Un arădean a fost reținut după ce a fost prins conducând băut, de două ori în trei ore

bărbat din teleorman arestat
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Polițiștii Biroului Rutier au reținut, în această dimineață, un arădean de 45 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, două acte materiale. Acesta a fost prins băut la volan, azi-noapte, de două ori într-un interval de trei ore. După prima recoltare de probe și primul dosar penal, acesta nu a renunțat să conducă. A fost prins la volan, pe aceeași stradă. La orele dimineții a fost reținut pentru 24 de ore.


„În jurul orei 01:20, bărbatul a fost depistat de polițiștii Secției 2 Micălaca, în timp ce conducea un autoturism pe Bd. N. Titulescu. Testarea cu aparatele din dotare au indicat o îmbibație alcoolică de 1.34 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce.

Ulterior, la ora 04:00, bărbatul a fost depistat din nou, pe același bulevard, în timp ce conducea același autoturism. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,83 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus, din nou, la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut în această dimineață, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.” –  a informat IPJ Arad.


Sursa: IPJ Arad

Foto: imagine ilustrativă 


 

Categorie: Evenimente din trafic, Știri
Etichete: Arad Traffic, conducere sub influența alcoolului, IPJ Arad, șofer
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Percheziții urmate de rețineri pentru pescuit ilegal și alte infracțiuni, la Pilu
Articolul următor
Târg caritabil pentru Carla – ediția a treia, sâmbătă, în Piața Avram Iancu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

13 Septembrie – zi cu dublă semnificație pentru ISU Arad | Ziua Pompierilor din România și 90 de ani de la înființarea unității

0
În fiecare an, la data de 13 septembrie, sărbătorim Ziua Pompierilor din România, prilej cu care cinstim curajul și devotamentul pompierilor militari care, în urmă cu 178 de ani, au înfruntat trupele otomane în Bătălia din Dealul Spirii, unul dintre momentele de referință din istoria pompierilor români. Anul acesta, pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, sărbătoarea are o dublă semnificație. Alături de Ziua Pompierilor din România, ISU Arad împlinește  90 de ani de la înființarea unității. Cu prilejul celor două momente aniversare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad organizează, în perioada…

Deciziile luate în ședința CSAT, anunțate oficial

0
CSAT a aprobat, luni, Documentul de analiză privind implementarea programului SAFE, care vizează dezvoltarea industriei naţionale de apărare, prin modernizare şi capacitatea de a produce sisteme de înaltă performanţă. „Consolidarea posturii militare a SUA în ţara noastră reprezintă o investiţie strategică în securitatea României”, a informat Administraţia Prezidenţială, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Pe ordinea de zi a Consiliului s-au aflat, de asemenea, teme privind consolidarea capabilităţilor operaţionale ale Armatei României şi adaptarea planificării strategice la noile realităţi geopolitice. „În contextul în care Statele Unite ale Americii se află în plin proces de revizuire a posturii sale…

Doi tineri polițiști din Arad au refuzat mita oferită de un șofer și i-au făcut dosar penal

0
Doi agenți de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică (BOP) Arad au dat dovadă de integritate în noaptea de duminică spre luni. În data de 7 septembrie 2026, în jurul orei 00:24, echipajul format din agent de poliție Covasan Simon și agent de poliție Onila Giulia desfășura o acțiune de supraveghere și control al traficului rutier pe Bulevardul Revoluției din Municipiul Arad. Polițiștii au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Franța, după ce conducătorul auto nu a acordat prioritate de trecere în intersecția dirijată dintre Bulevardul Revoluției și strada Mihai Eminescu. Tentativă de mituire eșuată După ce agenții…

Român mort într-o explozie în Italia | Anchetatorii verifică ipoteza unui dispozitiv exploziv folosit la spargerea bancomatelor

0
Un român de aproximativ 40 de ani a murit în urma unei explozii produse într-o zonă rurală din apropierea orașului Andria, în sudul Italiei. Alături de el și-a pierdut viața un italian de aceeași vârstă. Anchetatorii iau în calcul ipoteza că cei doi manipulau materiale explozive și pregăteau un dispozitiv destinat spargerii bancomatelor. Autoritățile italiene au reușit să obțină indicii cu privire la identitatea celor doi bărbați prin analizarea amprentelor, a unor semne distinctive și a altor elemente găsite la fața locului, notează Buonasera24. Identitățile victimelor urmează să fie confirmate oficial după efectuarea autopsiilor la Policlinico din Bari. În paralel,…

Actualizare 1 Afaceristul Dorel Ungur – vizat de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală pentru exploatarea ilegală a balastierei din zona Feldioara, județul Arad

1 comentariu
Precizările Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad  cu privire la cele 11 percheziții domiciliare efectuate vineri, 4 septembrie, în județele Arad și Bihor, fiind vizate sediile unor societăți comerciale, balastiere și domiciliile unor persoane de interes în cauză, în concret vizat fiind controversatul afacerist bihorean Dorel Ungur, firme ale acestuia și membri ai familiei sale. „În data de 04.09.2026, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au pus în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Arad și Bihor, într-un dosar penal…

Ședință CSAT | Temele de pe agenda întâlnirii

0
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat duminică cea de-a treia şedinţă CSAT din acest an. Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost programată pentru luni, 7 septembrie 2026, ora 15:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036, Programul Armata României 2044, Documentul de analiză privind implementarea programului SAFE, aprobat în şedinţa de lucru interinstituţională din data de 13.08.2026, termeni de referinţă privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forţelor SUA şi a locaţiilor de dislocare în Europa. De asemenea, pe…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Atenție, șoferi! | Restricții de circulație pe B-dul Nicolae Titulescu, în zona intersecției cu strada Dr. Cornel Radu

0
Primăria municipiului Arad informează participanții la trafic că, în perioada 14 – 25 septembrie 2026, vor fi instituite restricții de circulație pe B-dul Nicolae Titulescu, la traversarea liniilor de tramvai din intersecția cu str. Dr. Cornel Radu. Măsura este necesară pentru desfășurarea lucrărilor aferente obiectivului de investiție „Refacție linie cale de tramvai și a rețelei aeriene de contact aferente în municipiul Arad – Tronson I: Piața Podgoria – Pasaj Micalaca – Micalaca zona III”. Pe durata lucrărilor, circulația rutieră va fi reorganizată, iar participanții la trafic sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile agenților de circulație. Rute ocolitoare:…

Sfânta Maria Mică | Semnificație creștină, tradiții și obiceiuri la români

3 comentarii
Sfânta Maria Mică – semnificație creștină Nașterea Maicii Domnului este prăznuită de biserică pe 8 septembrie. În legătură cu nașterea și copilăria Maicii Domnului sunt foarte puține informații și date relatate în Sfânta Scriptură. Cele mai multe date despre aceste momente din viața sa ne sunt relatate de scrierile apocrife și, mai ales, de tradiție. Din scrierile sfinte se știe că Fecioara era din neamul lui David (Ps. 131, 11; Matei 21, 9; Luca 1, 32; Romani 1, 3 etc.). După tradiție, părinții săi se numeau Ioachim-Eli, Eliachim (Luca 11, 23) și Ana și locuiau în Nazaret din Galileea. Nazaretul,…

Deputatul Geanina Pistru-Popa cere implicare și fonduri pentru deschiderea Palatului Copiilor Arad

0
La deschiderea noului an școlar, deputatul PNL Geanina Pistru-Popa a adresat o interpelare ministrului Educației și cercetării, Mihai Dimian, cu privire la situația Palatului Copiilor. În interpelare, Geanina Pistru-Popa a explicat importanța Palatului Copiilor pentru Arad, a cerut fondurile necesare și implicare pentru a da în folosință o clădire deja construită, blocată în mare măsură de birocrație. NOTĂ criticarad: Construcția noului sediu al Palatului Copiilor Arad de pe strada Miron Costin trebuia finalizată în 2013, însă proiectul a suferit numeroase întârzieri și nu are nici în prezent un termen clar de inaugurare. Lucrările, realizate de firma Tehnodomus SRL, au fost…

Oțelul – Rapid 0-1 | Giuleștenii urcă pe locul 2 în Superliga

0
Cuprins 1. Rezultatul: Oțelul Galați – Rapid 0-1 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și clasamentul 5. Reacții: Daniel Pancu și Olimpiu Moruțan 6. Ce urmează pentru Rapid și Oțelul Surse Rapid – Oțelul rezultat: giuleștenii au câștigat 1-0 la Galați, duminică, 6 septembrie 2026, printr-un gol marcat în minutul 90+4 de Alex Pașcanu, în meciul care a închis etapa a 8-a din Superliga. Oțelul a terminat partida în inferioritate numerică, după eliminarea lui Patrick. Victoria are miză directă pentru clasament: Rapid urcă pe locul 2, la două puncte…

Petrolul – Corvinul: 2-0 pe Ilie Oană

0
Cuprins 1. Rezultatul: Petrolul – Corvinul 2-0 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și clasamentul 5. Reacții: Ricardo Sousa și Florin Maxim 6. Ce urmează pentru Petrolul și Corvinul Surse Petrolul – Corvinul rezultat: „lupii galbeni” au învins-o pe Corvinul Hunedoara cu 2-0, duminică, 6 septembrie 2026, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, în etapa a 8-a din Superliga. Golurile au fost marcate de Malula și Mark Țuțu. Victoria confirmă startul excelent de sezon al Petrolului, echipă aflată pentru prima dată în ultimii ani în lupta directă pentru locurile…

Marele Premiu al Italiei | Antonelli câștigă la Monza

0
Cuprins 1. Rezultatul: Antonelli câștigă la Monza 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea cursei, tur cu tur 4. Miza competițională și clasamentul mondial 5. Reacții: Leclerc și paddockul Mercedes 6. Ce urmează în Formula 1 Surse Marele Premiu al Italiei a fost câștigat, duminică, 6 septembrie 2026, de Kimi Antonelli (Mercedes), plecat de pe locul 19 pe grila de start la Monza, într-una dintre cele mai spectaculoase curse ale sezonului de Formula 1. Cursa a fost marcată de accidentul violent al lui Charles Leclerc, în turul 2, la Parabolica. Victoria are miză dublă: Antonelli devine primul…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor AMINTIRI DIN COPILĂRIA CRETINIEI MELE (2) Apasă aici pentru a citi
Secret Link