Raliul Aradului – KIA a ajuns la a IX-a ediție. De „Ziua Copilului” se dă startul festiv [PROGRAM]
Iubitorii sportului cu motor sunt așteptați ca spectatori la Raliul Aradului, ajuns la a 9-a ediție, în cadrul celei …
Dorel Căprar: „Sunt convins că RAUL PAȘCALĂU va determina modernizarea comunei Covăsînț”
„Raul Paşcalău, reprezintă soluţia pentru modernizarea şi schimbarea în bine a comunei Covăsînţ”, consideră preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel…
RĂZBOI ÎNTRE MAGISTRAȚI: Judecătorii cer ca procurorii să nu mai ia decizii în CSM privind cariera lor. O REZOLUȚIE a fost semnată de toate Curțile de Apel din țară
Magistraţii cer schimbări majore în sistem: Procurorii să nu mai ia decizii în CSM privind cariera judecătorilor Şefii tribunalelor…
Jandarmii arădeni la datorie în MINIVACANȚA de Rusalii
În acestă minivacanță, de Ziua Copilului și Rusalii, jandarmii arădeni vor acționa pentru creșterea siguranței publice, cu peste 120…
[UTIL] Din 7 iulie, firmele vor avea și un IDENTIFICATOR UNIC la nivel european (EUID). Vezi ce TREBUIE să faci
Din 7 iulie 2017, firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) vor fi identificate în Oficiul Național al Registrului…
Raliul Aradului – KIA a ajuns la a IX-a ediție. De „Ziua Copilului” se dă startul festiv [PROGRAM]
Iubitorii sportului cu motor sunt așteptați ca spectatori la Raliul Aradului, ajuns la a 9-a ediție, în cadrul celei de-a treia etape de campionat intern sub egida Federației Internaționale…
Dorel Căprar: „Sunt convins că RAUL PAȘCALĂU va determina modernizarea comunei Covăsînț”
„Raul Paşcalău, reprezintă soluţia pentru modernizarea şi schimbarea în bine a comunei Covăsînţ”, consideră preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar PSD îl susţine pe candidatul independent Raul Paşcalău la…
RĂZBOI ÎNTRE MAGISTRAȚI: Judecătorii cer ca procurorii să nu mai ia decizii în CSM privind cariera lor. O REZOLUȚIE a fost semnată de toate Curțile de Apel din țară
Magistraţii cer schimbări majore în sistem: Procurorii să nu mai ia decizii în CSM privind cariera judecătorilor Şefii tribunalelor din România au adoptat, la Constanţa, în urma unei întâlniri,…
Jandarmii arădeni la datorie în MINIVACANȚA de Rusalii
În acestă minivacanță, de Ziua Copilului și Rusalii, jandarmii arădeni vor acționa pentru creșterea siguranței publice, cu peste 120 de lucrători zilnic, iar aceștia vor fi angrenați în misiuni…
[UTIL] Din 7 iulie, firmele vor avea și un IDENTIFICATOR UNIC la nivel european (EUID). Vezi ce TREBUIE să faci
Din 7 iulie 2017, firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) vor fi identificate în Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) printr-un nou cod de înregistrare, unic la nivel…