Mă numesc Ana-Maria Chiorescu și sunt elevă în clasa a 12-a la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad. Visez mai tot timpul și ocazional reflectez la existența umană, exprimând prin cuvinte niște stări pe care nu le-aș putea exprima altfel. Câteodată am impresia că trăiesc o mie de vieți într-una singură.
FLAMA
decantez apropierea cărnii proaspăt scoase din cuptor
de broșa de aur din anii 60’
viața mea un chilipir de la second-hand.
din părul sinergetic cresc flăcări albastre
ale discordiei și flori de cireș japonez
sunt praf de stele împrăștiat pe asfalt
o fiară mistică ce acum mușcă
și lasă sânge pentru prima dată
un muzeu plin de amintirile celor care
au locuit cândva în vidul dintre atrii și ventricule
de fluturi și lilieci și gâze multicolore
care nu și-au luat niciodată zborul
sunt programul interzis de la 11 noaptea
și nimeni nu mă prinde.
cold blood 2.0
ironii ivorii în miez de zi
nervuri de cranii
friguri albastre tutelare
cuțite înfipte în toracele sterp
eminamente plauzibil
o înscenare planificată
zi după zi
totul te atinge.
/ contuzie /
decupez zi după zi
bucăți inegale de mâl
și încerc să le lipesc între ele
le pun cap la cap
încât să pară că totul are sens.
că eu am sens.
rețeta pentru „o viață perfectă” ca o coală albă de hârtie nu există
dar oare ce la ce mai sperăm
când tot ce ne dorim de fapt nu există?!
când orice aspirație a fost deja
inventată //uzată // reciclată sau aruncată la gunoi.
și în urma râului de opale pe unde treci
rămân doar pietre colțuroase de care te împiedici
cazi și te lovești la cap.
cine te ține prins în lanțuri
o supapă.
o supapă care alunecă pe asfaltul desenat cu cretă
pe fereastră un spectru de lumini slabe
mă clatin.
am dărâmat Marele Zid Chinezesc cu mâinile goale.
metodică, îmi aranjez cu grijă clama din păr,
fusul orar și întâlnirile,
într-un mod cât mai convenabil
să simt că încă mai aparțin speciei umane.
mă uit peste date exacte și detalii
îmi activez modul supraviețuire.
aranjamentele fixe asigură supraviețuirea
dar nu sunt tocmai sustenabile.
când stau cu tine seara în parc
timpul plutește ca o portocală fecioară ispititoare
călcată în picioare de un adolescent psihomaniac.
oricine se conformează prea mult rămâne fără formă:
de aia fugim împreună cu telefoanele date pe mod avion ca hoții în
noapte.
de aia înviem orașul ziua cu nițel graffiti
să-și dea seama lumea că am trecut pe aici să pot spune din tot
sufletul:
„ia mai dă-o naibii de primă impresie”.
nebunia juvenilă din globulele mele roșii-magmă
nu se va opri să contamineze orice suprafață cu care intră în contact.
DELIR
atingeri prizante
de benzen hidroelectric și staniol pietrificat
„atenție cade tencuiala!”
de pe blocurile noastre de lego
o văpaie albă: un fulg de nea în păr
sare grăbită din tramvaie
spre un abis cu sepia cocktails
un acoperiș de bloc comunist
suspendat între azi și mâine.
balerina roz pal din cutia cu arcuri
înghite un pumn de metamizol
brațele meandre de gumă //
fălci adormite într-o multitudine de cuburi colorate
„what it is to stay will be shown one day.”
DISTANȚARE
ecrane de smartphone supraîncălzite
chipuri roase fără margini
distanța dintre noi: doar un punct pe axă.
inima de jeleu neinteligibil
mintea o aftă explozivă
**ți-aș spune să mă uiți
dar astăzi e prea curând
și nu ai reține.
VIZUINA
camera duhnește a tutun și a muzeu rural
pe pereți stalactite și maci ramificați
în elixir de pleoape adormite și sherry angelli
răsfirat pe covoare persane
pânză de safire.
calibru de mantră.
țesuturi vii, vegetale
paralizate într-un ecosistem nefezabil
cisterne industriale de rom
și glamour lânced de chiuvetă
privește pe gardurile școlii de peste drum
desenat un cap de rechin.
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Cătălin Stanciu: „Poezia este o femeie borderline”
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
