CJSU Arad | Restricțiile privind folosirea apei Mureșului pentru irigații și consumul animalelor au fost ridicate

mures municipiul arad
Distribuie:

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a ridicat astăzi restricțiile stabilite în data de 19 iunie privind folosirea apei din râul Mureș pentru irigarea terenurilor agricole sau consumul animalelor, ca urmare a diminuării valorilor înregistrate în cazul parametrilor ce indică gradul de salinitate.

 „Chiar dacă am ridicat aceste restricții, continuăm să monitorizăm parametrii salinității apei din râul Mureș, prin Administrația Bazinală de Apă Mureș – Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad. De asemenea, prin instituțiile cu responsabilități în domeniu vom continua și monitorizarea faunei acvatice. Ne bucurăm pentru revenirea situației la un nivel aproape de normalitate, deoarece traversăm o perioadă destul de secetoasă din punct de vedere meteorologic, cu temperaturi mari, și în aceste condiții agricultorii și crescătorii de animale arădeni trebuie să poată beneficia de toate sursele de apă disponibile. Sperăm ca situația situația din amonte să nu ne impună adoptarea unor noi restricții pe viitor”, a declarat Prefectul Județului Arad, Mihai Pașca, președinte al CJSU Arad.


Articol asociat:

Salinitatea Mureșului crește din cauza dezastrului de la Salina Praid | Autoritățile au emis un avertisment pentru toate UAT-urile de pe cursul râului, din județul Arad, inclusiv pentru municipiu


 

Categorie: Știri
Etichete: CJSU Arad, Mihai Pașca, prefectul județului Arad, salinitate Mureș, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Hoț de portofele – prins de polițiști în gară și reținut pentru 24 de ore
Articolul următor
100 de polițiști de frontieră, instruiți teoretic și practic de polițiștii Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul IPJ Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie