Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor l-au găsit pe ROCKY – un cățel iubit, fără cip, care s-a pierdut prin Aradul Nou

rocky
Distribuie:

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Rocky, din nou alături de familia lui

Rocky este cățel vesel, de patru luni, care, în joacă, a plecat la plimbare, prin Aradul Nou, și s-a pierdut.

L-au căutat toți cei din familie, dar nu l-au găsit, așa că au apelat la polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor.

După câteva zile de căutări fără rezultat, polițiștii au auzit despre un cățel care a ajuns în curtea unei firme de mobilă din cartier, și după mai multe verificări, a fost găsit și Rocky.

Astăzi (20 aprilie), Rocky a fost recunoscut de stăpânul său, urmând a se întoarce acasă, la familia lui.

Gazdele lui au încercat să-l identifice, prin verificarea cip-ului la un medic veterinar, dar Rocky nu avea, astfel că identificarea și reunirea cu familia lui a durat câteva zile.
Acesta este motivul pentru care introducerea unui cip sub pielea animalelor de companie este esențială.

Biroul de presă al IPJ Arad

Categorie: Știri
Etichete: Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, ROCKY
Distribuie:
Articolul anterior
L-au chemat pe primarul Socodorului, Ioan Jura, la Consiliul Județean… ca să se laude Cionca pe sine
Articolul următor
Boxing Club Ruben Stoia are un nou campion: MARCU Andrei – învingător în „Cupa României de cadeți” desfășurată la Turnu Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

almas

Minor de 15 ani din Almaș, reținut pentru furt

La data de 28 mai 2026, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre mai multe furturi, dintr-un magazin din Almaș. „Din cercetări, a reieșit că un minor de 15 ani,…