Un parapantist în vârstă de 20 de ani s-a prăbușit în apropierea Dealurilor Șiriei. Se află internat la UPU, cu multiple traumatisme

parapanta
Distribuie:

 

Un tânăr de 20 de ani s-a prăbușit, probabil din cauza mișcărilor imprevizibile ale vântului, în jurul orei 14.30, în timp ce zbura cu parapanta în preajma dealurilor Șiriei. Echipajul SMURD care s-a deplasat la fața locului cu elicopterul l-a găsit pe parapantist în viață, dar cu multiple traumatisme – fracturi și contuzii.

„Tânărul parapantist are multiple traumatisme și a fost transport la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean Arad. La fața locului s-a deplasat echipajul SMURD, terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad. Au găsit o persoană de aproximativ 20 de ani, bărbat cu multiple traumatisme în urma unui accident de parapantă. I s-au acordat îngrijiri medicale conform procedurilor și a fost transportat în viață la UPU Arad”, a declarat George Pleșca, purtător de cuvânt Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

UPDATE: Parapantistul a suferit o fractură de coloană, printre alte traumatisme, și se află în tratament la Spitalul Clinic Județean Arad.

Categorie: Știri
Etichete: parapanta, prabusit, SMURD, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Valabilitatea PAȘAPORTULUI ELECTRONIC crește de la 5 la 10 ani. Vezi noile MODIFICĂRI
Articolul următor
Un PEDOFIL BRITANIC, traficant de minori, dat în urmărire internațională, a fost prins de polițiști la Cermei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

lidl

Lidl deschide magazin în Ineu

Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin, în orașul Ineu, județul Arad, pe data de 19 iunie. Noul magazin este situat pe Calea Republicii, Nr. 8-10,…