Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a marcat solemn deschiderea anului universitar 2025–2026, într-un cadru festiv, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Evenimentul a fost precedat de depunerea de coroane la monumentul lui Vasile Goldiș, patronul spiritual al universității, în Piața Revoluției.
Maestrul de ceremonii a fost actorul Zoltan Lovas, Claudia Iuga a fost cea care a interpretat imnul național și imnul UVVG, iar Pavel Bartoș, invitatul special al universității, a contribuit de asemenea la reușita evenimentului.
Cuvântul de deschidere al prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”:
„O nouă filă se deschide astăzi în istoria Universității de Vest «Vasile Goldiș din Arad». Întotdeauna deschidem anul într-o atmosferă sărbătorească, într-o atmosferă în care ne place să avem alături colegii, partenerii antreprenoriali, oficialitățile, suntem o universitate care aparține comunității arădene, dar în special tinerii noștri colegi, mai tinerii noștri colegi, tinerii noștri studenți. Mă bucur în mod deosebit să vă văd astăzi în număr atât de mare aici la deschiderea anului universitar. Aș dori să vă mulțumesc, în numele meu și al colegilor mei pentru faptul că ați ales Universitatea de Vest «Vasile Goldiș» din Arad. Este un pas important pe care l-ați făcut și pe care l-ați decis împreună cu părinții dumneavoastră. Este un pas care ne responsabilizează în mod deosebit pe mine și pe colegii mei, dar este și un pas care ne arată că ne facem meseria cu dăruire și cu profesionalism și faptul că ați ales universitatea noastră arată o recunoaștere a valorii UVVG și înseamnă că nu am muncit degeaba în toți acești ani”, le-a spus celor prezenți prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci.
„Împreună cu toții, studenți, profesori, părinți, personal, reprezentăm comunitatea academică a Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad, pe care cu drag, cu recunoștință, cu toate aceste gânduri de frumos început de an aș vrea să-l transmit către voi, aș vrea să fiți o generație de top, să faceți împreună ca și acest an universitar să fie nu doar un an de învățare, ci și un an de transformare. Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru că sunteți astăzi la ceas aniversar și în această zi superbă de sărbătoare alături de noi, vă aduc un gând de mulțumire și de recunoștință din partea întregii comunități academice a Universității de Vest «Vasile Goldiș» din Arad pe care o reprezint astăzi în fața dumneavoastră și declar deschis anul universitar 2025-2026, urându-vă din plin, sănătate, bucurie, împliniri și putere de muncă”, a mai spus prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci.
Mirco Maschio, Doctor Honoris Causa al UVVG, președintele Grupului Maschio Gaspardo, unul dintre cei mai vechi parteneri ai universității arădene, le-a transmis studenților să creadă în visurile lor și să lupte pentru ca acestea să se îndeplinească
„Pentru mine, legătura cu această universitate este una profundă”, a spus acesta, Omul de afaceri a subliniat că adevărata forță a unei instituții – fie ea universitate sau companie – stă în oameni și în valorile lor. „Anii pe care îi veți petrece aici nu sunt doar despre acumularea de cunoștințe, ci și despre a învăța să gândiți liber, să colaborați, să transformați greșelile în lecții și visurile în realitate”,Credeți în visurile voastre și luptați mereu pentru a le pune în practică.” A urat tuturor un an academic plin de realizări și inspirație, felicitându-i pentru alegerea de a face parte din familia UVVG.
Au mai urcat pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici pentru a se adresa studenților, părinților și cadrelor didactice ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Călin Bibarț, primarul municipiului, Mihai Pașca, prefectul județului, conf. univ. dr. Teodor Cilan, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” și Roberto Sperandio, consulul onorific Italiei la Arad.



































