UTA a intrat în cantonament. Ionuț Popa își confruntă fosta echipă. UTA – ACS Poli este sâmbătă
UTA merge pe „Dan Păltinișanu” cu moral în creștere, după ce a învins Ripensia etapa trecută, însă știe că…
Arădeanul Adrian Petre a fost convocat la NAȚIONALA UNDER-21 pentru meciurile cu Portugalia și Bosnia-Herțegovina
Selecţionerul reprezentativei de tineret a României, Mirel Rădoi, a convocat patru stranieri pentru meciurile cu Portugalia şi Bosnia-Herţegovina, din…
Primăria Arad a început, în ceasul al XII-lea, „tratamentul la sol împotriva țânțarilor”… după ce TOATE organele statului au avertizat despre pericolul extrem pe care virusul West Nile îl reprezintă asupra sănătății populației
Primăria Municipiului Arad a demarat abia aseară acțiunea de stârpire a țânțarilor, în condițiile în care de la începutul…
„Folkul pe pâine” de la Pecica dospește pentru a șaptea oară în acest weekend dintre două anotimpuri
Iubitorii de muzică și poezie sunt așteptați la Pecica, timp de două zile, la cea de-a VII-a ediție a…
Pentru 3.145.368 de lei ne va monta o firmă din Giurgiu GAZONUL de pe Stadionul „Francisc Neuman”. Banii sunt „ai arădenilor” – conform lui Bibarț – iar în 4 luni, conform contractului, ar trebui să fie gata!
[COMUNICAT DE PRESĂ] Încep lucrările de amenajare a gazonului la stadionul „Francisc Neuman” Lucrările de amenajarea gazonului, a instalaţiei…
UTA a intrat în cantonament. Ionuț Popa își confruntă fosta echipă. UTA – ACS Poli este sâmbătă
UTA merge pe „Dan Păltinișanu” cu moral în creștere, după ce a învins Ripensia etapa trecută, însă știe că o așteaptă un meci dificil. „Un meci extrem de important,…
Arădeanul Adrian Petre a fost convocat la NAȚIONALA UNDER-21 pentru meciurile cu Portugalia și Bosnia-Herțegovina
Selecţionerul reprezentativei de tineret a României, Mirel Rădoi, a convocat patru stranieri pentru meciurile cu Portugalia şi Bosnia-Herţegovina, din Grupa a 3-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21…
Primăria Arad a început, în ceasul al XII-lea, „tratamentul la sol împotriva țânțarilor”… după ce TOATE organele statului au avertizat despre pericolul extrem pe care virusul West Nile îl reprezintă asupra sănătății populației
Primăria Municipiului Arad a demarat abia aseară acțiunea de stârpire a țânțarilor, în condițiile în care de la începutul verii s-au înregistrat o mulțime de decese pe întreg teritoriul…
„Folkul pe pâine” de la Pecica dospește pentru a șaptea oară în acest weekend dintre două anotimpuri
Iubitorii de muzică și poezie sunt așteptați la Pecica, timp de două zile, la cea de-a VII-a ediție a Festivalului „Folk pe pâine”, un adevărat regal la care vor…
Pentru 3.145.368 de lei ne va monta o firmă din Giurgiu GAZONUL de pe Stadionul „Francisc Neuman”. Banii sunt „ai arădenilor” – conform lui Bibarț – iar în 4 luni, conform contractului, ar trebui să fie gata!
[COMUNICAT DE PRESĂ] Încep lucrările de amenajare a gazonului la stadionul „Francisc Neuman” Lucrările de amenajarea gazonului, a instalaţiei de încălzire şi a celei de irigare la stadionul Municipal…