Accident feroviar ușor în Vinga

accident feroviar vinga
Distribuie:

 

În noaptea de 16/17 ianuarie a.c., în jurul orei 00:14, polițiștii Secției 1 Rurală au depistat un bărbat de 34 de ani, din Vinga care conducea un autoturism pe strada Mănăștur, din localitate.

Bărbatul nu a oprit la semnalele polițiștilor aceștia pornind în urmărirea lui, iar la trecerea la nivel cu calea ferată nu a respectat culoarea roșie a semaforului intrând în coliziune cu un tren personal.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, conducătorul autoturismului a refuzat testarea cu aparatul etilotest, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată în urma verificărilor a reieșit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun.

Biroul de presă al IPJ Arad

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: dosar penal, trecere la nivel cu calea ferată, vinga
Distribuie:
Articolul anterior
Panfora Oil & Gas demarează construcția primei sonde de explorare din perimetrul EX-6 Curtici
Articolul următor
Un DOBITOC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

almas

Minor de 15 ani din Almaș, reținut pentru furt

La data de 28 mai 2026, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre mai multe furturi, dintr-un magazin din Almaș. „Din cercetări, a reieșit că un minor de 15 ani,…