Un tânăr de 21 de ani din Pâncota a produs un moment de panică amuzantă și a rămas fără permis pentru 3 luni după ce a tamponat o mașină de Poliție în zona UTA

accident pol
Distribuie:

Un tânăr de 21 de ani a produs panică și, ulterior, indignare și amuzament, după ce, într-un moment de neatenție, a acroșat o mașină a Poliției chiar în partea din față, proiectând-o într-un alt autoturism, parcat regulamentar în zona Parcului industrial UTA.


IPJ Arad:

La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 16.15, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale, în care a fost implicată o autospecială de poliție.

Din cercetări a reieșit că un bărbat, de 21 de ani, din Pâncota, în timp ce conducea un autoturism în parcarea unui spațiu comercial, din municipiu, a acroșat o autospecială de poliție care, la rândul ei, a fost proiectată într-un alt autoturism, parcat.

În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto, a rezultat că aceștia nu se aflau sub influența alcoolului.

În cauză, șoferul de 21 de ani a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. 195/2002, cu amendă și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.



 

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: Pancota, permis suspendat, tamponare, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Atenție, șoferi! Ping pong preelectoral penibil pe nervii voștri…
Articolul următor
PUSL și-a stabilit deja candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

drona

Dronele, pericolul nevăzut

Dronele folosite haotic pot fi un real pericol pentru operațiunile aeriene. Despre aceste pericole, dar și despre reglementările legale aplicabile cu privire la condițiile în care putem zbura cu dronele,…