Volumul „ATITUDINI și CONFESIUNI” a văzut lumina tiparului

volumul „atitudini și confesiuni”
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.
Volumul „ATITUDINI și CONFESIUNI” a fost prezentat miercuri, 4 mai, la Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze de autoarea acestuia, prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Cartea cuprinde articole publicate de autoare în perioada 2015 – 2022 și se dorește a fi un elogiu adus unor arădeni de excepție. Lansarea propriu-zisă va avea loc în prima jumătate a lunii iunie, urmând a fi pusă în vânzare.

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț: 

„Cartea ATITUDINI și CONFESIUNI a fost anunțată, dar pentru prima dată, publicăm CUPRINSUL ei, cu următoarele precizări, pe care le considerăm foarte importante:

1. Cartea cuprinde articolele publicate în perioada 15 septembrie 2015 – 7 martie 2022, cu
excepția a câtorva articole, care au fost publicate înainte de această perioadă, dar au fost republicate.

2. Cartea (388 de pagini) se dorește a fi un elogiu adus unor arădeni de excepție și nu numai, dar cuprinde și articole de atitudine. Albumul foto din finalul cărții, înfățișează mari oaspeți ai Aradului, care prin prezența lor, au onorat urbea noastră și UAV.

3. Cartea se va regăsi în toate Bibliotecile mari din România, deoarece doresc ca articolele publicate să aibă viață lungă, ferindu-le, astfel de privirile severe ale timpului.

4. Nu am operat modificări în articolele aflate în carte, cu o singură excepție și anume, am eludat numele ziariștilor, cu care am polemizat la un moment dat și care, astfel, nu se mai regăsesc în carte.

5. Fiind o carte de atitudine, are un MOTTO: „Românii nu vor accepta, la nesfârșit, ca titlurile științifice și ierarhiile să fie dobândite de impostori. Va veni momentul, când falsele valori vor fi marginalizate.”

6. Este prima carte, pe care am finanțat-o, în totalitate, iar vânzarea ei acoperă doar cheltuielile de așezare în pagină a articolelor, tipărire și copertă (42 de lei), nu și tehnoredactarea și elaborarea, care sunt gratuite.

7. Lansarea cărții va avea loc în prima jumătate a lunii iunie.”

CUPRINS:

Capitolul I. EVOCĂRI REVERENȚIALE: (Patriarhul Daniel; Ștefan Augustin Doinaș; Ioan Dumitrache; Daniel Funeriu).

Capitolul II. ARĂDENI CE NU TREBUIE UITAȚI

a. Profiluri de ieri şi de azi: (Dimitrie Cameniță; Adriana Chiriță; Ovidiu Cornea; Corina Crișan; Miloș Cristea; Silvia Demian; Gheorghe Falcă; Onoriu Felea; Mihai Fifor; Dorin
Frandeș; Radu Homescu; Anton Ilica; Michael Iovin; Elena (Eli) Lăslean; Zoltan Lovas;
Marii medici ai Aradului; Horia Medeleanu; Mirela Mureșan; Dana Olar; Ovidiu Olariu; Alexandru Roz; Gheorghe Schwartz; Cecilia Sîrghie; Dumitru Șerban; Mirela Valea; Andreea Weisl-Shaw).

b. Con Brio. Mărturisiri: (Liliana Bran; Diana Chițoi; Tabita Cristea; Ana-Maria Dragoș;
Aureliana Man; Ramona Pantea; Viorica Popescu).

c. In memoriam: (Mihai Boțan; Ioana Fălcușan; Rodica Ghidău; Teo Morar, Mihai Takacs).

Capitolul III. APRECIERI ALE AMBASADEI R. P. CHINEZE ÎN ROMÂNIA:

E. S. Xu Feihong, Ambasador al R. P. Chineze în România, Discurs cu prilejul Simpozionului, vol. I, (2016); E. S. Xu Feihong, Ambasador al R. P. Chineze în România, Prefaţă, vol. I, (2017); E. S. Xu Feihong, Ambasador al R. P. Chineze în România, Prefaţă, vol. II, (2018); E. S. Jiang Yu, Ambasador al R. P. Chineze în România, Prefaţă, vol. III, (2019); E. S. Jiang Yu, Ambasador al R. P. Chineze în România, Discurs cu prilejul Simpozionului, vol. III, (2019); E. S. Jiang Yu, Ambasador al R. P. Chineze în România, Scrisoare de felicitare, vol. IV, (2019); E. S. Jiang Yu, Ambasador al R. P. Chineze în România, Prefaţă, vol. IV, (2020); E. S. Jiang Yu, Ambasador al R. P. Chineze în România, Scrisoare specială de felicitare, (5 noiembrie 2020); E. S. Jiang Yu, Ambasador al R. P. Chineze în România, Scrisoare de felicitare, (25 februarie 2021); E. S. Jiang Yu, Ambasador al R. P. Chineze în România, Scrisoare de felicitare, (19 martie 2021); E. S. Jiang Yu, Ambasador al R. P. Chineze în România, Scrisoare de felicitare cu prilejul Zilei Naţionale a României, (noiembrie 2021); Dialoguri Româno-Chineze la Arad).

Capitolul IV. CONVORBIRI PROVOCATE. INTERVIURI:

(Chinezii ne dau o lecţie de pragmatism; Cifrele sunt cele mai elocvente; Este foarte greu să pui la punct o astfel de istorie (I, II); Cum a reușit să devină femeia puternică de astăzi; Teatrul arădean la un secol de la Marea Unire; Mi-am câștigat dreptul de a spune adevărul în faţă; În România de astăzi, diplomele și-au pierdut credibilitatea; Modul de a domina al femeii este mult mai subtil; Va veni momentul când falsele valori vor fi marginalizate; Un prilej de a ne apropia de Dumnezeu; Am candidat pentru funcţia de rector; Propuneri concrete de colaborare ale Chinei cu Aradul; Nu mi-am trădat nicicând vocația de profesor; Aradul poate fi un punct de reper cultural).

Capitolul V. BISERICĂ, ÎNVĂȚĂMÂNT, CULTURĂ:

(Corul Facultății de Teologie Ortodoxă – 25 de ani de existență; Eveniment la Consiliul Județean; Concert extraordinar dedicat Unirii Principatelor Române; Bernstein şi Gershwin în interpretarea Filarmonicii arădene; Duminică, la Vatican; Catedrala veche a Aradului. Inițiative excepționale; Palatul Cultural, o bijuterie arhitecturală recent restaurată; Seară de colinde de neuitat; Program cultural dens la New York; Festivalul Internaţional de film Documentar (fARAD); Filarmonica arădeană. Concert de colinde; Concertul de colinde al Facultății de Teologie Ortodoxă; George Enescu şi Aradul; Festivalul Filmului Documentar fARAD, ediția a VII-a; Filarmonica arădeană. Deschiderea stagiunii. O seară magică; Colegiul Național „Moise Nicoară”, medalie de aur; Expoziție de anvergură la Galeria Națională de Arte „Delta”; Facultatea de Teologie Ortodoxă. Moment aniversar; La Filarmonica arădeană, colinde și cântece de Crăciun; Eveniment cultural. Lansare de carte).

Capitolul VI. TEATRU:

(Artă, regia Szabo K. Istvan; Câteva opinii la final de Festival; Săptămâna Luminată, regia Nicolae-Mihai Brânzeu; Bull, regia Bobi Pricop; Vârful Aisbergului, regia Theodor – Cristian Popescu; Ecarisajul pentru toți, regia Tudor Lucanu; Iubirea la oameni, regia Vlad Massaci; Orașul nostru, regia Cristian Ban; Festivalul Internaţional de Teatru Nou (FITN), ediţia a V-a; Complexitatea apartenenţei, regia Radu Nica; Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Deschiderea stagiunii 2017-2018; Flori de mină, regia Ştefan Iordănescu; Compania de teatru „Aradi Kamaraszínház”; Bravo, Doru Păcurar!; Tatăl, regia Radu Iacoban; Un spectacol monumental la Gyula şi, în curând, la Arad; Management defectuos al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”; Festivalul de Teatru Clasic, ediția a XXIV-a. Opinii la „cald”; Un superb gest eșuat!; [Ză] Pes©ăruș, regia Catinca Drăgănescu; Familia Ibsen, regia Cristian Ban; Festivalul Internațional de Teatru Clasic: 25 de ani de existență; Recitalul actriței Oltea Blaga; Toamna în Poezie… la Teatrul de Vară; Musical, regia Tapasztó Ernő; Școala şi Familia, regia Cristian Ban; Carmen Vlaga vorbește cu tine, regia Ștefan Iordănescu; Zoltan Lovas: 50; 25; 100; Our Last Terminal. Platonovka, regia Botond Nagy; Universitatea de Vest din Timişoara, regal intelectual).

Capitolul VII. UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU”. PRECIZĂRI NECESARE:

(Fără menajamente despre UAV; Despre EWM și nu numai; Un proiect de succes: KA 2,
SPSM; Aradul universitar prezent la Comisia Europeană; Drumurile săptămânale ale Ramonei Lile la București; Dacă nu atragem fonduri; Cartea de vizită a Universității; Nu mi-e rușine să recunosc că am plâns; Atenționare cu privire la viitorul Universității „Aurel Vlaicu“).

Capitolul VIII. CARIERĂ CONSTRUITĂ PRIN IMPOSTURĂ:

Ramona Lile, o secretară ajunsă rector (I, II, III, IV, V); Sacrificarea UAV pentru interes personal; Caz grav de plagiat; Numeroase articole despre plagiat; Semnalare; Adevăr ascuns; Precizare; Articole de presă menţionate prin linkuri; Articole referitoare la plagiat (selectiv).

Capitolul IX. VARIA:

(Să ne bucurăm cu toții; Mai poate fi trombonit Aurel Ardelean? (I, II, III, IV); Articole din presă, despre proces; Cetățean de onoare al Municipiului Arad; Clubul Pro China la Pecica; Împreună pentru Arad. Pledoarie pentru o normalitate politică; Sărbători Pascale, mai altfel; Posibile activități în / după izolare; Am găsit un portmoneu; Poliția Locală din Arad. Aprecieri; Anul Nou Chinezesc 2022).

Capitolul X. RECEPTARE CRITICĂ:

(Ion Cocora, Aradul în Jurnalul teatral din revista „Neuma”; Diana Achim, Cultura şi Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze (volumul III); Diana Achim, China şi România. Dialoguri între civilizații şi schimburi culturale; Lazăr Faur, Cultura şi Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze (volumul IV); Anton Ilica, Rememorări cordiale;

Capitolul XI. OASPEŢI AI ARADULUI, 2004 – 2020, în ordine cronologică. (Selectiv):

(Academician Mircea Maliţa; Academician Marius Sala; prof. univ. dr. docent Ion Toboşaru; Ştefan Augustin Doinaş, poet şi traducător; Roseann Runte, rector (Canada); Academician Cornelia Bodea; Susanne Kastner, vicepreşedinte Bundestag; Mathias Jurgen Bauer, rector
(Saarbrucken); REGELE MIHAI AL ROMÂNIEI; Cristian Tudor Popescu, ziarist şi eseist; Ioan Carţiş, rector (Timişoara); Î.P.S Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului; Academician Eugen Simion, Preşedinte al Academiei Române; E. S. Michael Guest, Ambasador al S. U. A.; E. S. Mohamed Laichoubi, Ambasador al Algeriei; E. S. Rodica Radian Gordon, Ambasador al Israelului; Jürgen Schreier, Ministrul Învăţământului (Germania); Ernst Cristoph Sutner, prof. univ. dr. pr. (Viena); Academician Solyomosi Frigyes (Ungaria); Theodor Stolojan, prof. univ. dr. (Bucureşti); Pasquale Mistreatta, rector, Universitatea din Cagliari; Muhamad Ali Taha, preşedintele Uniunii Scriitorilor arabi din Israel; Andrei Pleşu, eseist şi istoric al artei; Gabriel Liiceanu, filosof şi editor; Nicolae Ghilezan, prof. univ. dr. docent (Cluj-Napoca); Zahal Levy, prof. univ. dr. (Israel); Eugen Ovidiu Chirovici; Lotfi Zadeh prof. univ. dr. (SUA); Ioan Rus, Ministru de Interne; Mircea Geoană, Ministru de Externe; Academician Ioan Dumitrache; Radu Munteanu, rector (Cluj-Napoca); dr. Ştefan Mâşu, Şeful suprem al Ritului York; Cristian Adomniţei, Ministru al Educaţiei Naţionale; Mihail Hărdău, Ministru al Educaţiei Naţionale; Ion Gh. Roşca, rector A. S. E. (Bucureşti; Mohamed Nobil Solioman Deabes, rector, (Cairo); Valeriu Stoica, prof. univ. dr. (Bucureşti); Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; Adrian Curaj, Ministru al Educaţiei Naţionale, Director General UEFISCDI; Î.P.S. dr. Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului; E.S. David Oren, Ambasador al Israelului; George Dincă, prof. univ. dr. (Bucureşti); Daniel Funeriu, Ministrul al Educaţiei Naţionale; Anton Hadăr prof. univ. dr. ing.; Academician Eugen Segal ; Rita Padovani, prof. univ. dr. (Roma); Grozdanka Gojkov,prof. univ. dr. (Serbia); Mihai Răzvan Ungureanu, prof. univ. dr. (Bucureşti); Florin Georgescu, Prim-viceguvernator al B. N. R.; Academician Ionel V. Vlad, Preşedinte al Academiei Române; Remus Pricopie, Ministrul al Educaţiei Naţionale; Radu Gheţea, Preşedinte al CEC BANK; Doris Pack, deputat, Parlamentul Europei; E. S. Huo Yuzhen, Ambasador al Chinei în România; E. S. Xu Feihong, Ambasador al Chinei în România; E. S. Yu Jiang, Ambasador al Chinei în România).

La conferința de presă au participat și membrele Asociației Con Brio

Volumul „ATITUDINI și CONFESIUNI” a văzut lumina tiparului

Având în vedere că unul dintre subcapitolele cărţii este dedicat Asociaţiei Con Brio, reprezentantele acesteia au ţinut să spună câteva cuvinte.

Ana-Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio: „Vreau să vă mulţumesc că unul dintre subcapitole a fost alocat Asociaţiei Con Brio. Este o amintire frumoasă. Fiecare dintre membrele asociaţiei am încercat să venim cu o contribuţie proprie majoră şi ne-am implicat total în acţiunile pe care le-am organizat împreună cu Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze”.

Tabita Cristea:  „Am văzut o parte din carte şi sunt onorată. Este un volum care are un conţinut foarte interesant şi o prezentare grafică frumoasă”.

Liliana Bran: „Dacă ar fi să căutăm un numitor comun pentru toţi cei care suntem aici, acela ar fi cărţile. Toţi iubim cărţile. În cartea doamnei prof. univ. dr. Lizica Mihuţ se vede foarte multă atitudine. În ceea ce priveşte Asociaţia Con Brio, pot să vă spun că pentru mine a fost o şansă foarte mare”.

Ramona Pantea: „Şi pentru mine este o mare onoare să fac parte din Asociaţia Con Brio şi din cuprinsul acestei cărţi. Doresc să o felicit din tot sufletul pe prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. Vă invit cu modestie să răsfoiţi această carte, să o citiţi şi să o daţi mai departe”.

Categorie: Cultură
Etichete: Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuț
Distribuie:
Articolul anterior
Teatrul Național din Timișoara aniversează Ziua Mondială a Dansului cu spectacolul PRIN VIS
Articolul următor
Noaptea Muzeelor este organizată la Arad, Lipova și Șiria în 14 și 15 mai [PROGRAM]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Articolul următor Focare de gripă aviară înalt patogenă, la granița de Vest a României, în județul Bekes. DSVSA Arad instituie măsuri de prevenire a apariției focarelor Apasă aici pentru a citi
Secret Link