Peste 40 de tone de substanțe periculoase (azotat și nitrat de amoniu, fosfor și potasiu) aparținând unei societăți comerciale din Bârsa au găsit polițiștii de la „Arme”, depozitate pe drumul principal!

deseuri periculoase 2
Distribuie:

PESTE 40 DE TONE DE SUBSTANȚE PERICULOASE, INDISPONIBILIZATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ȘI SUBSTANȚE PERICULOASE ARAD


La data de 9 aprilie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Arad au verificat o societate comercială, din comuna Bârsa.

În urma controlului, a reieșit că nu au fost respectate condițiile legale pentru păstrarea și depozitarea produselor cu conținut periculos, nefiind aplicate măsurile obligatorii de protejare a pesticidelor și nefiind respectate normele de depozitare.

Astfel, au fost descoperite și amplasate pe drumul principal, pe paleți și pe sol, în stări diferite de degradare, aproximativ 30.325 de kilograme de substanță de azotat de amoniu, 8.000 de kilograme de îngrășământ conținând azot, fosfor și potasiu și 1.800 de kilograme de nitrat de amoniu.

Într-un garaj, cu rol de depozit, au mai fost descoperiți 67 de litri, precum și 12 kilograme de produse pentru protecția plantelor, cu termenul de valabilitate expirat.

Totodată, spațiul nu ar fi respectat normele legale de depozitare a acestor substanțe.


Substanțele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare a substanțelor care au devenit deșeuri, neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase și poluare. ‎

Cf. COMUNICAT DE PRESĂ – IPJ Arad, 10.04.2025



 

Categorie: Știri
Etichete: Azotat și nitrat de amoniu, barsa, fosfor, potasiu, SERVICIULUI ARME EXPLOZIVI ȘI SUBSTANȚE PERICULOASE ARAD, substante periculoase
Distribuie:
Articolul anterior
Trei eleve de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, premiate la concursul regional de arte vizuale „Pictați cu noi!”
Articolul următor
[CRITIC GUEST] Ana-Maria Chiorescu: „Elixir de pleoape adormite”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie