De patru ani sunt în Hunedoara cu lucrul, dar programul a fost tot timpul: șantier și acasă. Seara asta am ieșit, am postat adineauri de ce… De la Casa de Cultură spre casa mea de locuit m-au surprins mai multe lucruri. Pietonala ce dă în Casa de Cultură era full. Alei, terase, magazine.
Majoritatea hunedorenilor nu se sinchiseau ce se-ntâmplă pe platoul unde un grup de oameni aplaudau, plângeau, erau triști. Erau acolo și cei de la Corvinul, așteptând cuminți să-și ia adio de la Campion. M-am oprit aproape de blocul unde stau, pe o terasă. Și de aici postez.
La mese, „consumatori” de-ai casei, dezbat evenimentul tragic pentru un „cetățean de onoare” al orașului. „Ce nu dau banii la un copil ce are nevoie de o intervenție medicală, afară, sau la o clinică specializată?” , zice unu mai spălat și mai sprițat. Părerile sunt împărțite. C-așa-i în cartier, la birt. Da nu știu un lucru. Eroul Hunedoarei a sosit în oraș fără escortă pompoasă, discret, asa cum a fost Mihai toată viața. Cu bun simț peste limită, cu dragoste pentru orașul său.
Dormi în pace Mihai Leu!