Un român care n-a avut vreodată permis și a fost prins de 20 de ori la volan a înmatriculat peste 1.200 de mașini și a câștigat 750.000 de euro

italia roman
Distribuie:

Un român e în centrul unei anchete în care e acuzat că a câștigat 750.000 de euro după ce a înmatriculat pe numele lui peste 1.200 de autoturisme, în Italia, relatează Monza Today.

Nu a obținut niciodată permisul de conducere, dar de-a lungul timpului a achiziționat prin firma sa peste 1.200 de vehicule (majoritatea pe numele său), care au fost folosite de alte persoane. Potrivit cercetărilor, românul ar fi realizat astfel un câștig ilicit de aproape 750 de mii de euro, din plăți neachitate către organele fiscale și neplata taxei de drum.

Anchetatorii n-au oferit prea multe detalii despre român, cu excepția faptului că locuiește de ceva vreme în provincia Monza si Brianza. O măsură specială de supraveghere a fost cerută de Comisarul de poliție din Monza, urmând ca un judecător să se pronunțe în acest sens.

În plus față de acuzațiile de evaziune fiscală, din 2011 încoace polițiștii l-au descoperit de 20 de ori în timp ce conducea fără permis și comitea alte abateri rutiere. El a încercat aproape întotdeauna să scape de controale fugind cu mașini puternice, cu mare viteză, chiar și în zonele rezidențiale. În două cazuri, a ajuns să piardă controlul mașinii, provocând grave accidente rutiere.


Sursa: LIBERTATEA


 

Categorie: Externe
Etichete: permis, roman, volan
Distribuie:
Articolul anterior
LIGA 4 ARAD – Meci cu meci, pe scurt
Articolul următor
Cicliștii Velocitas la Campionatul Balcanic de XCO și Campionatul Național de XCE din Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie