui I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec.

Vom reveni în curând cu amănunte privind programul pe zile al FEST–FDR 2024


Sursa: Comunicat TNTm


 

Categorie: Comunicate de presă, Timiș
Etichete: FEST-FDR, FESTIVALUL EUROPEAN AL SPECTACOLULUI TIMIȘOARA –FESTIVAL AL DRAMATURGIEI ROMÂNEȘTI, Teatrul Național din Timișoara
Distribuie:
Articolul anterior
Protejat: PODCAST ELECTORAL | Candidatul AUR Arad pentru Senatul României Teofil Parasca și proaspătul consilier local Leontin Aslău – despre „ce și cine-i mână în această luptă politică”
Articolul următor
Expoziția internațională „Soldații de Teracotă – Armata nemuritoare a primului împărat chinez”, la Complexul Muzeal Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie