10 școli arădene s-au alăturat proiectului „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” din acest an

Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

„Maratonul pentru Educație Antreprenorială” se află la a patra ediție la nivel național, iar la Arad la a treia ediție, pentru că a intrat mai târziu în această competiție.

„Anul acesta s-au înscris 10 licee colegii. Suntem susținuți și avem un parteneriat încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Universitatea de Vest Vasile Goldiș, Consiliul Județean, Primăria Municipiului Arad și avem o susținere foarte importantă din partea antreprenorilor care fac parte din această confederație”, a spus Ana-Maria Dragoș, președinta CONAF Arad.

Cursurile de educație antreprenorială vor avea loc pe parcursul unei luni și vor fi susținute la Arad de vicepreședinta sucursalei arădene a CONAF Cristina Frangopol (reprezentantă și a firmei Lemon&Lime Management), Ancuța Rațiu- Gift Experiences și Grădina cu Microplante, Adina Don – Brutăria Vatra Cladă, Diana Trabok -Lemon &Lime Management, Paula Petru- Departament Juridic și Ana-Maria Dragoș, președinta CONAF Arad.

10 școli arădene s-au alăturat proiectului „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” din acest an:

Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, Colegiul Național „Preperandia-Dimitrie Țichindeal” Arad, Liceul Național de Informatică, Colegiul Economic Arad, Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” Arad, Liceul Baptist „Alexa Popovici” Arad, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica și Liceul Teoretic Sebiș.

La nivel județean, competiția planurilor de afaceri elaborate de elevi va avea loc pe 1 aprilie, iar echipa câștigătoare va reprezenta Aradul la finala națională de la București, alături de celelalte echipe câștigătoare din cele 30 de județe participante la Maratonul pentru Educație Antreprenorială.

Cadru instituțional și parteneriate

Programul Maratonul pentru Educație Antreprenorială a fost inițiat ca urmare a Acordului de Parteneriat – Pactul pentru Educație Antreprenorială, semnat în anul 2019 de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Ministerul Educației și Cercetării, având ca obiectiv susținerea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor.Parteneriatul a fost prelungit în anul 2022 pentru o perioadă de încă patru ani, confirmând relevanța programului și impactul său la nivel național, precum și necesitatea integrării educației antreprenoriale în parcursul educațional al elevilor.

La nivel local, implementarea ediției a IV-a în județul Arad este susținută prin parteneriatul semnat între Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Inspectoratul Școlar Județean Arad – Inspector general- Prof. Marius Gondor- care asigură cadrul instituțional necesar derulării orelor de educație antreprenorială în unitățile de învățământ preuniversitar.

 

Maratonul pentru Educație Antreprenorială este marcă înregistrată, aparținând Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin, garantând caracterul său oficial, coerența metodologică și continuitatea programului la nivel național.

De asemenea, partener al proiecttului este și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”:

Un angajament pe termen lung

Ediția din acest an marchează o etapă de consolidare: conținut mai aplicat, dialog mai profund cu elevii și o asumare clară a rolului educației antreprenoriale ca investiție strategică în viitorul României. Programul continuă în perioada următoare în alte licee din județ și din țară, cu aceeași miză: formarea unei generații care înțelege economia, munca, responsabilitatea și valoarea inițiativei.

Două școli arădene, finaliste în 2025

Până acum, echipele a două licee din fiecare județ erau selectate să se califice în finala națională. Anul trecut, din partea Aradului s-au calificat Liceul din Sebiș (cu un plan antreprenorial pentru o cafenea de tineret) și Colegiul Național „Moise Nicoară” (care a gândit o aplicație destinată sprijinului nevăzătorilor). 

„Au fost proiecte cu parcuri urbane, unele proiecte erau conectate la ecologie, sau diferite interese ale tinerilor cum ar fi o cafenea și o bibliotecă, un mediu în care ei să studieze și să se relaxeze. Deci elevii au fost foarte creativi. Au fost inclusiv pe robotică. Sunt atât de bine pregătiți și au atât de multe informații pe care abia așteaptă să le pună într-un context practic, încât este o bucurie să lucrăm cu fiecare dintre ei”, a spus Cristina Frangopol, vicepreședinta CONAF Arad.


Despre CONAF:

ConfederaţiaNaţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susțineșipromovează antreprenoriatulromânesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 31 sucursale, 3 federații, 16 patronate, 55 asociații și peste 10.000 de companii, peste 245.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeriși mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.



 

Categorie: Educație, Știri
Etichete: elevi, școli, stiri arad
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
„Dreptate pentru Mario” – protest pașnic, la Timișoara
Articolul următor
Tragedie la Beliu | Un băiețel de 1 an și jumătate a murit după ce s-a înecat cu mâncare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

1 comentariu
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…
unfollow society
Articolul următor Tragedie la Beliu | Un băiețel de 1 an și jumătate a murit după ce s-a înecat cu mâncare Apasă aici pentru a citi