Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – 35 de ani de la înființare

35 de ani ai uvvg
Distribuie:

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – 35 de ani de educație, viziune și spirit național

Pe 2 mai 2025, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad sărbătorește 35 de ani de la înființare – un moment aniversar care reunește tradiția, excelența academică și implicarea comunitară sub semnul unui ideal fondator: acela de a oferi educație de calitate, în spiritul valorilor naționale.

Înființată la 2 mai 1990, sub conducerea rectorului fondator prof. univ. dr. Aurel Ardelean, UVVG îl are ca patron spiritual pe marele patriot român Vasile Goldiș – corifeu al Marii Uniri și promotor al ideii că „numai instituţiile cultural-educative… au menirea de a contribui la afirmarea unui popor într-o democraţie de tip naţional”.

Această viziune nu era nouă pentru Arad, un oraș cu o lungă tradiție educațională: de la înființarea în 1812 a Preparandiei – prima școală pedagogică din întreg spațiul românesc, la rolul de capitală politică a Transilvaniei în anii premergători Marii Uniri, Aradul a fost mereu un bastion al culturii și educației. Astăzi, visul lui Vasile Goldiș de a transforma orașul într-un centru universitar modern este pe deplin realizat.

„Pentru unii, UVVG este o instituție de învățământ superior acreditată. Și este! Pentru mine însă, UVVG este viața însăși. Am crescut odată cu această Universitate, din visul tatălui meu — un vis clădit cu sacrificiu, credință și iubire. Azi, continui această misiune cu aceeași dedicare, asumând un legământ de a duce mai departe această muncă de sacrificiu. Pentru mine, UVVG începe cu un singur cuvânt: TATA! 35 de ani înseamnă minute, ore, zile, dar și mii de pași spre înfăptuirea viselor și formarea sufletelor. Înseamnă muncă depusă cu sacrificii în credință și iubire de toată comunitatea noastră, pentru a dărui societății mii de absolvenți care astăzi sunt foarte bine inserați pe piața forței de muncă peste tot în lume. Acesta este legământul meu; de a continua și a duce mai departe această moștenire în credință, iubire și onoare, împreună cu toți colegii mei. La mulți ani UVVG! La mulți ani dragi colegi din comunitatea academică, personal non didactic, auxiliar  și colaboratori. La mulți ani, dragi studenți și absolvenți”, a declarat prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.


35 de ani ai uvvg


Cu peste 100.000 de absolvenți în cei 35 de ani de activitate, UVVG este o instituție care formează nu doar profesioniști, ci și caractere – oameni integri, responsabili, pregătiți să răspundă cerințelor unei lumi în continuă schimbare. Sub coordonarea actualului rector, prof. univ. dr. habil Coralia Adina Cotoraci, universitatea continuă să se dezvolte ca un adevărat model de „Nouă Universitate”: deschisă la bază, selectivă la vârf, antreprenorială și profund conectată cu nevoile comunității.

Astăzi, peste 5.000 de studenți din România și alte 58 de țări își urmează visurile în campusurile UVVG, beneficiind de o infrastructură modernă, programe de mobilitate internațională și un cadru educațional care promovează gândirea critică, cercetarea științifică și inovația. Universitatea rămâne fidelă misiunii sale de a promova valorile umanității, de a încuraja sustenabilitatea și implicarea civică, oferind un spațiu în care tradiția și modernitatea se întâlnesc armonios.

La 35 de ani de la momentul fondator, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad își reafirmă rolul esențial în peisajul academic românesc și european. Sub motto-ul „Implicați în educația ta!”, UVVG duce mai departe testamentul unui vis devenit realitate: UNIVERSITATE LA ARAD PENTRU TOȚI ROMÂNII.

La mulți ani, UVVG! La mulți ani, Arad – oraș universitar!


Sursa: UVVG


 

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: prof. univ.dr. Aurel Ardelean, Universitatea de Vest Vasile Goldis, uvvg
Distribuie:
Articolul anterior
Misterul mumiei austriece a fost elucidat: un preot din secolul al XVIII-lea a fost îmbălsămat pe cale rectală
Articolul următor
ARAD | Rezultatul acțiunilor din trafic de 1 Mai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie